Dimensiunea fontului:

Evidențiază cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos

Sincronizează versetele

Biblia Regele Carol II

CARTEA A DOUA A CRONICILOR

Capitolul 34

Domnia regelui Iosia. Evlavia lui. Dărâmarea jertfelnicelor făcute pentru Baal, a statuilor închinate soarelui şi ale tuturor idolilor, precum şi a Aşerelor. Dregerea templului. Găsirea cărţii legii: a cărţii legământului. Citirea ei în faţa regelui, care, auzind cuprinsul, îşi sfâşie veşmintele. Regele trimite solie să întrebe pe proorociţa Hulda. Cuvântul de răspuns al proorociţei adus regelui.

¹ De opt ani era Iosia când a ajuns rege, şi treizeci şi unu de ani a domnit în Ierusalim.

² El a făcut lucruri plăcute în ochii Domnului, mergând pe căile strămoşului său David, fără ca să dea la dreapta ori la stânga.

³ În anul al optulea al domniei lui, deşi era tânăr, a început să caute pe Dumnezeul lui David, străbunul său, iar în anul al doisprezecelea a început să cureţe ţara lui Iuda şi Ierusalimul de înălţimile cu jertfelnice, de Aşere, de idoli ciopliţi şi turnaţi.

⁴ În faţa lui au fost dărâmate jertfelnicele Baalilor, şi statuile închinate soarelui de deasupra lor le-a sfărâmat, Aşerele şi idolii ciopliţi şi turnaţi i-a făcut fărîme şi pulbere, pe care a presu-rat-o pe mormintele celor care le aduseseră jertfe,

⁵ Oasele preoţilor le-a ars pe altarele lor şi aşa a curăţit Iuda şi Israilul.

⁶ Tot aşa în cetăţile lui Manase, ale lui Efraim şi ale lui Simeon, până în ţinutul Neftali, în mijlocul dărâmăturilor lor,

⁷ A dat la pămînt altarele lor, Aşerele şi idolii i-a sfărâmat şi i-a prefăcut în pulbere, toate statuile închinate soarelui le-a dărâmat în toată ţara lui Israil şi apoi s’a întors la Ierusalim.

⁸ În anul al optsprezecelea al stăpânirii lui, – cu gând ca să cureţe ţara şi templul de idoli, – a trimis pe Şafan, fiul lui Atalia, pe Maaseia, cârmuitorul cetăţii, şi pe Ioab, fiul lui Ioahaz cronicarul, ca să dreagă templul Domnului Dumnezeului său.

⁹ Şi când au venit la arhiereul Hilchia, i-au dat argintul care fusese adus în templul Domnului şi pe care îl strânseseră leviţii portari, din Manase şi Efraim, de la ceilalţi Israiliţi, ca şi din tot ţinutul lui Iuda şi Veniamin şi de la locuitorii Ierusalimului.

¹⁰ Şi anume l-au încredinţat meşterilor de lucrări puşi să ia seama la templul Domnului şi să plătească pe lucrătorii tocmiţi să dreagă templul şi să-l aducă în stare bună.

¹¹ La rândul lor, ei l-au trecut dulgherilor şi zidarilor pentru cumpăratul pietrelor cioplite, grindăriei şi bârnelor trebuincioase la clădirile pe care le stricaseră regii lui Iuda.

¹² Aceşti oameni lucrau cu râvnă la lucrul lor, şi aveau supraveghetori pe leviţii Iahat şi Obadia, din neamul lui Merari, şi pe Zaharia şi Meşulam, din neamul lui Cahat, ca îndrumători. Alţi leviţi, iscusiţi într’ale uneltelor muzicale,

¹³ Erau puşi peste salahori, iar peste toţi cei care făceau câte o treabă erau supraveghetori. Unii din leviţi erau scriitori, dregători şi portari.

