Dimensiunea fontului:

Evidențiază cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos

Sincronizează versetele

Biblia Regele Carol II

CARTEA ÎNTÂIA A REGILOR

Capitolul 1

Solomon.

¹ Şi regele David era bătrân, bătrân de zile, şi cu toate că-l înveleau cu velinţe tot nu-i mai era cald.

² Atunci dregătorii i-au spus: «Să căutăm pentru stăpânul nostru rege, o tânără fecioară, care să-l slujească pe rege şi să-i fie îngrijitoare, iar când se va culca la pieptul său, să-i fie cald domnului meu rege!»

³ Şi au căutat în toată ţara lui Israil o fată frumoasă, şi au găsit pe Abişag Şunamita, pe care au adus-o la rege.

⁴ Şi fata era tare mândră! Şi a fost îngrijind de rege şi-i slujea lui, dar regele nu a cunoscut-o.

⁵ Însă Adonia, fiul Haghitei, s’a trufit, şi cugeta: «Eu voi fi rege!» Şi şi-a pregătit car şi călăreţi, şi cincizeci de oameni care să alerge înaintea lui,

⁶ Fiindcă tatăl său nu-l ţinuse de rău în vremea vieţii lui şi nici nu-i zisese: «De ce faci aşa?» Dar şi el era tare frumos la chip şi fusese născut după Absalom.

⁷ El se înţelesese cu Ioab, fiul lui Ţeruia, şi cu Abiatar arhiereul, care erau de partea lui Adonia,

⁸ Pe când Ţadoc arhiereul, împreună cu Benaia, fiul lui Iehoiada, profetul Natan, Şimei şi Rei, vitejii lui David, nu ţineau cu Adonia.

⁹ Şi Adonia a făcut ospăţ la «piatra şarpelui», care se află lângă Cişmeaua Roghel, cu vite mici şi mari şi viţei graşi, şi a poftit pe toţi fraţii lui, feciorii regelui, şi pe toţi bărbaţii din Iuda, care slujeau pe rege,

¹⁰ Iar pe profetul Natan, pe Benaia, pe viteji şi pe Solomon, fratele lui, nu i-a poftit.

¹¹ Atunci a zis Natan către Batşeba, mama lui Solomon: «Ai auzit, cred, că Adonia, fiul Haghitei, s’a făcut rege, fără ca domnul nostru David să ştie ceva?

¹² Şi iată acum, vino să te sfătuesc cum să-ţi scapi viaţa ta şi viaţa fiului tău Solomon.

¹³ Intră îndată la regele David şi-i spune: «Oare nu te-ai jurat tu, Măria Ta, roabei tale şi nu mi-ai făgăduit; «Fiul tău va fi după mine rege şi va şedea pe tronul meu»? Pentru ce a ajuns rege acum Adonia?»

¹⁴ Şi în vreme ce tu vei grăi cu regele, eu voi intra după tine şi-ţi voi întări spusele tale!»

¹⁵ Şi a intrat Batşeba în iatacul regelui. Şi regele era tare bătrân, iar Abişag Şunamita căuta de el.

¹⁶ Şi când Batşeba s’a plecat la pământ şi i s’a închinat regelui, regele a întrebat-o: «Care este pricina ta?»

¹⁷ Ea i-a răspuns: «Tu, Măria Ta, ai făcut jurământ pe Domnul Dumnezeul tău, roabei tale: «Solomon fiul tău va domni după mine şi el va sta pe scaunul meu».

¹⁸ Dar iată că acum Adonia a ajuns rege, fără ca tu, Măria Ta, să ştii nimic.

¹⁹ Ba el a mai junghiat boi, vite grase şi mulţime de oi şi a poftit pe toţi fiii regelui, pe Abiatar arhiereul şi pe Ioab gheneralul oştirii, iar pe Solomon, robul tău, nu l-a poftit.

²⁰ Şi acum, Stăpâne, Măria Ta, ochii întregului Israil stau aţintiţi spre tine, ca să arăţi cine se va sui pe tron, după tine, Stăpâne, Măria Ta!

²¹ Altfel, după ce Măria Sa regele va adormi cu părinţii săi, eu şi fiul meu Solomon vom fi socotiţi ca mari vinovaţi.»

²² Dar pe când ea vorbea cu regele, iată că a sosit şi profetul Natan.

