Dimensiunea fontului:

Evidențiază cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos

Sincronizează versetele

Biblia Regele Carol II

CARTEA A DOUA A REGILOR

Capitolul 9

Iehu ajunge rege. Moartea lui Ioram. Uciderea Izabelei.

¹ Şi profetul Eliseu a chemat pe unul din ucenicii profeţilor şi i-a zis: «Încinge-ţi coapsele şi ia cornul acesta cu mir în mână şi du-te la Ramotul Galaadului.

² O data ajuns acolo, uită-te la Iehu, fiul lui Iosafat, fiul lui Nimşi, apoi du-te spre el, scoate-l dintre fraţii lui şi-l bagă în odaia cea mai din dos.

³ la apoi cornul cu mir, toarnă-l pe capul lui şi-i spune: «Aşa zice Domnul: Iată, te miruesc rege al lui Israil!» După aceasta deschide uşa şi fugi fără să mai aştepţi nimic!»

⁴ Şi ucenicul, ucenicul profetului, a pornit la Ramotul Galaadului.

⁵ Când a ajuns el acolo, căpeteniile oştirii ţineau tocmai atunci sfat. Şi i-a zis: «Căpitane, am să-ţi spun ceva!» Atunci Iehu l-aîntrebat: «Căruia dintre noi toţi?» Şi el a răspuns: «Ţie, căpitane!»

⁶ Atunci el s’a sculat şi a intrat în casă. Şi profetul i-a turnat mirul pe cap şi i-a zis: «Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israil: Te miruesc rege peste poporul Domnului, peste Israil!

⁷ Dar să stârpeşti neamul lui Ahab, stăpânul tău, ca astfel eu să răzbun sângele vărsat al slujitorilor mei profeţi, şi omorîrea de către Izabela a tuturor închinătorilor Domnului.

⁸ Toată casa lui Ahab să fie stârpită! Vreau să nimicesc din ai lui Ahab pe toţi cei de parte bărbătească, rob şi liber din Israil,

⁹ Şi toată familia lui Ahab vreau să o prăpădesc ca pe aceea a lui Ieroboam, fiul lui Nabat, şi ca pe a lui Baeşa, fiul lu’ Ahia.

¹⁰ Şi pe Izabela s’o mănânce câinii în câmpul Izreel şi nimeni să n’o îngroape!» Şi a închis uşa şi a fugit.

¹¹ Când Iehu a ieşit la slujitorii stăpânului său, ei l-au întrebat: «Îţi stă frumos? Pentru ce a venit acest nebun la tine?» Şi el le-a răspuns: «Voi cunoaşteţi omul şi felul lui».

¹² Dar ei au zis iarăşi: «Minciună! Dă-ne lucrul pe faţă!» Atunci el a spus: «Aşa şi aşa mi-a spus! Aşa zice Domnul: Te miruesc rege al lui Israil!»

¹³ Şi ei au aşternut în grabă fiecare veşmântul său sub picioarele lui, pe treptele cele goale şi au sunat din trâmbiţă şi au strigat: «Iehu este rege!»

¹⁴ Apoi Iehu, fiul lui Iosafat, fiul lui Nimşi, a uneltit împotriva lui Ioram – şi Ioram luase parte la apărarea Ramotului din Galaad, împreună cu tot Israilul împotriva lui Hazael, regele Siriei,

¹⁵ Şi acum regele Ioram se întorsese, ca să se vindece în Izreel de rănile cu care fusese rănit în războiul cu Sirienii, împotriva lui Hazael, regele Siriei.—Şi Iehu a zis: «Dacă găsiţi cu cale, să nu iasă şi nici să nu fugă nimeni din cetate ca să dea de veste în Izreel!»

¹⁶ Apoi Iehu a încălecat şi a pornit spre Izreel, unde zăcea Ioram, unde şi Ahazia, regele lui Iuda, venise ca să-l vadă pe Ioram.

