Dimensiunea fontului:

Evidențiază cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos

Sincronizează versetele

Biblia Regele Carol II

SFÂNTA EVANGHELIE CEA DE LA IOAN

Capitolul 11

Învierea lui Lazăr. Mai marii preoţilor adună sfat împotriva lui Iisus.

¹ Ci era bolnav unul, Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei.

² Maria era aceea care a uns cu mir pe Domnul şi i-a şters picioarele cu părul ei, iar Lazăr, cel bolnav, era fratele lor.

³ Deci trimis-au surorile vorbă la Iisus, zicând: Doamne, iată, acela pe care îl iubeşti este bolnav.

⁴ Dar Iisus auzind a zis: Această boală nu este spre moarte, ci pentru mărirea lui Dumnezeu, ca prin ea Fiul lui Dumnezeu să se preamărească.

⁵ Ci Iisus iubea pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr.

⁶ Dar după ce-a aflat că e bolnav, a rămas două zile în locul unde se găsea.

⁷ În urmă, zis-a către ucenici: Să mergem iarăşi în Iudeia.

⁸ Ucenicii i-au răspuns: Rabi, adineaori voiau Iudeii să te omoare cu pietre şi iar te duci acolo?

⁹ Iisus a întâmpinat: Nu sunt oare douăsprezece ceasuri într’o zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se poticneşte, pentru că el vede lumina acestei lumi.

¹⁰ Dacă însă umblă cineva noaptea, se poticneşte, fiindcă lumina nu mai este într’însul.

¹¹ A zis acestea, iar pe urmă a adăogat: Lazăr, prietenul nostru, a adormit; ci mă duc să-l deştept.

¹² Dar ucenicii lui i-au spus: Doamne, dacă a adormit, se va face bine.

¹³ Iisus vorbise despre moartea lui Lazăr, iar ei credeau că vorbeşte despre adormirea somnului.

¹⁴ Atunci Iisus Ie-a spus lor deschis: Lazăr a murit.

¹⁵ Şi pentru voi – ca să credeţi – mă bucur că n’am fost acolo. Ci să mergem Ia el.

¹⁶ Toma, numit Geamănul, zis-a către ceilalţi ucenici: Să mergem şi noi şi să murim cu el.

¹⁷ Dar venind Iisus îl află pe Lazăr îngropat de patru zile.

¹⁸ Iar Betania era aproape de Ierusalim ca la cincisprezece stadii.

¹⁹ Şi mulţi dintre Iudei veniseră în casa Martei şi a Mariei ca să le mângâe de moartea fratelui lor.

²⁰ Deci Marta, când a auzit că Iisus vine, a ieşit întru întâmpinarea lui. iar Maria şedea jos, în casă.

²¹ Şi Marta a grăit către Ii’sus: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n’ar fi murit,

²² Pentru că bine ştiu că oricâte vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da ţie.

²³ Iisus rosteşte către ea: Fratele tău va învia.

²⁴ Marta îi răspunde: Ştiu că va învia, în ziua cea de apoi, la înviere.

²⁵ Atunci i-a zis Iisus: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în mine va fi viu, chiar dacă va muri.

²⁶ Şi oricine viază şi crede întru mine în veac nu va muri. Crezi tu aceasta?

²⁷ Marta îi grăieşte: Da, Doamne, cred că tu eşti Mesia. Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vie în lume.

²⁸ Şi după ce a spus aceasta, s’a dus şi a chemat în taină pe Maria, sora ei, zicându-i: învăţătorul este aici si te chiamă.

²⁹ Câud a auzit Maria, s’a sculat degrabă şi a venit la Iisus.

³⁰ Iar Iisus nu sosise încă în sat, şi era în locul unde îl întâmpinase Marta.

³¹ Iudeii care erau cu ea, în casă, şi-i spuneau vorbe de mângâiere, văzând pe Maria că s’a sculat în sârg şi a ieşit afară, au mers după ea, socotind că se duce la mormânt ca să plângă acolo.

³² Deci Maria, când a ajuns unde era Iisus şi l-a văzut, a căzut la picioarele lui şi i-a zis: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n’ar fi murit.

³³ Ci Iisus, când o văzu plângând, şi pe Iudeii care veniseră cu ea plângând şi ei, se zgudui în duhul său şi se turbură.

³⁴ Apoi îi întrebă: Unde l-aţi pus? I-au răspuns: Doamne, vino şi vezi.

