×

Dimensiunea fontului:

Biblia Regele Carol II

CARTEA LUI IOV

Capitolul 30

Acum a ajuns batjocura şi râsul celor care nici nu erau vrednici să stea alături de câinii turmelor lui. Dumnezeu acum îl apasă şi se află în mare restrişte. Chinuit şi necăjit el îşi spune păsul.

1 Iar acum îşi râd de mine unii care n’au ajuns la anii mei şi pe părinţii cărora nu-i socoteam destul de vrednici să-i pun alături cu câinii turmei mele!

2 Căci la ce mi-ar fi fost bună puterea mâinilor lor? Toată tăria lor este sleită!

3 Sfrijiţi de calicie şi de foamete, ei rod rădăcini în bărăgane şi muma lor e sterpiciunea şi pustietatea.

4 Ei culeg ierburi sărate de prin mărăcini şi rădăcinile de jneapăn sunt de-mâncarea lor;

5 Sunt alungaţi din obştia oamenilor şi toţi îi huiduiesc ca pe nişte tâlhari.

6 Şi atunci trebue să-şi facă sălaş în pripoare, în crăpăturile pământului şi ale stâncilor;

7 Urlă prin tufişuri şi stau claie peste grămadă pe sub scaieţi.

8 Neam de oameni ticăloşi! Feciori ai nimănuia! Buni de scos cu harapnicul din ţară!

9 Şi acum am ajuns cântecul lor! M’am făcut de poveste între ei!

10 Cu scârbă mă privesc, stau departe de mine şi nu se sfiesc să mă scuipe în faţă.

11 Cel ce s’a dezlegat din funie mă chinueşte, tocmai cel ce şi-a smuls zăbalele de la bot!

12 La dreapta stă în picioare toată liota, picioarele mi le-au prins în laţ şi drumuri aştern împotrivă-mi.

13 Ei mi-au tăiat orice cărare, ajută la pieirea mea şi nimeni nu-i opreşte.

14 Ca printr’o spărtură largă ei dau năvală, se rostogolesc printre dărâmături;

15 Spaimele se năpustesc peste mine, spulberă ca furtuna întâietatea mea, şi fericirea mea se distramă ca norul.

16 Şi acum sufletul meu se topeşte în mine, zile de restrişte mă înşfacă;

17 Noaptea sfredeleşte oasele în mine şi vinele mele n’au astâmpăr.

18 Cu putere uriaşă el mă ţine de haină, mă strânge ca gura cămăşii!

19 El m’a zvârlit în mocirlă, m’a făcut una cu pulberea şi cu gunoiul!

20 Strig către tine şi nu-mi răspunzi, stau în faţa ta şi nu mă iei în seamă;

21 Tu te-ai făcut asupritorul meu şi, întru puterea mâinii tale, tu mă prigoneşti;

22 Tu mă ridici în bătaia vântului, mă laşi pe el călare şi apoi iureşul ploii mă topeşte.

23 Ştiu prea bine că tu mă întorci spre moarte şi spre casa de adunare a tuturor celor vii!

24 Totuşi nu întindeam eu oare mâna către cel dosădit, dacă în obida lui el striga către mine?

25 Sau n’am plâns eu pentru acela ce-şi duce viaţa greu şi nu s’a mâhnit sufletul meu de amarul nevoiaşului?

26 Atunci când nădăjduiam fericirea, a venit nenorocirea; când mă aşteptam la lumină, a năpădit întunericul!

27 Măruntaiele mele fierb în mine şi n’au odihnă; zile de restrişte au dat peste mine.

28 Mohorît îmi îndrept paşii în afară de lumina soarelui; mă ridic în adunare şi mă vaet.

29 Am ajuns frate cu şacalii şi cu struţii tovarăş!

30 Pielea mea se cojeşte neagră de pe mine şi oasele mele sunt arse de friguri,

31 Aşa încât harfa mea a ajuns unealta tânguirii şi flautul meu glasul bocitoarelor.»

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.