¹⁴ În clipa când scoteau argintul care fusese adus în templul Domnului, Hilchia arhiereul a găsit cartea legii Domnului care fusese dată prin mâna lui Moise.

¹⁵ Atunci Hilchia a început a vorbi şi a zis lui Şafan scriitorul: «Am găsit cartea legii în templul Domnului!» Şi Hilchia arhiereul a dat cartea lui Şafan.

¹⁶ Şi Şafan a dus-o regelui, căruia i-a dat şi răspunsul: «Tot ce a fost încredinţat robilor tăi, ei au îndeplinit!

¹⁷ Ei au luat tot argintul care se afla în templul Domnului şi l-au dat în mâna celor puşi să ia seama şi în mâna meşterilor de lucrări!»

¹⁸ Şafan scriitorul a împărtăşit regelui şi acest lucru: «Arhiereul Hilchia mi-a înmânat o carte». Şi Şafan a citit înaintea regelui dintr’însa.

¹⁹ Când regele a auzit cuvintele legii, şi-a sfâşiat veşmintele,

²⁰ Şi a poruncit lui Hilchia, lui Ahicam, fiul lui Şafan, lui Abdon, fiul lui Miheia, lui Şafan scriitorul şi lui Asaia, slujitorul regelui, aşa:

²¹ «Duceţi-vă şi întrebaţi pe Domnul despre mine şi despre cei care au mai rămas în Israil şi Iuda, pentru cuprinsul acestei cărţi care a fost găsită, căci mare este mânia Domnului ce s’a vărsat peste noi, fiindcă părinţii noştri n’au păzit cu credinţă poruncile Domnului, precum sunt scrise în cartea aceasta».

²² Atunci Hilchia împreună cu cei cărora le poruncise regele s’au dus la proorociţa Hulda, femeia lui Şalum veşmântarul, fiul lui Tochat, fiul lui Hasra, care locuia în Ierusalim, în despărţământul al doilea, şi i-au grăit ei despre aceasta.

²³ Şi ea le-a răspuns: «Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israil! Ziceţi omului care v’a trimis:

²⁴ Aşa grăieşte Domnul! Iată, voi aduce nenorociri peste locul acesta şi peste locuitorii lui toate blestemele care sunt scrise în cartea care a fost citită în faţa regelui lui Iuda.

²⁵ Din pricină că m’au părăsit şi au adus tămâieri altor dumnezei ca să-mi aţâţe mânia cu făpturile mâinilor lor; mânia mea s’a aprins peste locul acesta şi nu se va stinge.

²⁶ Şi regelui lui Iuda care v’a mânat pe voi să întrebaţi pe Domnul, aşa să-i spuneţi: Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israil! Cât despre cuvintele pe care tu le-ai auzit,

²⁷ Din pricină că te-ai căit în inima ta şi te-ai smerit în faţa lui Dumnezeu când ai auzit cuvintele mele împotriva locului acesta şi a locuitorilor lui şi te-ai umilit şi ţi-ai sfâşiat veşmintele tale şi ai plâns înaintea mea, pentru aceasta şi eu te-am ascultat», – zice Domnul.

²⁸ «Iată că te voi adăoga la părinţii tăi şi în pace te vei pogori în mormântul tău, fără ca ochii tăi să vadă toate nenorocirile pe care eu le voi aduce peste locul acesta şi peste locuitorii lui!» Acesta a fost răspunsul pe care ei l-au adus regelui.

²⁹ Şi regele a trimis îndată soli să adune pe toţi bătrânii lui Iuda şi ai Ierusalimului.

³⁰ Şi regele s’a suit în templul Domnului împreună cu toţi Iudeii şi locuitorii Ierusalimului, preoţii şi leviţii, precum şi tot norodul de la mic până la mare, şi el a citit în auzul lor toate cuvintele cărţii legământului care a fost găsită în templul Domnului.