³⁵ Şi Iisus a lăcrămat.

³⁶ Iar Iudeii ziceau: Iată cât de mult îl iubea.

³⁷ Ci unu dintre ei vorbeau: Nu putea oare, acesta, care a deschis ochii orbului să facă şi pe Lazăr să nu moară?

³⁸ Iisus însă, zguduindu-se iarăşi în lăuntrul său, a mers la mormânt, care era o peşteră, şi o piatră stătea la gura ei.

³⁹ Iisus a poruncit: Ridicaţi piatra. Marta, sora celui răposat, îi zice atunci: Doamne a început să miroasă, că este de patra zile.

⁴⁰ Iisus grăieşte către ea: Nu ţi-am spus oare, că de vei crede, vei vedea slava Iui Dumnezeu?

⁴¹ Atunci au dat piatra laoparte, iar Iisus şi-a ridicat ochii în sus şi a zis: Părinte, mnlţumescu-ţi ţie că m’ai ascultat.

⁴² Ci eu ştiam că pururea mă asculţi, dar grăit-am pentru mulţimea care stă împrejur, ca să creadă că tu m’ai trimis pe mine.

⁴³ Iar după ce a zis acestea, a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară!

⁴⁴ Şi mortul a ieşit la lumină cu picioarele şi cu mâinile legate în făşii de pânză şi cu faţa acoperită de o mahramă. Iisus le-a poruncit: Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă.

⁴⁵ Deci mulţi din Iudeu care veniseră la Maria şi au văzut ce-a făcut Iisus au crezut într’însul.

⁴⁶ Dar unii din ei s’au dus Ia Farisei şi le-au povestit tot ce-a săvârşit Iisus.

⁴⁷ Atunci mai marii preoţilor şi Fariseii au adunat sinedriu şi au zis: Ce ne facem? Pentru că omul acesta săvârşeşte multe minuni.

⁴⁸ Dacă-l lăsam aşa, vor crede toţi într’însul şi vor veni Romanii şi ne vor lua şi ţara şi poporul.

⁴⁹ Iar Caiafa, unul dintre ei, care în anul acela era arhiereu, le-a vorbit: Voi nu vă pricepeţi la nimic;

⁵⁰ Nici nu cumpăniţi cu mintea că mai de folos ne este ca să moară un om pentru norod, decât tot neamul să ne piară.

⁵¹ Dar aceasta n’a zis-o de la sine, ci arhiereu fiind al anului aceluia a prorocit că Iisus era să moară pentru neamul lor.

⁵² Şi nu numai pentru neamul lor, dar şi ca să-i adune laolaltă pe fiii lui Dumnezeu cei risipiţi.

⁵³ Deci, din ziua aceea, s’au hotărît ca să-l omoare;

⁵⁴ Aşa încât Iisus nu mai umbla în vileag printre Iudei, ci a plecat de acolo într’o lăture, aproape de pustie, într’un oraş numit Efraim şi acolo petrecea cu ucenicii săi.

⁵⁵ Ci Paştile Iudeilor erau aproape şi mulţi din ţară au venit sus Ia Ierusalim mai nainte de Paşti, ca să se curăţească.

⁵⁶ Deci căutau pe Iisus şi pe când stăteau în templu vorbeau între ei: Credeţi oare că nu va veni la praznic?

⁵⁷ Iar mai marii preoţilor şi Fariseii dăduseră poruncă cum că, de va şti cineva unde este, să-I dea pe faţă ca să-l prinză.

Facerea (întâia carte a lui Moise)

Ieşirea (a doua carte a lui Moise)

Leviticul (a treia carte a lui Moise)

Numerii (a patra carte a lui Moise)

Deuteronomul (a cincea carte a lui Moise)

Cartea lui Iosua Navi

Cartea judecătorilor

Cartea Rut

Cartea întâi a regilor

Cartea a doua a regilor

Cartea a treia a regilor

Cartea a patra a regilor

Cartea întâi Paralipomena (sau cartea întâi a cronicilor)

Cartea a doua Paralipomena (sau cartea a doua a cronicilor)

Cartea întâi a lui Ezdra

Cartea lui Neemia (sau a doua Ezdra)

