×

Dimensiunea fontului:

Biblia Regele Carol II

PLÂNGERILE LUI IEREMIA

Capitolul 4

Plângerea a patra. Împresurarea Ierusalimului.

1 O, cum s’a înnegrit aurul, cum şi-a schimbat faţa aurul cel mai lămurit! Sfintele tale pietre au fost aruncate în colţurile tuturor uliţelor!

2 Feciorii Sionului, cei mai de seamă, altădată cântăriţi cu aur, cum au ajuns să fie preţuiţi ca vasele de lut, lucru de mână de olar!

3 Chiar şi şacalii dau ţâţele lor, ca puii lor să sugă, dar fiica poporului meu ajuns-a crudă, ca struţii, în pustie.

4 De sete, limba pruncului ce suge i s’a lipit de cerul gurii; copiii cer pâine, dar nimeni nu le-o întinde.

5 Cei care mâncau odinioară mâncări alese cad de foame pe uliţi; cei care au fost crescuţi în porfiră stau culcuşiţi în gunoaie.

6 Căci păcatul fiicei poporului meu a fost mai mare decât fărădelegea Sodomei, prăbuşită într’o clipă, nu de mână omenească.

7 Principii ei erau mai strălucitori decât zăpada, mai albi decât laptele; trupul lor era trandafiriu ca mărgeanul; înfăţişarea lor era mândră ca safirul.

8 Dar acum chipul lor a ajuns mai negru decât funinginea; pe uliţi nu-i mai cunoşti; pielea lor s’a zbârcit pe oase, s’a uscat ca o coajă de copac.

9 Mai fericiţi au fost cei ucişi de sabie, decât cei seceraţi de foame şi decât cei ce se prăpădesc încet, doborîţi de lipsa roadelor de pe câmp.

10 Cu mâinile lor, femei duioase şi-au fiert copiii, ca să se hrănească, în vremea căderii fiicei poporului meu.

11 Sfârşit-a Domnul oţărîrea sa, vărsat-a pe deplin mânia sa şi în Sion a aprins un foc, care a mistuit temeliile lui.

12 Niciodată n’ar fi crezut împăraţii pământului şi toţi locuitorii lumii, laolaltă, că împresurătorii şi duşmanii vor intra cândva pe porţile Ierusalimului!

13 Ci s’a întâmplat din pricina păcatelor profeţilor şi a fărădelegilor preoţilor, care au vărsat în mijlocul Ierusalimului sângele celor drepţi!

14 Pe uliţi umblau în neştire ca nişte orbi, pătaţi de sânge, că nimeni nu se putea atinge de veşmintele lor.

15 «Păziţi-vă! Un necurat!» strigă lumea după ei. «Fugiţi, laoparte, nu vă atingeţi de ei!» Şi dacă fugeau şi rătăceau năuci, chiar şi păgânii la care fugiseră ziceau: «Să nu mai stea aici!»

16 Mânia Domnului i-a risipit şi el nu se mai uită la ei. Pe preoţi nu-i mai cinsteau, pe bătrâni nu-i mai cruţau.

17 Şi ochii noştri slăbesc şi se sting aşteptând ajutor zadarnic! Din turnurile noastre de strajă ne-am tot uitat departe, spre un popor al cărui ajutor nu mai venea.

18 Ei pândeau toţi paşii noştri, aţa încât nu mai puteam să umblăm prin pieţele noastre. Sfârşitul nostru se apropia, zilele noastre erau pe fund. Într’adevăr. ne venise sfârşitul!

19 Urmăritorii noştri erau mai iuţi decât vulturii cerului; ne vânau cu înverşunare prin munţi, ne pândeau în pustie.

20 Suflarea vieţii noastre, unsul Domnului, a fost prins în groapa lor, acela despre care noi ziceam: «La umbra lui vieţui-vom printre popoare!»

21 Bucură-te şi tresaltă, fiica Edomului, tu care locueşti în pământul Uţ! Şi pe la tine va trece cupa; te vei îmbăta şi îţi vei arăta goliciunea!

22 Pedeapsa fărădelegii tale, o, fiică a Sionului, s’a sfârşit; el nu te va mai duce în robie. Dar el cercetează păcatele tale, o, fiică a Edomului şi dă pe faţă fărădelegile tale!

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.