¹⁷ În Izreel însă un străjer stătea de strajă în turn. Şi când a zărit el că vine ceata lui Iehu, a zis: «Zăresc o ceată!» Dar Ioram a răspuns: «Un călăreţ să pornească în întâmpinarea lor şi să-i întrebe: «Veniţi cu gând bun?»

¹⁸ Şi aşa a pornit un călăreţ înaintea lui Iehu şi i-a spus: «Aşa zice regele: Vii cu gând de pace?» Şi Iehu i-a răspuns: «Ce te priveşte gândul meu? Dă-te înapoia mea!» Şi straja a spus iarăşi: «Solul a ajuns la ei, dar nu se întoarce!»

¹⁹ Atunci a trimis un alt călăreţ, care a ajuns până la ei şi l-a întrebat: «Aşa zice regele: Cu gând de pace vii?» Şi Iehu i-a răspuns şi lui: «Ce te priveşte gândul meu? Dă-te înapoia mea!»

²⁰ Şi straja a dat de ştire: «Şi acesta a ajuns până la ei, dar nu se întoarce. Dar el mână voiniceşte, cum mână Iehu, fiul lui Nimşi. Ba chiar, el mână nebuneşte!»

²¹ Atunci Ioram a poruncit: «Înhamă!» Şi au înhămat caii la carul lui. Şi a pornit Ioram, regele lui Israil, împreună cu Ahazia, regele lui Iuda, fiecare în carul lui de luptă, şi s’au dus în întâmpinarea lui Iehu si l-au întâlnit în ţarina lui Nabot cel din Izreel.

²² Când Ioram a văzut pe Iehu, l-a întrebat: «Cu gând de pace vii, Iehu?» Dar el i-a răspuns: «Ce gând de pace, atâta vreme cât se mai săvârşesc desfrânările Izabelei, mama ta, şi multele ei fermecătorii!»

²³ Atunci Ioram a întors şi a vrut să fugă, şi i-a zis lui Ahazia: «Trădare, Ahazia!»

²⁴ Îndată Iehu şi-a încordat arcul şi a lovit pe Ioram în spate, iar săgeata i-a ieşit prin inimă, şi el s’a prăbuşit în car.

²⁵ Şi Iehu a zis către Bidcar, scutierul regelui: «la-l şi-l aruncă pe ogorul lui Nabot Izreeliteanul, căci şi tu şi eu ne aducem aminte cum amândoi eram călări în urma lui Ahab, părintele lui, când Domnul a glăsuit împotriva lui această profeţie:

²⁶ «Într’adevăr, ieri am văzut sângele lui Nabot şi sângele fiilor lui, zice Domnul! Şi-ţi voi plăti ţie în ogorul acesta, zice Domnul!» Şi acum, ia-l şi-l aruncă pe ogor, după cuvântul Domnului.

²⁷ Şi dacă a văzut Ahazia, regele lui Iuda, ceea ce s’a întâmplat, a luat-o la fugă în spre Betganin, iar Iehu s’a luat după el şi a zis: «Şi pe el! Ucideţi-l în car!» Şi ajungându-l l-au lovit rău pe povârnişul Gur, lângă Ibleam. Şi regele a tot fugit până la Meghido, unde a şi murit.

²⁸ Slujitorii săi însă l-au dus într’un car la Ierusalim şi l-au îngropat în gropniţa sa, la un loc cu părinţii săi, în cetatea lui David.

²⁹ În anul al unsprezecelea al lui Ioram, fiul lui Ahab, Ahazia a ajuns rege în Iuda.

³⁰ După acestea, Iehu a intrat în Izreel. Când a auzit Izabela, şi-a sulemenit ochii şi şi-a împodobit capul şi s’a pus la fereastră să privească.

³¹ Şi când Iehu a intrat pe poarta palatului, ea l-a întâmpinat: «Cu gând de pace vine Zimri, ucigaşul stăpânului său?»