Estera

Cartea lui Iov

Psalmii

Pildele lui Solomon

Ecclesiastul

Cântarea cântărilor

Isaia

Ieremia

Plângerile lui Ieremia

Iezechiel

Daniel

Osea

Ioil

Amos

Avdie

Iona

Miheia

Naum

Avacum

Sofonie

Agheu

Zaharia

Maleahi

Cartea lui Tobit

Cartea Iuditei

Cartea lui Baruh

Epistola lui Ieremia

Cântarea celor trei tineri

Cartea a treia a lui Ezdra

Cartea înţelepciunii lui Solomon

Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Eclesiasticul)

Istoria Susanei

Istoria omorârii balaurului şi a sfărâmării lui Bel (luată de la sfârşitul cărţii lui Daniel)

Cartea întâi a Macabeilor

Cartea a doua a Macabeilor

Cartea a treia a Macabeilor

Rugăciunea regelui Manase

Descriere

Biblia sau dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi a Noului Testament tradusă după textele originale ebraice şi greceşti de preoţii profesori Vasile Radu şi Gala Galaction din înalta iniţiativă a majestăţii sale regelui Carol II. Ediţia a 2-a tipărită în 1939 la Bucureşti.

Prefață

PREA ÎNĂLŢATULUI
ŞI BINE CREDINCIOSULUI NOSTRU STĂPÂN,
MAJESTĂŢII SALE REGELUI CAROL II

MAJESTATE,

Un cărturar englez, vorbind de Biblia poporului său, spune următoarele: «Când cineva mi-aduce această Biblie engleză, cumpărată cu câţiva bani, eu o văd stropită de lacrimi şi tipărită nu cu slove obişnuite de tipar, ci cu viul sânge al unora dintre cei mai nobili şi mai buni fii ai Angliei».

Cugetând la Sfânta noastră Scriptură românească şi la obârşiile ei, amintirile şi icoanele pe care ea ni le rechiamă nu urcă până la acele culmi zbuciumate şi tragice ale trecutului Bibliei engleze. Printr’o deosebită binecuvântare a Dumnezeului părinţilor noştri, noi Românii, păstrând cu scumpătate sfintele cărţi bisericeşti şi predaniile ortodoxe, n’am cunoscut certurile şi războaiele religioase. Cu toate că, bisericeşte, neamul nostru a fost multă vreme stăpânit întâi de limba slavonă şi mai târziu de limba grecească, totuşi strădania noastră de neatârnare a fost paşnică şi fără silnicii. Luptătorii pentru românizarea Bisericii noastre au dus luptă de cărturari, în chiliile mănăstirilor, în cămările vlădicilor şi în preajma întâielor tiparniţe întemeiate în ţările româneşti. Coresi, vlădica Simion Ştefan, stolnicul Constantin Cantacuzino şi fraţii Greceni, însuşi ieromonahul unit Samuil Micu… au îndeplinit migăloasa lor lucrare în atmosfera tihnită şi neştiutoare de răzvrătire a Bisericii strămoşeşti.

Mai târziu, Mitropolitul Gavriil Bănulescu al Basarabiei, Episcopul Filotei al Buzăului, Mitropolitul Andrei Şaguna al Ardealului au îndemnat la retipărire şi au retipărit una şi aceeaşi Biblie, moştenită de la părinţi şi pe care, pe ici pe colo, o mai potriveau vlădicii editori sau sfetnicii lor teologi. Poporul românesc, închinându-se de la începutul veacului al XVIII-lea în două biserici, a trăit mai departe o viaţă bisericească nebântuită de turburări iscate din pricina credinţei, cinstind şi citind aceeaşi Sfântă Scriptură, şi nemolipsit de propaganda sectelor protestante şi neoprotestante.

După marele război, prefaceri adânci s’au arătat pe toate tărâmurile vieţii popoarelor şi prefaceri adânci au început să se arate şi pe tărâmul sufletesc şi bisericesc al obştiei româneşti. Viaţa bisericească patriarhală de altădată a neamului nostru, cu una şi aceeaşi credinţă ecumenică, cu aceeaşi constituţie episcopală şi cu acelaşi Jertfelnic, a rămas în amurgul istoriei. Zguduirile şi schimbările aduse de marele război, revărsarea neamurilor peste neamuri şi împestriţarea credinţelor (lucru de neînlăturat la glorioasa închegare a României actuale) ne-au adus o situaţie nouă bisericească, aprig caracterizată prin rivalităţile confesionale, prin zeloasa activitate a sectelor neoprotestante şi prin pasiunea pentru citirea şi răspândirea Bibliei. Noua lume, pasionată de Biblie, dar răzvrătită faţă de dogmele şi de tradiţiile Sfintei Biserici şi constituită în corporaţii sectare protivnice, şi-a făurit o nouă traducere a Cărţii Sfinte, pe care o răspândeşte cu mare belşug în toate straturile poporului.