²³ Şi i s’a dat de veste regelui: «Iată profetul Natan!» Şi el a intrat înaintea regelui şi i s’a închinat până la pământ.

²⁴ Şi i-a zis Natan: «Tu, Stăpâne, Măria Ta, trebue să fi zis: «Adonia să fie rege după mine şi să se suie pe tronul meu»,

²⁵ De vreme ce el s’a pogorît astăzi şi a junghiat boi, viţei graşi şi multe oi şi a poftit pe feciorii regelui şi pe Ioab gheneralul oştirii şi pe Abiatar arhiereul. Şi iată-i că ei mănâncă şi beau înaintea lui şi strigă: «Trăiască regele Adonia!»

²⁶ Iar pe mine, sluga ta, pe Ţadoc arhiereul, pe Benaia, fiul lui Iehoiada, şi pe Solomon, robul tău, nu ne-a poftit.

²⁷ Oare lucrul acesta s’a făcut cu învoirea ta, o, Stăpâne, Măria Ta, fără ca tu să vesteşti pe servii tăi cine se va sui după el pe tronul Măriei Tale, stăpânul meu?»

²⁸ Atunci a răspuns regele David şi a zis: «Chemaţi la mine pe Batşeba!» Şi Batşeba a intrat şi a stat înaintea regelui.

²⁹ Şi regele s’a jurat şi a zis: «Viu este Domnul care a mântuit sufletul meu din toate strâmtorările!

³⁰ Precum m’am jurat pe Domnul Dumnezeul lui Israil că fiul tău Solomon va domni în locul meu şi el se va sui pe tronul meu, aşa voi face astăzi!»

³¹ Atunci s’a plecat şi s’a închinat Batşeba cu faţa la pământ înaintea regelui şi a zis: «Viu să fie în veci regele meu David!»

³² Pe urmă regele David a poruncit: «Chemaţi pe Ţadoc arhiereul, pe profetul Natan şi pe Benaia, fiul lui Iehoiada!» Şi ei au intrat înaintea regelui.

³³ Atunci regele le-a poruncit: «Luaţi cu voi pe dregătorii stăpânului vostru şi suiţi călare pe Solomon, fiul meu, pe catârul meu şi să vă duceţi cu el până jos la Ghihon.

³⁴ Şi acolo Ţadoc arhiereul şi profetul Natan să-l ungă rege peste Israil şi să sunaţi din trâmbiţă şi să strigaţi: «Trăiască regele Solomon!»

³⁵ Apoi să veniţi împreună cu el, ca să se suie pe tronul meu şi el să domnească în locul meu, căci pe el l-am pus stăpânitor peste Israil şi peste Iuda.»

³⁶ Atunci a răspuns Benaia, fiul lui Iehoiada, şi a zis: «Aşa să fie Domnul Dumnezeul stăpânitorului meu rege să-i adeverească spusa!

³⁷ Şi precum a fost Domnul cu Măria Ta, stăpânul meu, aşa să fie şi cu Solomon, să înalţe tronul lui mai mult decât tronul stăpânului meu David!»

³⁸ Atunci Ţadoc arhiereul, profetul Natan şi Benaia, fiul lui Abiatar, împreună cu Creţi şi Pleti, s’au pogorît şi au suit călare pe Solomon pe catârul regelui David şi l-au dus până la Ghihon.

³⁹ Acolo, Ţadoc arhiereul a luat cornul cu mir din cortul descoperirii şi a uns pe Solomon. Apoi au dat poruncă să sune trâmbiţele, şi tot poporul a strigat: «Trăiască regele Solomon!»

⁴⁰ Şi tot poporul a pornit în urma lui. Şi poporul se prinsese în horă şi se veselea cu veselie mare, încât pământul se cutremura de chiotele lui.

⁴¹ Şi a auzit Adonia şi toţi mesenii lui, căci ei isprăviseră de mâncat, şi a auzit şi Ioab glasul trâmbiţei şi a zis: «Ce este zarva aceasta în cetate?»

⁴² Şi pe când vorbea el, iată că a sosit Ionatan, fiul lui Abiatar. Şi a zis Adonia: «Intră, că tu eşti om bun şi de ispravă, aducător de veste bună!»

⁴³ Dar Ionatan i-a răspuns lui Adonia: «Dimpotrivă! Domnul nostru, David, a făcut rege pe Solomon.