³² Şi el a ridicat ochii spre fereastră şi i-a răspuns: «Cine eşti tu, de vrei să te pui în pricină cu mine?» În acest timp vreo doi, trei eunuci se uitau la el.

³³ Şi el le-a poruncit: «Aruncaţi-o jos!» Şi ei au aruncat-o jos şi sângele ei a împroşcat peretele şi caii, care au călcat-o în picioare.

³⁴ Apoi Iehu a intrat înlăuntru şi a mâncat şi a băut şi a zis: «Căutaţi pe blestemata aceea şi o îngropaţi, căci este fiică de rege!»

³⁵ Şi s’au dus s’o îngroape, şi n’au mai găsit dintr’însa decât ţeasta, picioarele şi podul palmelor.

³⁶ Atunci s’au întors ei înapoi şi i-au spus ceea ce se întâmplase. Şi el a zis: «Acesta este cuvântul Domnului pe care l-a grăit prin gura lui Ilie Tesbiteanul, slujitorul său: «Pe câmpul din Izreel câinii vor mânca trupul Izabelei!

³⁷ Şi hoitul Izabelei să fie pe câmpul din Izreel, ca gunoiul cel de pe ogor, încât nimeni să nu poată spune: «Iată pe Izabela!»

Facerea (întâia carte a lui Moise)

Ieşirea (a doua carte a lui Moise)

Leviticul (a treia carte a lui Moise)

Numerii (a patra carte a lui Moise)

Deuteronomul (a cincea carte a lui Moise)

Cartea lui Iosua Navi

Cartea judecătorilor

Cartea Rut

Cartea întâi a regilor

Cartea a doua a regilor

Cartea a treia a regilor

Cartea a patra a regilor

Cartea întâi Paralipomena (sau cartea întâi a cronicilor)

Cartea a doua Paralipomena (sau cartea a doua a cronicilor)

Cartea întâi a lui Ezdra

Cartea lui Neemia (sau a doua Ezdra)

Estera

Cartea lui Iov

Psalmii

Pildele lui Solomon

Ecclesiastul

Cântarea cântărilor

Isaia

Ieremia

Plângerile lui Ieremia

Iezechiel

Daniel

Osea

Ioil

Amos

Avdie

Iona

Miheia

Naum

Avacum

Sofonie

Agheu

Zaharia

Maleahi

Cartea lui Tobit

Cartea Iuditei

Cartea lui Baruh

Epistola lui Ieremia

Cântarea celor trei tineri

Cartea a treia a lui Ezdra

Cartea înţelepciunii lui Solomon

Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Eclesiasticul)

Istoria Susanei

Istoria omorârii balaurului şi a sfărâmării lui Bel (luată de la sfârşitul cărţii lui Daniel)

Cartea întâi a Macabeilor

Cartea a doua a Macabeilor

Cartea a treia a Macabeilor

Rugăciunea regelui Manase

Descriere

Biblia sau dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi a Noului Testament tradusă după textele originale ebraice şi greceşti de preoţii profesori Vasile Radu şi Gala Galaction din înalta iniţiativă a majestăţii sale regelui Carol II. Ediţia a 2-a tipărită în 1939 la Bucureşti.

Prefață

PREA ÎNĂLŢATULUI
ŞI BINE CREDINCIOSULUI NOSTRU STĂPÂN,
MAJESTĂŢII SALE REGELUI CAROL II

MAJESTATE,

Un cărturar englez, vorbind de Biblia poporului său, spune următoarele: «Când cineva mi-aduce această Biblie engleză, cumpărată cu câţiva bani, eu o văd stropită de lacrimi şi tipărită nu cu slove obişnuite de tipar, ci cu viul sânge al unora dintre cei mai nobili şi mai buni fii ai Angliei».