Biserica naţională ortodoxă, dându-şi seama de schimbarea vremilor şi de zămislirea primejdiilor, a căutat să stăvilească propaganda sectaro-protestantă, retipărind Biblia noastră tradiţională, întemeiată pe versiunea elinească a Celor Şaptezeci, după ce a trecut-o printr’o temeinică revizuire şi, în bună parte, printr’o largă muncă de traducere nouă. Patriarhul ţării, Sanctitatea Sa D. D. Dr. Miron, a pus la lucru încercata destoinicie de cărturar biblic a I. P. S. Sale Mitropolitul Moldovei şi Sucevei D. D. Nicodim, cum şi strădania mai jos semnaţilor servitori ai Majestăţii Voastre, şi a tipărit întreaga Sfântă Scriptură (după câteva tipărituri parţiale, mai vechi) în trecutul an 1936.

În împrejurările încurcat împletite ale ceasului de faţă, silinţele, munca şi opera Sfintei noastre Biserici aveau nevoie de ajutor şi de întregire. În lupta deschisă cu sectanţii mai vechi şi de ultimă oră, Biblia retipărită de Biserică va fi prea puţin folosită, atât de sectanţi cât şi de misionarii noştri ortodocşi. Sectanţii nu primesc cercetări şi discuţii decât pe baza textului biblic tălmăcit din originalul ebraic, iar misionarii noştri sunt constrânşi, spre marea lor părere de rău, să se slujească tot de textul sectanţilor.

Majestatea Voastră, Regele drept credincios al României Mari, reînviind purtările de grijă, drepturile şi pildele vechilor noştri voevozi iubitori de carte şi iubitori de biserică, aţi adus Bisericii româneşti sprijinul Vostru regal şi i-aţi dăruit un dar pe care numai Majestatea Voastră avea dreptul şi puterea să-l ordone şi să-l pogoare până la noi.

Ne-aţi poruncit să încordăm din nou energiile noastre şi să pregătim pentru Fundaţia pentru Literatură şi Artă «REGELE CAROL II» această Biblie. Am împlinit porunca Maiestăţii Voastre. Ne-am întors la lucru, am recercetat în amănunţime partea noastră de traducere, încăpută în Biblia din 1936, şi am tradus din nou, din textul original ebraic, toate acele cărţi care până acum fuseseră tălmăcite numai din Septuaginta. Regele de azi repeta, norocos şi consecvent, porunca dată de către Principele Carol, în anul 1923, la întemeierea Fundaţiei «Principele Carol», unuia din noi mai jos semnaţii, ca să-I lucreze o nouă traducere a întregii Sfinte Scripturi.

Cu Biblia de azi, dăruiţi un dar cu adevărat regesc studenţimii noastre teologice şi îndeobşte preoţilor noştri licenţiaţi în teologie. Programul facultăţilor de teologie din România impune studenţilor învăţământul limbii ebraice şi exegeza Vechiului Testament, făcută după textul original. Studenţii teologi se deprind de la început să vadă în Vechiul Testament ebraic depozitul cel adevărat al revelaţiunii vechi-testamentare, iar pe toate celelalte versiuni (adică traduceri vechi şi noi ale Vechiului Testament) să le aşeze mai prejos decât Biblia Ebraică. Alcătuitorii programului Facultăţilor de Teologie, adică înaltele autorităţi şcolare, în înţelegere cu înaltele autorităţi bisericeşti, au socotit — la noi ca şi aiurea — că studenţii teologi trebue să pornească, în studiul exegetic al Vechiului Testament, de la textul de obârşie. Dar ştiut este că în Facultăţile noastre teologice studiul limbii ebraice nu este împins atât de departe, încât să facă pe studenţi destul de familiari cu limba ebraică. Ieşind din facultate, tânărul teolog, chiar când are dispoziţii filologice, rar se mai întoarce la gramatica ebraică şi la dicţionarul lui Gesenius. El rămâne încredinţat că adevărata Biblie a Vechiului Testament este Biblia Ebraică, pe care învăţământul teologic i-a propus-o cu întâietate, dar, în acelaşi timp, rămâne cu părerea de rău că între el şi textul ebraic nu există nici legătură directă, nici tălmaci ortodox. Mai târziu, când, în viaţa lui de preot sau în cariera lui de profesor de religie, va avea nevoie să stabilească starea de obârşie a vre-unui loc biblic, el va fi constrâns să alerge la una din traducerile (în circulaţie universală) franceză, engleză, germană sau, în cazul cel mai umil, la una din Bibliile româneşti, aduse nouă de prozelitismul protestant… Iar în cugetul lui va rătăci mereu nedomirirea că textul ebraic al Vechiului Testament n’a găsit la noi, până astăzi, nici un traducător, teolog ortodox.