⁴⁴ Şi regele a trimis cu el pe Ţadoc arhiereul, pe profetul Natan, pe Benaia, fiul lui Iehoiada, pe Creţi şi pe Pleti, şi l-au suit călare pe catârul regelui.

⁴⁵ Iar Ţadoc arhiereul, împreună cu profetul Natan l-au uns rege în Ghihon şi au purces de acolo înapoi cu bucurie. Aceasta este zarva pe care aţi auzit-o în cetate!»

⁴⁶ Şi Solomon chiar s’a suit pe tronul regatului.

⁴⁷ Apoi au venit şi dregătorii regelui şi i-au urat regelui David, domnul nostru, aşa: «Să dea Dumnezeul tău ca numele lui Solomon să fie mai vestit decât al tău şi scaunul lui să fie mai presus decât scaunul tău!» Şi regele s’a plecat în patul lui cu faţa spre pământ.

⁴⁸ În urmă, regele a cuvântat astfel: «Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israil, care mi-a dat astăzi un urmaş la tronul meu şi pot să-l văd cu ochii mei!»

⁴⁹ Atunci toţi cei poftiţi, care erau cu Adonia, cuprinşi au fost de spaimă şi fiecare a apucat care încotro.

⁵⁰ Dar şi pe Adonia l-a cuprins spaima de Solomon, de aceea s’a sculat şi s’a dus şi s’a prins cu mâinile de coarnele jertfelnicului.

⁵¹ Dar când i s’a dat de ştire lui Solomon: «Adonia se teme de regele Solomon, şi iată că s’a apucat cu mâinile de coarnele jertfelnicului şi zice: «Să-mi jure acum regele Solomon că nu va omorî pe robul său cu sabia»,

⁵² Solomon a răspuns: «Dacă va fi om de ispravă, nici un fir de păr nu i se va clinti, iar dacă va fi ticălos, sabia îl va ajunge şi va muri!»

⁵³ Apoi a dat poruncă să-l ia de la jertfelnic şi să-l aducă la sine. Şi Adonia s’a închinat înaintea regelui Solomon, iar regele i-a zis: «Pleacă la casa ta!»

Facerea (întâia carte a lui Moise)

Ieşirea (a doua carte a lui Moise)

Leviticul (a treia carte a lui Moise)

Numerii (a patra carte a lui Moise)

Deuteronomul (a cincea carte a lui Moise)

Cartea lui Iosua Navi

Cartea judecătorilor

Cartea Rut

Cartea întâi a regilor

Cartea a doua a regilor

Cartea a treia a regilor

Cartea a patra a regilor

Cartea întâi Paralipomena (sau cartea întâi a cronicilor)

Cartea a doua Paralipomena (sau cartea a doua a cronicilor)

Cartea întâi a lui Ezdra

Cartea lui Neemia (sau a doua Ezdra)

Estera

Cartea lui Iov

Psalmii

Pildele lui Solomon

Ecclesiastul

Cântarea cântărilor

Isaia

Ieremia

Plângerile lui Ieremia

Iezechiel

Daniel

Osea

Ioil

Amos

Avdie

Iona

Miheia

Naum

Avacum

Sofonie

Agheu

Zaharia

Maleahi

Cartea lui Tobit

Cartea Iuditei

Cartea lui Baruh

Epistola lui Ieremia

Cântarea celor trei tineri

Cartea a treia a lui Ezdra

Cartea înţelepciunii lui Solomon

Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Eclesiasticul)

Istoria Susanei

Istoria omorârii balaurului şi a sfărâmării lui Bel (luată de la sfârşitul cărţii lui Daniel)

Cartea întâi a Macabeilor

Cartea a doua a Macabeilor

Cartea a treia a Macabeilor

Rugăciunea regelui Manase

Descriere

Biblia sau dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi a Noului Testament tradusă după textele originale ebraice şi greceşti de preoţii profesori Vasile Radu şi Gala Galaction din înalta iniţiativă a majestăţii sale regelui Carol II. Ediţia a 2-a tipărită în 1939 la Bucureşti.

Prefață

PREA ÎNĂLŢATULUI
ŞI BINE CREDINCIOSULUI NOSTRU STĂPÂN,
MAJESTĂŢII SALE REGELUI CAROL II

MAJESTATE,

Un cărturar englez, vorbind de Biblia poporului său, spune următoarele: «Când cineva mi-aduce această Biblie engleză, cumpărată cu câţiva bani, eu o văd stropită de lacrimi şi tipărită nu cu slove obişnuite de tipar, ci cu viul sânge al unora dintre cei mai nobili şi mai buni fii ai Angliei».

