×

Dimensiunea fontului:

Biblia Regele Carol II

ECLESIASTUL

Capitolul 3

Deşertăciunea strădaniei omeneşti. Omul este sub stăpânirea vremii şi a întâmplărilor, supus morţii, şi tuturor oamenilor şi dobitoacelor li se întâmplă aceleaşi lucruri.

1 Orice lucru are clipa lui prielnică, şi este vreme pentru toate îndeletnicirile de sub cer:

2 Vreme este să te naşti şi vreme este să mori; vreme este să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai sădit;

3 Vreme este să ucizi şi vreme să tămădueşti; vreme este să dărâmi şi vreme să zideşti;

4 Vreme este să plângi şi vreme să râzi; vreme este să jeleşti şi vreme să dănţueşti;

5 Vreme este să arunci pietre şi vreme să le strângi; vreme este să îmbrăţişezi şi vreme este să fugi de îmbrăţişări;

6 Vreme este să agoniseşti şi vreme să prăpădeşti; vreme este să păstrezi şi vreme să arunci;

7 Vreme este să rupi şi vreme să coşi; vreme este să taci şi vreme să grăieşti;

8 Vreme este să iubeşti şi vreme să urăşti. Este vreme de război şi vreme de pace este.

9 Care este folosul celui ce lucrează, din lucrul cu care se osteneşte?

10 Văzut-am zbuciumul pe care l-a hărăzit Dumnezeu fiilor omului, ca să se zbuciume întru el.

11 Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la vremea lor, dar el a pus în inima oamenilor pasul veşniciei, aşa încât omul nu poate să descurce lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu, de la început până la sfârşit!

12 Atunci am înţeles că nu este altă fericire, decât să se veselească şi să trăiască bine, cât sunt în viaţă.

13 Drept aceea, orice om care mănâncă şi bea şi-şi vede bine de sine, după toată munca lui – însemnează că e dar de la Dumnezeu.

14 Mi-am dat socoteală că tot ceea ce a făcut Dumnezeu, aceea va ţine în veac de veac, şi nimic nu se poate adăuga şi din ea nimic nu se poate scoate afară, şi că Dumnezeu lucrează aşa ca oamenii să se teamă de faţa lui.

15 Ceea ce este a fost de mult; şi ceea ce va fi să fie a mai fost altădată, şi Dumnezeu caută iarăşi ceea ce a fost înlăturat.

16 Am mai văzut sub soare că la locul de judecată stă fărădelegea şi la locul dreptăţii stă strâmbătatea.

17 Şi am gândit în inima mea: «Şi pe cel drept şi pe cel nelegiuit îi va judeca Dumnezeu, că este vreme pentru orice punere la cale şi pentru orice faptă!»

18 Şi am gândit iar în inima mea, în privinţa fiilor omului, că Dumnezeu vrea să-i pună la încercare şi să le arate că ei, pentru ei, nu sunt decât dobitoace.

19 Căci soarta fiilor omului este ca şi soarta dobitoacelor, fiindcă una este soarta lor; cum moare acesta, aşa şi celălalt, şi acelaşi duh de viaţă este în toţi şi omul nu-l întrece pe dobitoc cu nimic. Căci toate sunt deşertăciune!

20 Toţi merg către acelaşi loc. Toţi au ieşit din pulbere şi toţi se întorc în pulbere.

21 Cine ştie dacă duhul omului se urcă spre înălţimi şi duhul dobitocului se pogoară în jos către pământ?

22 Şi atunci m’am dumerit că nimic nu este mai de preţ pentru om decât să se bucure de agonisita sa, căci aceasta este partea sa, fiindcă cine îi va da lui putere să mai vază ceeea ce se va întâmpla în urma lui?

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.