³¹ Şi regele a stat în jilţul său şi a încheiat legământ înaintea Domnului ca să umble în calea Domnului şi să păzească poruncile lui, descoperirile lui şi legile lui din toată inima şi din tot sufletul lui şi să fie cu râvnă pentru poruncile legământului scrise în cartea aceasta.

³² Şi el a cuprins în legământul acesta pe toţi cei care se aflau în Ierusalim şi în Veniamin. Şi locuitorii Ierusalimului au început să vieţuiască după legământul lui Dumnezeu, Dumnezeul părinţilor lor.

³³ Apoi Iosia a înlăturat toţi idolii din toate ţinuturile fiilor lui Israil şi a silit pe toţi cei ce se aflau în Ierusalim să se închine Domnului Dumnezeului lor. În toate zilele vieţii lui, ei nu s’au depărtat de Domnul Dumnezeul părinţilor lor.

Facerea (întâia carte a lui Moise)

Ieşirea (a doua carte a lui Moise)

Leviticul (a treia carte a lui Moise)

Numerii (a patra carte a lui Moise)

Deuteronomul (a cincea carte a lui Moise)

Cartea lui Iosua Navi

Cartea judecătorilor

Cartea Rut

Cartea întâi a regilor

Cartea a doua a regilor

Cartea a treia a regilor

Cartea a patra a regilor

Cartea întâi Paralipomena (sau cartea întâi a cronicilor)

Cartea a doua Paralipomena (sau cartea a doua a cronicilor)

Cartea întâi a lui Ezdra

Cartea lui Neemia (sau a doua Ezdra)

Estera

Cartea lui Iov

Psalmii

Pildele lui Solomon

Ecclesiastul

Cântarea cântărilor

Isaia

Ieremia

Plângerile lui Ieremia

Iezechiel

Daniel

Osea

Ioil

Amos

Avdie

Iona

Miheia

Naum

Avacum

Sofonie

Agheu

Zaharia

Maleahi

Cartea lui Tobit

Cartea Iuditei

Cartea lui Baruh

Epistola lui Ieremia

Cântarea celor trei tineri

Cartea a treia a lui Ezdra

Cartea înţelepciunii lui Solomon

Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Eclesiasticul)

Istoria Susanei

Istoria omorârii balaurului şi a sfărâmării lui Bel (luată de la sfârşitul cărţii lui Daniel)

Cartea întâi a Macabeilor

Cartea a doua a Macabeilor

Cartea a treia a Macabeilor

Rugăciunea regelui Manase

Descriere

Biblia sau dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi a Noului Testament tradusă după textele originale ebraice şi greceşti de preoţii profesori Vasile Radu şi Gala Galaction din înalta iniţiativă a majestăţii sale regelui Carol II. Ediţia a 2-a tipărită în 1939 la Bucureşti.

Prefață

PREA ÎNĂLŢATULUI
ŞI BINE CREDINCIOSULUI NOSTRU STĂPÂN,
MAJESTĂŢII SALE REGELUI CAROL II

MAJESTATE,

Un cărturar englez, vorbind de Biblia poporului său, spune următoarele: «Când cineva mi-aduce această Biblie engleză, cumpărată cu câţiva bani, eu o văd stropită de lacrimi şi tipărită nu cu slove obişnuite de tipar, ci cu viul sânge al unora dintre cei mai nobili şi mai buni fii ai Angliei».