Cugetând la Sfânta noastră Scriptură românească şi la obârşiile ei, amintirile şi icoanele pe care ea ni le rechiamă nu urcă până la acele culmi zbuciumate şi tragice ale trecutului Bibliei engleze. Printr’o deosebită binecuvântare a Dumnezeului părinţilor noştri, noi Românii, păstrând cu scumpătate sfintele cărţi bisericeşti şi predaniile ortodoxe, n’am cunoscut certurile şi războaiele religioase. Cu toate că, bisericeşte, neamul nostru a fost multă vreme stăpânit întâi de limba slavonă şi mai târziu de limba grecească, totuşi strădania noastră de neatârnare a fost paşnică şi fără silnicii. Luptătorii pentru românizarea Bisericii noastre au dus luptă de cărturari, în chiliile mănăstirilor, în cămările vlădicilor şi în preajma întâielor tiparniţe întemeiate în ţările româneşti. Coresi, vlădica Simion Ştefan, stolnicul Constantin Cantacuzino şi fraţii Greceni, însuşi ieromonahul unit Samuil Micu… au îndeplinit migăloasa lor lucrare în atmosfera tihnită şi neştiutoare de răzvrătire a Bisericii strămoşeşti.

Mai târziu, Mitropolitul Gavriil Bănulescu al Basarabiei, Episcopul Filotei al Buzăului, Mitropolitul Andrei Şaguna al Ardealului au îndemnat la retipărire şi au retipărit una şi aceeaşi Biblie, moştenită de la părinţi şi pe care, pe ici pe colo, o mai potriveau vlădicii editori sau sfetnicii lor teologi. Poporul românesc, închinându-se de la începutul veacului al XVIII-lea în două biserici, a trăit mai departe o viaţă bisericească nebântuită de turburări iscate din pricina credinţei, cinstind şi citind aceeaşi Sfântă Scriptură, şi nemolipsit de propaganda sectelor protestante şi neoprotestante.

După marele război, prefaceri adânci s’au arătat pe toate tărâmurile vieţii popoarelor şi prefaceri adânci au început să se arate şi pe tărâmul sufletesc şi bisericesc al obştiei româneşti. Viaţa bisericească patriarhală de altădată a neamului nostru, cu una şi aceeaşi credinţă ecumenică, cu aceeaşi constituţie episcopală şi cu acelaşi Jertfelnic, a rămas în amurgul istoriei. Zguduirile şi schimbările aduse de marele război, revărsarea neamurilor peste neamuri şi împestriţarea credinţelor (lucru de neînlăturat la glorioasa închegare a României actuale) ne-au adus o situaţie nouă bisericească, aprig caracterizată prin rivalităţile confesionale, prin zeloasa activitate a sectelor neoprotestante şi prin pasiunea pentru citirea şi răspândirea Bibliei. Noua lume, pasionată de Biblie, dar răzvrătită faţă de dogmele şi de tradiţiile Sfintei Biserici şi constituită în corporaţii sectare protivnice, şi-a făurit o nouă traducere a Cărţii Sfinte, pe care o răspândeşte cu mare belşug în toate straturile poporului.

Biserica naţională ortodoxă, dându-şi seama de schimbarea vremilor şi de zămislirea primejdiilor, a căutat să stăvilească propaganda sectaro-protestantă, retipărind Biblia noastră tradiţională, întemeiată pe versiunea elinească a Celor Şaptezeci, după ce a trecut-o printr’o temeinică revizuire şi, în bună parte, printr’o largă muncă de traducere nouă. Patriarhul ţării, Sanctitatea Sa D. D. Dr. Miron, a pus la lucru încercata destoinicie de cărturar biblic a I. P. S. Sale Mitropolitul Moldovei şi Sucevei D. D. Nicodim, cum şi strădania mai jos semnaţilor servitori ai Majestăţii Voastre, şi a tipărit întreaga Sfântă Scriptură (după câteva tipărituri parţiale, mai vechi) în trecutul an 1936.