Îndeplinind zi de zi porunca pe care ne-aţi dat-o, am întrevăzut o perspectivă şi o speranţă de sub cerurile viitorului. Un gând bun şi românesc, o adăstare, astăzi de abia cu lumină de candelă, au nălucit înaintea sufletului nostru. Şi Majestatea Voastră aţi sporit această lumină şi aţi făcut să tresară de nădejde inima noastră, rostind la Blaj, la serbările «Astrei», în ziua de 20 Septemvrie 1936, aceste cuvinte, vrednice să fie păstrate pe table de aramă:

«… toţi cei ce simt româneşte şi creştineşte să-şi întindă mâna peste nevoile, peste micile deosebiri ale zilei şi să lucreze la plămădirea sufletului acestui popor, care, fie el ortodox, fie el unit, tot popor creştin şi tot popor român este».

Este sfioasa şi negrăita năzuinţă a servitorilor Majestăţii Voastre ca această Biblie a ostenelilor lor să ajungă într’o zi – după ce va fi cunoscută, discutată, verificată – Biblia neamului nostru întreg şi a viitoarei noastre reîntâlniri bisericeşti.

MAJESTATE,

Ne-aţi chemat la Fundaţia pentru Literatură şi Artă «REGELE CAROL II» şi ne-aţi întovărăşit cu falanga culturală care se strădueşte să institue în poporul nostru întâietatea cărţii româneşti. Sfânta Scriptură este Cartea Revelaţiunii Divine, Opera Sfântului Duh, insuflată marilor profeţi ai Vechiului şi ai Noului Testament, dar este totdeodată şi un măreţ monument literar, un cedru din Libanul literaturii universale, cu rădăcini înfipte în stâncile Egiptului, ale Arabiei şi ale Canaanului şi cu mistica-i cunună revărsată peste cetăţile din primul veac al creştinătăţii: Ierusalimul, Antiohia şi Corintul, Efesul, Alexandria şi Roma. Sfânta Scriptură, prin minunată şi multiplă binecuvântare, a odrăslit şi odrăsleşte pururea, ca toiagul lui Aaron, prima frunte de flori în toate literaturile naţionale creştine. Printre literaturile europene, literatura engleză şi literatura germană au început primăvara lor cu traducerea Sfintei Scripturi. Biblia engleză precede opera lui Shakespeare. Biblia lui Luther deschide cale lui Klopstock şi lui Goethe.

La noi Românii, deşi Biblia principelui Şerban Cantacuzino este cu aproape două sute de ani mai veche decât Alecsandri, Odobescu şi Eminescu, Creangă, Caragiale şi Coşbuc, totuşi, pentru anumite pricini proprii stării noastre bisericeşti şi culturale, nu se poate dovedi că ea a avut asupra lor o înrâurire prea statornică şi hotărîtoare. Cu atât mai mare cuvânt simţim azi cu toţii că Sfânta Scriptură trebue să-şi îndeplinească, la noi, rodnica ei menire şi să pătrundă ca o reţea de apă vie ogoarele inimii şi ale literaturii româneşti.

Aţi hotărît, Majestate, ca între atâtea cărţi pe care Fundaţiile Regale le pun la îndemâna cititorilor români să fie – ca Operă Eternă şi ca Prima Carte din lume – şi Sfânta Scriptură. Înţelegem prea bine că «Regele Culturii» nu putea să lase afară din amfiteatrul său cultural blocul Sfintei Scripturi, cel ce, cu altă lature a lui, formează perete în Biserica străbună. Aşteptăm cu bucurie acest dar august, dăruit neamului nostru şi menit să se răspândească şi în colibe şi în palate, şi pe mesele cărturarilor şi pe pupitrele studenţilor, şi printre iubitorii cucerniciei şi printre căutătorii poeziei.