Cugetând la Sfânta noastră Scriptură românească şi la obârşiile ei, amintirile şi icoanele pe care ea ni le rechiamă nu urcă până la acele culmi zbuciumate şi tragice ale trecutului Bibliei engleze. Printr’o deosebită binecuvântare a Dumnezeului părinţilor noştri, noi Românii, păstrând cu scumpătate sfintele cărţi bisericeşti şi predaniile ortodoxe, n’am cunoscut certurile şi războaiele religioase. Cu toate că, bisericeşte, neamul nostru a fost multă vreme stăpânit întâi de limba slavonă şi mai târziu de limba grecească, totuşi strădania noastră de neatârnare a fost paşnică şi fără silnicii. Luptătorii pentru românizarea Bisericii noastre au dus luptă de cărturari, în chiliile mănăstirilor, în cămările vlădicilor şi în preajma întâielor tiparniţe întemeiate în ţările româneşti. Coresi, vlădica Simion Ştefan, stolnicul Constantin Cantacuzino şi fraţii Greceni, însuşi ieromonahul unit Samuil Micu… au îndeplinit migăloasa lor lucrare în atmosfera tihnită şi neştiutoare de răzvrătire a Bisericii strămoşeşti.

Mai târziu, Mitropolitul Gavriil Bănulescu al Basarabiei, Episcopul Filotei al Buzăului, Mitropolitul Andrei Şaguna al Ardealului au îndemnat la retipărire şi au retipărit una şi aceeaşi Biblie, moştenită de la părinţi şi pe care, pe ici pe colo, o mai potriveau vlădicii editori sau sfetnicii lor teologi. Poporul românesc, închinându-se de la începutul veacului al XVIII-lea în două biserici, a trăit mai departe o viaţă bisericească nebântuită de turburări iscate din pricina credinţei, cinstind şi citind aceeaşi Sfântă Scriptură, şi nemolipsit de propaganda sectelor protestante şi neoprotestante.

După marele război, prefaceri adânci s’au arătat pe toate tărâmurile vieţii popoarelor şi prefaceri adânci au început să se arate şi pe tărâmul sufletesc şi bisericesc al obştiei româneşti. Viaţa bisericească patriarhală de altădată a neamului nostru, cu una şi aceeaşi credinţă ecumenică, cu aceeaşi constituţie episcopală şi cu acelaşi Jertfelnic, a rămas în amurgul istoriei. Zguduirile şi schimbările aduse de marele război, revărsarea neamurilor peste neamuri şi împestriţarea credinţelor (lucru de neînlăturat la glorioasa închegare a României actuale) ne-au adus o situaţie nouă bisericească, aprig caracterizată prin rivalităţile confesionale, prin zeloasa activitate a sectelor neoprotestante şi prin pasiunea pentru citirea şi răspândirea Bibliei. Noua lume, pasionată de Biblie, dar răzvrătită faţă de dogmele şi de tradiţiile Sfintei Biserici şi constituită în corporaţii sectare protivnice, şi-a făurit o nouă traducere a Cărţii Sfinte, pe care o răspândeşte cu mare belşug în toate straturile poporului.

Biserica naţională ortodoxă, dându-şi seama de schimbarea vremilor şi de zămislirea primejdiilor, a căutat să stăvilească propaganda sectaro-protestantă, retipărind Biblia noastră tradiţională, întemeiată pe versiunea elinească a Celor Şaptezeci, după ce a trecut-o printr’o temeinică revizuire şi, în bună parte, printr’o largă muncă de traducere nouă. Patriarhul ţării, Sanctitatea Sa D. D. Dr. Miron, a pus la lucru încercata destoinicie de cărturar biblic a I. P. S. Sale Mitropolitul Moldovei şi Sucevei D. D. Nicodim, cum şi strădania mai jos semnaţilor servitori ai Majestăţii Voastre, şi a tipărit întreaga Sfântă Scriptură (după câteva tipărituri parţiale, mai vechi) în trecutul an 1936.

În împrejurările încurcat împletite ale ceasului de faţă, silinţele, munca şi opera Sfintei noastre Biserici aveau nevoie de ajutor şi de întregire. În lupta deschisă cu sectanţii mai vechi şi de ultimă oră, Biblia retipărită de Biserică va fi prea puţin folosită, atât de sectanţi cât şi de misionarii noştri ortodocşi. Sectanţii nu primesc cercetări şi discuţii decât pe baza textului biblic tălmăcit din originalul ebraic, iar misionarii noştri sunt constrânşi, spre marea lor părere de rău, să se slujească tot de textul sectanţilor.

