×

Dimensiunea fontului:

Biblia Regele Carol II

PROFETUL ISAIA

Capitolul 12

Cântările celor scăpaţi din robie.

1 Şi tu te vei ruga în ziua aceea: «Lăudate-voi, Doamne, căci, deşi întărâtat împotriva mea, mânia ta s’a întors de la mine şi m’ai mângâiat.

2 Iată, tu eşti Dumnezeul mântuirii mele; în tine voi nădăjdui şi în veac nu voi pierde cumpătul, căci tăria mea şi cântarea mea de laudă este Domnul Dumnezeu şi mântuirea mea tot el!»

3 Scoate-veţi apă cu bucurie din izvoarele mântuirii.

4 Şi veţi zice în ziua aceea: «Lăudaţi pe Domnul, chemaţi numele lui, vestiţi printre păgâni faptele lui, proslăviţi-l, căci înalt este numele lui!

5 Cântaţi cântare Domnului, căci el a făcut fapte prea măreţe: să ştie aceasta tot pământul!

6 Săltaţi şi vă veseliţi, voi locuitori ai Sionului, căci mare este în mijlocul vostru Sfântul lui Israil!»

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.