Sarcina pe care ne-aţi dat-o şi care a însemnat o culminaţie în străduinţele noastre şi în munca noastră ştiută şi neştiută, începută de câteva decenii, ne-a pus statornic înainte problema limbii literare cuvenite unei traduceri a Sfintei Scripturi. Ne-am silit să ţinem, în traducerea aceasta, o cale mijlocie, nelăsăndu-ne înduplecaţi nici de cei ce doreau să regăsească în noua Biblie toate arhaismele şi tot graiul traducătorilor Bibliei de la 1688, nici de progresiştii şi neolatiniştii de azi, care ar voi să şteargă din limba noastră toate dovezile lungului nostru trai laolaltă cu alte neamuri fără de obârşie romană. Este un adevăr pe care îl întărim cu smerenie în faţa Majestăţii Voastre: graiul omului are în el nestatornicia şi fluiditatea a tot ce este omenesc şi pământesc. După cum în moravuri, în port, în traiul zilnic, în diferitele aspecte ale vieţii sociale, totul se mişcă şi se schimbă, cu paşi de ani sau de veacuri, după amestecate şi felurite înrâuriri şi după mersul vieţii universale, întocmai aşa este şi cu graiul dintre noi. Oamenii înţelepţi au observat şi au spus de mult că vorba omului îndeplineşte o slujbă în unele privinţe asemănătoare cu slujba îndeplinită de monetă. Cuvântul este un mijloc de contact, de schimb şi (ca şi la bani) de adunare de comori. Cui i-a trecut prin gând, vreodată, că s’ar putea înveşnici un sistem monetar? Care om cuminte poate să ne ceară să oprim în loc şi să proclamăm «Ne varietur» cutare vârstă sau cutare fază a unei limbi, încă vie şi în necontenită transformare?

Dar graiul nostru cel neodihnit şi evolutiv poate să fie oprit în loc şi lăsat moştenire celor ce ne vor urma: pe plăci de aramă, pe ziduri de temple şi de mausolee, în operele poeţilor de geniu şi în traducerile Sfintei Scripturi. Sfânta Scriptură are, de trei mii de ani, puterea să fixeze, pe calea popoarelor şi în viaţa limbilor, unele etape ale lexicului şi ale sintaxei. Când şi când, Biblia înscrie, prin traducerea ei, în istoria neamurilor iubitoare de Christos, mari momente religioase şi literare. Ne-am dat osteneala, Majestate, să umplem sacrele măsuri ale Cărţii Eterne cu lamura limbii româneşti, aşa cum am deprins-o din gura mamei, aşa cum am învăţat-o din cărţile clasicilor români şi aşa cum ne-o impune astăzi, către mijlocul secolului al XX-lea, treapta ei de dezvoltare şi de îmbogăţire. Pentru graiul pus de noi în Sfânta Carte, Vă aducem chezăşie, Majestate, unul: Vrancea tinereţii lui şi lunga lui deprindere cu limba cărţilor bisericeşti, iar celălalt: patruzeci de ani de activitate literară, încununată deunăzi chiar de mâna Majestăţii Voastre.

Cu voinţă rectilinie, necurmat aceeaşi de cel puţin paisprezece ani, Majestatea Voastră aţi voit, aţi poruncit, aţi făcut să crească din sârguinţa noastră de cărturari bisericeşti, profesori de Exegeza Vechiului şi Noului Testament, mobilizaţi la Fundaţia pentru Literatură şi Artă «REGELE CAROL II», această nouă traducere a Cărţii Eterne, îngăduiţi traducătorilor acestei Biblii să salute adânc steaua Voastră regală şi să fericească pe Majestatea Voastră că V’a ajutat Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Christos să aşezaţi numele Vostru în rând cu numele Regilor de sfântă pomenire din Israil, cei ce ctitoreau şi împodobeau Casa Viului Dumnezeu, cei ce porunceau ca Legea-I Sfântă să fie împrospătată în inima poporului.

MAJESTATE,

Înaintea celor de faţă şi a celor viitori, daţi-ne Augusta Voastră împuternicire să chemăm Biblia aceasta, pentru ca astfel să-i rămână numele şi astfel să se pomenească, în neam de neamul nostru:

BIBLIA REGELE CAROL II.

Suntem, Majestate, ai Majestăţii Voastre
prea smeriţi ostenitori
Pr. VASILE RADU şi GALA GALACTION

Bucureşti, Octombrie 1937.

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.