Majestatea Voastră, Regele drept credincios al României Mari, reînviind purtările de grijă, drepturile şi pildele vechilor noştri voevozi iubitori de carte şi iubitori de biserică, aţi adus Bisericii româneşti sprijinul Vostru regal şi i-aţi dăruit un dar pe care numai Majestatea Voastră avea dreptul şi puterea să-l ordone şi să-l pogoare până la noi.

Ne-aţi poruncit să încordăm din nou energiile noastre şi să pregătim pentru Fundaţia pentru Literatură şi Artă «REGELE CAROL II» această Biblie. Am împlinit porunca Maiestăţii Voastre. Ne-am întors la lucru, am recercetat în amănunţime partea noastră de traducere, încăpută în Biblia din 1936, şi am tradus din nou, din textul original ebraic, toate acele cărţi care până acum fuseseră tălmăcite numai din Septuaginta. Regele de azi repeta, norocos şi consecvent, porunca dată de către Principele Carol, în anul 1923, la întemeierea Fundaţiei «Principele Carol», unuia din noi mai jos semnaţii, ca să-I lucreze o nouă traducere a întregii Sfinte Scripturi.

Cu Biblia de azi, dăruiţi un dar cu adevărat regesc studenţimii noastre teologice şi îndeobşte preoţilor noştri licenţiaţi în teologie. Programul facultăţilor de teologie din România impune studenţilor învăţământul limbii ebraice şi exegeza Vechiului Testament, făcută după textul original. Studenţii teologi se deprind de la început să vadă în Vechiul Testament ebraic depozitul cel adevărat al revelaţiunii vechi-testamentare, iar pe toate celelalte versiuni (adică traduceri vechi şi noi ale Vechiului Testament) să le aşeze mai prejos decât Biblia Ebraică. Alcătuitorii programului Facultăţilor de Teologie, adică înaltele autorităţi şcolare, în înţelegere cu înaltele autorităţi bisericeşti, au socotit — la noi ca şi aiurea — că studenţii teologi trebue să pornească, în studiul exegetic al Vechiului Testament, de la textul de obârşie. Dar ştiut este că în Facultăţile noastre teologice studiul limbii ebraice nu este împins atât de departe, încât să facă pe studenţi destul de familiari cu limba ebraică. Ieşind din facultate, tânărul teolog, chiar când are dispoziţii filologice, rar se mai întoarce la gramatica ebraică şi la dicţionarul lui Gesenius. El rămâne încredinţat că adevărata Biblie a Vechiului Testament este Biblia Ebraică, pe care învăţământul teologic i-a propus-o cu întâietate, dar, în acelaşi timp, rămâne cu părerea de rău că între el şi textul ebraic nu există nici legătură directă, nici tălmaci ortodox. Mai târziu, când, în viaţa lui de preot sau în cariera lui de profesor de religie, va avea nevoie să stabilească starea de obârşie a vre-unui loc biblic, el va fi constrâns să alerge la una din traducerile (în circulaţie universală) franceză, engleză, germană sau, în cazul cel mai umil, la una din Bibliile româneşti, aduse nouă de prozelitismul protestant… Iar în cugetul lui va rătăci mereu nedomirirea că textul ebraic al Vechiului Testament n’a găsit la noi, până astăzi, nici un traducător, teolog ortodox.

Îndeplinind zi de zi porunca pe care ne-aţi dat-o, am întrevăzut o perspectivă şi o speranţă de sub cerurile viitorului. Un gând bun şi românesc, o adăstare, astăzi de abia cu lumină de candelă, au nălucit înaintea sufletului nostru. Şi Majestatea Voastră aţi sporit această lumină şi aţi făcut să tresară de nădejde inima noastră, rostind la Blaj, la serbările «Astrei», în ziua de 20 Septemvrie 1936, aceste cuvinte, vrednice să fie păstrate pe table de aramă:

«… toţi cei ce simt româneşte şi creştineşte să-şi întindă mâna peste nevoile, peste micile deosebiri ale zilei şi să lucreze la plămădirea sufletului acestui popor, care, fie el ortodox, fie el unit, tot popor creştin şi tot popor român este».