În împrejurările încurcat împletite ale ceasului de faţă, silinţele, munca şi opera Sfintei noastre Biserici aveau nevoie de ajutor şi de întregire. În lupta deschisă cu sectanţii mai vechi şi de ultimă oră, Biblia retipărită de Biserică va fi prea puţin folosită, atât de sectanţi cât şi de misionarii noştri ortodocşi. Sectanţii nu primesc cercetări şi discuţii decât pe baza textului biblic tălmăcit din originalul ebraic, iar misionarii noştri sunt constrânşi, spre marea lor părere de rău, să se slujească tot de textul sectanţilor.

Majestatea Voastră, Regele drept credincios al României Mari, reînviind purtările de grijă, drepturile şi pildele vechilor noştri voevozi iubitori de carte şi iubitori de biserică, aţi adus Bisericii româneşti sprijinul Vostru regal şi i-aţi dăruit un dar pe care numai Majestatea Voastră avea dreptul şi puterea să-l ordone şi să-l pogoare până la noi.

Ne-aţi poruncit să încordăm din nou energiile noastre şi să pregătim pentru Fundaţia pentru Literatură şi Artă «REGELE CAROL II» această Biblie. Am împlinit porunca Maiestăţii Voastre. Ne-am întors la lucru, am recercetat în amănunţime partea noastră de traducere, încăpută în Biblia din 1936, şi am tradus din nou, din textul original ebraic, toate acele cărţi care până acum fuseseră tălmăcite numai din Septuaginta. Regele de azi repeta, norocos şi consecvent, porunca dată de către Principele Carol, în anul 1923, la întemeierea Fundaţiei «Principele Carol», unuia din noi mai jos semnaţii, ca să-I lucreze o nouă traducere a întregii Sfinte Scripturi.

Cu Biblia de azi, dăruiţi un dar cu adevărat regesc studenţimii noastre teologice şi îndeobşte preoţilor noştri licenţiaţi în teologie. Programul facultăţilor de teologie din România impune studenţilor învăţământul limbii ebraice şi exegeza Vechiului Testament, făcută după textul original. Studenţii teologi se deprind de la început să vadă în Vechiul Testament ebraic depozitul cel adevărat al revelaţiunii vechi-testamentare, iar pe toate celelalte versiuni (adică traduceri vechi şi noi ale Vechiului Testament) să le aşeze mai prejos decât Biblia Ebraică. Alcătuitorii programului Facultăţilor de Teologie, adică înaltele autorităţi şcolare, în înţelegere cu înaltele autorităţi bisericeşti, au socotit — la noi ca şi aiurea — că studenţii teologi trebue să pornească, în studiul exegetic al Vechiului Testament, de la textul de obârşie. Dar ştiut este că în Facultăţile noastre teologice studiul limbii ebraice nu este împins atât de departe, încât să facă pe studenţi destul de familiari cu limba ebraică. Ieşind din facultate, tânărul teolog, chiar când are dispoziţii filologice, rar se mai întoarce la gramatica ebraică şi la dicţionarul lui Gesenius. El rămâne încredinţat că adevărata Biblie a Vechiului Testament este Biblia Ebraică, pe care învăţământul teologic i-a propus-o cu întâietate, dar, în acelaşi timp, rămâne cu părerea de rău că între el şi textul ebraic nu există nici legătură directă, nici tălmaci ortodox. Mai târziu, când, în viaţa lui de preot sau în cariera lui de profesor de religie, va avea nevoie să stabilească starea de obârşie a vre-unui loc biblic, el va fi constrâns să alerge la una din traducerile (în circulaţie universală) franceză, engleză, germană sau, în cazul cel mai umil, la una din Bibliile româneşti, aduse nouă de prozelitismul protestant… Iar în cugetul lui va rătăci mereu nedomirirea că textul ebraic al Vechiului Testament n’a găsit la noi, până astăzi, nici un traducător, teolog ortodox.