Cugetând la Sfânta noastră Scriptură românească şi la obârşiile ei, amintirile şi icoanele pe care ea ni le rechiamă nu urcă până la acele culmi zbuciumate şi tragice ale trecutului Bibliei engleze. Printr’o deosebită binecuvântare a Dumnezeului părinţilor noştri, noi Românii, păstrând cu scumpătate sfintele cărţi bisericeşti şi predaniile ortodoxe, n’am cunoscut certurile şi războaiele religioase. Cu toate că, bisericeşte, neamul nostru a fost multă vreme stăpânit întâi de limba slavonă şi mai târziu de limba grecească, totuşi strădania noastră de neatârnare a fost paşnică şi fără silnicii. Luptătorii pentru românizarea Bisericii noastre au dus luptă de cărturari, în chiliile mănăstirilor, în cămările vlădicilor şi în preajma întâielor tiparniţe întemeiate în ţările româneşti. Coresi, vlădica Simion Ştefan, stolnicul Constantin Cantacuzino şi fraţii Greceni, însuşi ieromonahul unit Samuil Micu… au îndeplinit migăloasa lor lucrare în atmosfera tihnită şi neştiutoare de răzvrătire a Bisericii strămoşeşti.

Mai târziu, Mitropolitul Gavriil Bănulescu al Basarabiei, Episcopul Filotei al Buzăului, Mitropolitul Andrei Şaguna al Ardealului au îndemnat la retipărire şi au retipărit una şi aceeaşi Biblie, moştenită de la părinţi şi pe care, pe ici pe colo, o mai potriveau vlădicii editori sau sfetnicii lor teologi. Poporul românesc, închinându-se de la începutul veacului al XVIII-lea în două biserici, a trăit mai departe o viaţă bisericească nebântuită de turburări iscate din pricina credinţei, cinstind şi citind aceeaşi Sfântă Scriptură, şi nemolipsit de propaganda sectelor protestante şi neoprotestante.

După marele război, prefaceri adânci s’au arătat pe toate tărâmurile vieţii popoarelor şi prefaceri adânci au început să se arate şi pe tărâmul sufletesc şi bisericesc al obştiei româneşti. Viaţa bisericească patriarhală de altădată a neamului nostru, cu una şi aceeaşi credinţă ecumenică, cu aceeaşi constituţie episcopală şi cu acelaşi Jertfelnic, a rămas în amurgul istoriei. Zguduirile şi schimbările aduse de marele război, revărsarea neamurilor peste neamuri şi împestriţarea credinţelor (lucru de neînlăturat la glorioasa închegare a României actuale) ne-au adus o situaţie nouă bisericească, aprig caracterizată prin rivalităţile confesionale, prin zeloasa activitate a sectelor neoprotestante şi prin pasiunea pentru citirea şi răspândirea Bibliei. Noua lume, pasionată de Biblie, dar răzvrătită faţă de dogmele şi de tradiţiile Sfintei Biserici şi constituită în corporaţii sectare protivnice, şi-a făurit o nouă traducere a Cărţii Sfinte, pe care o răspândeşte cu mare belşug în toate straturile poporului.

Biserica naţională ortodoxă, dându-şi seama de schimbarea vremilor şi de zămislirea primejdiilor, a căutat să stăvilească propaganda sectaro-protestantă, retipărind Biblia noastră tradiţională, întemeiată pe versiunea elinească a Celor Şaptezeci, după ce a trecut-o printr’o temeinică revizuire şi, în bună parte, printr’o largă muncă de traducere nouă. Patriarhul ţării, Sanctitatea Sa D. D. Dr. Miron, a pus la lucru încercata destoinicie de cărturar biblic a I. P. S. Sale Mitropolitul Moldovei şi Sucevei D. D. Nicodim, cum şi strădania mai jos semnaţilor servitori ai Majestăţii Voastre, şi a tipărit întreaga Sfântă Scriptură (după câteva tipărituri parţiale, mai vechi) în trecutul an 1936.