Este sfioasa şi negrăita năzuinţă a servitorilor Majestăţii Voastre ca această Biblie a ostenelilor lor să ajungă într’o zi – după ce va fi cunoscută, discutată, verificată – Biblia neamului nostru întreg şi a viitoarei noastre reîntâlniri bisericeşti.

MAJESTATE,

Ne-aţi chemat la Fundaţia pentru Literatură şi Artă «REGELE CAROL II» şi ne-aţi întovărăşit cu falanga culturală care se strădueşte să institue în poporul nostru întâietatea cărţii româneşti. Sfânta Scriptură este Cartea Revelaţiunii Divine, Opera Sfântului Duh, insuflată marilor profeţi ai Vechiului şi ai Noului Testament, dar este totdeodată şi un măreţ monument literar, un cedru din Libanul literaturii universale, cu rădăcini înfipte în stâncile Egiptului, ale Arabiei şi ale Canaanului şi cu mistica-i cunună revărsată peste cetăţile din primul veac al creştinătăţii: Ierusalimul, Antiohia şi Corintul, Efesul, Alexandria şi Roma. Sfânta Scriptură, prin minunată şi multiplă binecuvântare, a odrăslit şi odrăsleşte pururea, ca toiagul lui Aaron, prima frunte de flori în toate literaturile naţionale creştine. Printre literaturile europene, literatura engleză şi literatura germană au început primăvara lor cu traducerea Sfintei Scripturi. Biblia engleză precede opera lui Shakespeare. Biblia lui Luther deschide cale lui Klopstock şi lui Goethe.

La noi Românii, deşi Biblia principelui Şerban Cantacuzino este cu aproape două sute de ani mai veche decât Alecsandri, Odobescu şi Eminescu, Creangă, Caragiale şi Coşbuc, totuşi, pentru anumite pricini proprii stării noastre bisericeşti şi culturale, nu se poate dovedi că ea a avut asupra lor o înrâurire prea statornică şi hotărîtoare. Cu atât mai mare cuvânt simţim azi cu toţii că Sfânta Scriptură trebue să-şi îndeplinească, la noi, rodnica ei menire şi să pătrundă ca o reţea de apă vie ogoarele inimii şi ale literaturii româneşti.

Aţi hotărît, Majestate, ca între atâtea cărţi pe care Fundaţiile Regale le pun la îndemâna cititorilor români să fie – ca Operă Eternă şi ca Prima Carte din lume – şi Sfânta Scriptură. Înţelegem prea bine că «Regele Culturii» nu putea să lase afară din amfiteatrul său cultural blocul Sfintei Scripturi, cel ce, cu altă lature a lui, formează perete în Biserica străbună. Aşteptăm cu bucurie acest dar august, dăruit neamului nostru şi menit să se răspândească şi în colibe şi în palate, şi pe mesele cărturarilor şi pe pupitrele studenţilor, şi printre iubitorii cucerniciei şi printre căutătorii poeziei.