Îndeplinind zi de zi porunca pe care ne-aţi dat-o, am întrevăzut o perspectivă şi o speranţă de sub cerurile viitorului. Un gând bun şi românesc, o adăstare, astăzi de abia cu lumină de candelă, au nălucit înaintea sufletului nostru. Şi Majestatea Voastră aţi sporit această lumină şi aţi făcut să tresară de nădejde inima noastră, rostind la Blaj, la serbările «Astrei», în ziua de 20 Septemvrie 1936, aceste cuvinte, vrednice să fie păstrate pe table de aramă:

«… toţi cei ce simt româneşte şi creştineşte să-şi întindă mâna peste nevoile, peste micile deosebiri ale zilei şi să lucreze la plămădirea sufletului acestui popor, care, fie el ortodox, fie el unit, tot popor creştin şi tot popor român este».

Este sfioasa şi negrăita năzuinţă a servitorilor Majestăţii Voastre ca această Biblie a ostenelilor lor să ajungă într’o zi – după ce va fi cunoscută, discutată, verificată – Biblia neamului nostru întreg şi a viitoarei noastre reîntâlniri bisericeşti.

MAJESTATE,

Ne-aţi chemat la Fundaţia pentru Literatură şi Artă «REGELE CAROL II» şi ne-aţi întovărăşit cu falanga culturală care se strădueşte să institue în poporul nostru întâietatea cărţii româneşti. Sfânta Scriptură este Cartea Revelaţiunii Divine, Opera Sfântului Duh, insuflată marilor profeţi ai Vechiului şi ai Noului Testament, dar este totdeodată şi un măreţ monument literar, un cedru din Libanul literaturii universale, cu rădăcini înfipte în stâncile Egiptului, ale Arabiei şi ale Canaanului şi cu mistica-i cunună revărsată peste cetăţile din primul veac al creştinătăţii: Ierusalimul, Antiohia şi Corintul, Efesul, Alexandria şi Roma. Sfânta Scriptură, prin minunată şi multiplă binecuvântare, a odrăslit şi odrăsleşte pururea, ca toiagul lui Aaron, prima frunte de flori în toate literaturile naţionale creştine. Printre literaturile europene, literatura engleză şi literatura germană au început primăvara lor cu traducerea Sfintei Scripturi. Biblia engleză precede opera lui Shakespeare. Biblia lui Luther deschide cale lui Klopstock şi lui Goethe.

La noi Românii, deşi Biblia principelui Şerban Cantacuzino este cu aproape două sute de ani mai veche decât Alecsandri, Odobescu şi Eminescu, Creangă, Caragiale şi Coşbuc, totuşi, pentru anumite pricini proprii stării noastre bisericeşti şi culturale, nu se poate dovedi că ea a avut asupra lor o înrâurire prea statornică şi hotărîtoare. Cu atât mai mare cuvânt simţim azi cu toţii că Sfânta Scriptură trebue să-şi îndeplinească, la noi, rodnica ei menire şi să pătrundă ca o reţea de apă vie ogoarele inimii şi ale literaturii româneşti.

Aţi hotărît, Majestate, ca între atâtea cărţi pe care Fundaţiile Regale le pun la îndemâna cititorilor români să fie – ca Operă Eternă şi ca Prima Carte din lume – şi Sfânta Scriptură. Înţelegem prea bine că «Regele Culturii» nu putea să lase afară din amfiteatrul său cultural blocul Sfintei Scripturi, cel ce, cu altă lature a lui, formează perete în Biserica străbună. Aşteptăm cu bucurie acest dar august, dăruit neamului nostru şi menit să se răspândească şi în colibe şi în palate, şi pe mesele cărturarilor şi pe pupitrele studenţilor, şi printre iubitorii cucerniciei şi printre căutătorii poeziei.

Sarcina pe care ne-aţi dat-o şi care a însemnat o culminaţie în străduinţele noastre şi în munca noastră ştiută şi neştiută, începută de câteva decenii, ne-a pus statornic înainte problema limbii literare cuvenite unei traduceri a Sfintei Scripturi. Ne-am silit să ţinem, în traducerea aceasta, o cale mijlocie, nelăsăndu-ne înduplecaţi nici de cei ce doreau să regăsească în noua Biblie toate arhaismele şi tot graiul traducătorilor Bibliei de la 1688, nici de progresiştii şi neolatiniştii de azi, care ar voi să şteargă din limba noastră toate dovezile lungului nostru trai laolaltă cu alte neamuri fără de obârşie romană. Este un adevăr pe care îl întărim cu smerenie în faţa Majestăţii Voastre: graiul omului are în el nestatornicia şi fluiditatea a tot ce este omenesc şi pământesc. După cum în moravuri, în port, în traiul zilnic, în diferitele aspecte ale vieţii sociale, totul se mişcă şi se schimbă, cu paşi de ani sau de veacuri, după amestecate şi felurite înrâuriri şi după mersul vieţii universale, întocmai aşa este şi cu graiul dintre noi. Oamenii înţelepţi au observat şi au spus de mult că vorba omului îndeplineşte o slujbă în unele privinţe asemănătoare cu slujba îndeplinită de monetă. Cuvântul este un mijloc de contact, de schimb şi (ca şi la bani) de adunare de comori. Cui i-a trecut prin gând, vreodată, că s’ar putea înveşnici un sistem monetar? Care om cuminte poate să ne ceară să oprim în loc şi să proclamăm «Ne varietur» cutare vârstă sau cutare fază a unei limbi, încă vie şi în necontenită transformare?

Dar graiul nostru cel neodihnit şi evolutiv poate să fie oprit în loc şi lăsat moştenire celor ce ne vor urma: pe plăci de aramă, pe ziduri de temple şi de mausolee, în operele poeţilor de geniu şi în traducerile Sfintei Scripturi. Sfânta Scriptură are, de trei mii de ani, puterea să fixeze, pe calea popoarelor şi în viaţa limbilor, unele etape ale lexicului şi ale sintaxei. Când şi când, Biblia înscrie, prin traducerea ei, în istoria neamurilor iubitoare de Christos, mari momente religioase şi literare. Ne-am dat osteneala, Majestate, să umplem sacrele măsuri ale Cărţii Eterne cu lamura limbii româneşti, aşa cum am deprins-o din gura mamei, aşa cum am învăţat-o din cărţile clasicilor români şi aşa cum ne-o impune astăzi, către mijlocul secolului al XX-lea, treapta ei de dezvoltare şi de îmbogăţire. Pentru graiul pus de noi în Sfânta Carte, Vă aducem chezăşie, Majestate, unul: Vrancea tinereţii lui şi lunga lui deprindere cu limba cărţilor bisericeşti, iar celălalt: patruzeci de ani de activitate literară, încununată deunăzi chiar de mâna Majestăţii Voastre.

Cu voinţă rectilinie, necurmat aceeaşi de cel puţin paisprezece ani, Majestatea Voastră aţi voit, aţi poruncit, aţi făcut să crească din sârguinţa noastră de cărturari bisericeşti, profesori de Exegeza Vechiului şi Noului Testament, mobilizaţi la Fundaţia pentru Literatură şi Artă «REGELE CAROL II», această nouă traducere a Cărţii Eterne, îngăduiţi traducătorilor acestei Biblii să salute adânc steaua Voastră regală şi să fericească pe Majestatea Voastră că V’a ajutat Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Christos să aşezaţi numele Vostru în rând cu numele Regilor de sfântă pomenire din Israil, cei ce ctitoreau şi împodobeau Casa Viului Dumnezeu, cei ce porunceau ca Legea-I Sfântă să fie împrospătată în inima poporului.

MAJESTATE,

Înaintea celor de faţă şi a celor viitori, daţi-ne Augusta Voastră împuternicire să chemăm Biblia aceasta, pentru ca astfel să-i rămână numele şi astfel să se pomenească, în neam de neamul nostru:

BIBLIA REGELE CAROL II.

Suntem, Majestate, ai Majestăţii Voastre
prea smeriţi ostenitori
Pr. VASILE RADU şi GALA GALACTION

Bucureşti, Octombrie 1937.

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.