Sarcina pe care ne-aţi dat-o şi care a însemnat o culminaţie în străduinţele noastre şi în munca noastră ştiută şi neştiută, începută de câteva decenii, ne-a pus statornic înainte problema limbii literare cuvenite unei traduceri a Sfintei Scripturi. Ne-am silit să ţinem, în traducerea aceasta, o cale mijlocie, nelăsăndu-ne înduplecaţi nici de cei ce doreau să regăsească în noua Biblie toate arhaismele şi tot graiul traducătorilor Bibliei de la 1688, nici de progresiştii şi neolatiniştii de azi, care ar voi să şteargă din limba noastră toate dovezile lungului nostru trai laolaltă cu alte neamuri fără de obârşie romană. Este un adevăr pe care îl întărim cu smerenie în faţa Majestăţii Voastre: graiul omului are în el nestatornicia şi fluiditatea a tot ce este omenesc şi pământesc. După cum în moravuri, în port, în traiul zilnic, în diferitele aspecte ale vieţii sociale, totul se mişcă şi se schimbă, cu paşi de ani sau de veacuri, după amestecate şi felurite înrâuriri şi după mersul vieţii universale, întocmai aşa este şi cu graiul dintre noi. Oamenii înţelepţi au observat şi au spus de mult că vorba omului îndeplineşte o slujbă în unele privinţe asemănătoare cu slujba îndeplinită de monetă. Cuvântul este un mijloc de contact, de schimb şi (ca şi la bani) de adunare de comori. Cui i-a trecut prin gând, vreodată, că s’ar putea înveşnici un sistem monetar? Care om cuminte poate să ne ceară să oprim în loc şi să proclamăm «Ne varietur» cutare vârstă sau cutare fază a unei limbi, încă vie şi în necontenită transformare?

Dar graiul nostru cel neodihnit şi evolutiv poate să fie oprit în loc şi lăsat moştenire celor ce ne vor urma: pe plăci de aramă, pe ziduri de temple şi de mausolee, în operele poeţilor de geniu şi în traducerile Sfintei Scripturi. Sfânta Scriptură are, de trei mii de ani, puterea să fixeze, pe calea popoarelor şi în viaţa limbilor, unele etape ale lexicului şi ale sintaxei. Când şi când, Biblia înscrie, prin traducerea ei, în istoria neamurilor iubitoare de Christos, mari momente religioase şi literare. Ne-am dat osteneala, Majestate, să umplem sacrele măsuri ale Cărţii Eterne cu lamura limbii româneşti, aşa cum am deprins-o din gura mamei, aşa cum am învăţat-o din cărţile clasicilor români şi aşa cum ne-o impune astăzi, către mijlocul secolului al XX-lea, treapta ei de dezvoltare şi de îmbogăţire. Pentru graiul pus de noi în Sfânta Carte, Vă aducem chezăşie, Majestate, unul: Vrancea tinereţii lui şi lunga lui deprindere cu limba cărţilor bisericeşti, iar celălalt: patruzeci de ani de activitate literară, încununată deunăzi chiar de mâna Majestăţii Voastre.

Cu voinţă rectilinie, necurmat aceeaşi de cel puţin paisprezece ani, Majestatea Voastră aţi voit, aţi poruncit, aţi făcut să crească din sârguinţa noastră de cărturari bisericeşti, profesori de Exegeza Vechiului şi Noului Testament, mobilizaţi la Fundaţia pentru Literatură şi Artă «REGELE CAROL II», această nouă traducere a Cărţii Eterne, îngăduiţi traducătorilor acestei Biblii să salute adânc steaua Voastră regală şi să fericească pe Majestatea Voastră că V’a ajutat Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Christos să aşezaţi numele Vostru în rând cu numele Regilor de sfântă pomenire din Israil, cei ce ctitoreau şi împodobeau Casa Viului Dumnezeu, cei ce porunceau ca Legea-I Sfântă să fie împrospătată în inima poporului.

MAJESTATE,

Înaintea celor de faţă şi a celor viitori, daţi-ne Augusta Voastră împuternicire să chemăm Biblia aceasta, pentru ca astfel să-i rămână numele şi astfel să se pomenească, în neam de neamul nostru:

BIBLIA REGELE CAROL II.

Suntem, Majestate, ai Majestăţii Voastre
prea smeriţi ostenitori
Pr. VASILE RADU şi GALA GALACTION

Bucureşti, Octombrie 1937.

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.