În împrejurările încurcat împletite ale ceasului de faţă, silinţele, munca şi opera Sfintei noastre Biserici aveau nevoie de ajutor şi de întregire. În lupta deschisă cu sectanţii mai vechi şi de ultimă oră, Biblia retipărită de Biserică va fi prea puţin folosită, atât de sectanţi cât şi de misionarii noştri ortodocşi. Sectanţii nu primesc cercetări şi discuţii decât pe baza textului biblic tălmăcit din originalul ebraic, iar misionarii noştri sunt constrânşi, spre marea lor părere de rău, să se slujească tot de textul sectanţilor.

Majestatea Voastră, Regele drept credincios al României Mari, reînviind purtările de grijă, drepturile şi pildele vechilor noştri voevozi iubitori de carte şi iubitori de biserică, aţi adus Bisericii româneşti sprijinul Vostru regal şi i-aţi dăruit un dar pe care numai Majestatea Voastră avea dreptul şi puterea să-l ordone şi să-l pogoare până la noi.

Ne-aţi poruncit să încordăm din nou energiile noastre şi să pregătim pentru Fundaţia pentru Literatură şi Artă «REGELE CAROL II» această Biblie. Am împlinit porunca Maiestăţii Voastre. Ne-am întors la lucru, am recercetat în amănunţime partea noastră de traducere, încăpută în Biblia din 1936, şi am tradus din nou, din textul original ebraic, toate acele cărţi care până acum fuseseră tălmăcite numai din Septuaginta. Regele de azi repeta, norocos şi consecvent, porunca dată de către Principele Carol, în anul 1923, la întemeierea Fundaţiei «Principele Carol», unuia din noi mai jos semnaţii, ca să-I lucreze o nouă traducere a întregii Sfinte Scripturi.

Cu Biblia de azi, dăruiţi un dar cu adevărat regesc studenţimii noastre teologice şi îndeobşte preoţilor noştri licenţiaţi în teologie. Programul facultăţilor de teologie din România impune studenţilor învăţământul limbii ebraice şi exegeza Vechiului Testament, făcută după textul original. Studenţii teologi se deprind de la început să vadă în Vechiul Testament ebraic depozitul cel adevărat al revelaţiunii vechi-testamentare, iar pe toate celelalte versiuni (adică traduceri vechi şi noi ale Vechiului Testament) să le aşeze mai prejos decât Biblia Ebraică. Alcătuitorii programului Facultăţilor de Teologie, adică înaltele autorităţi şcolare, în înţelegere cu înaltele autorităţi bisericeşti, au socotit — la noi ca şi aiurea — că studenţii teologi trebue să pornească, în studiul exegetic al Vechiului Testament, de la textul de obârşie. Dar ştiut este că în Facultăţile noastre teologice studiul limbii ebraice nu este împins atât de departe, încât să facă pe studenţi destul de familiari cu limba ebraică. Ieşind din facultate, tânărul teolog, chiar când are dispoziţii filologice, rar se mai întoarce la gramatica ebraică şi la dicţionarul lui Gesenius. El rămâne încredinţat că adevărata Biblie a Vechiului Testament este Biblia Ebraică, pe care învăţământul teologic i-a propus-o cu întâietate, dar, în acelaşi timp, rămâne cu părerea de rău că între el şi textul ebraic nu există nici legătură directă, nici tălmaci ortodox. Mai târziu, când, în viaţa lui de preot sau în cariera lui de profesor de religie, va avea nevoie să stabilească starea de obârşie a vre-unui loc biblic, el va fi constrâns să alerge la una din traducerile (în circulaţie universală) franceză, engleză, germană sau, în cazul cel mai umil, la una din Bibliile româneşti, aduse nouă de prozelitismul protestant… Iar în cugetul lui va rătăci mereu nedomirirea că textul ebraic al Vechiului Testament n’a găsit la noi, până astăzi, nici un traducător, teolog ortodox.

Îndeplinind zi de zi porunca pe care ne-aţi dat-o, am întrevăzut o perspectivă şi o speranţă de sub cerurile viitorului. Un gând bun şi românesc, o adăstare, astăzi de abia cu lumină de candelă, au nălucit înaintea sufletului nostru. Şi Majestatea Voastră aţi sporit această lumină şi aţi făcut să tresară de nădejde inima noastră, rostind la Blaj, la serbările «Astrei», în ziua de 20 Septemvrie 1936, aceste cuvinte, vrednice să fie păstrate pe table de aramă:

«… toţi cei ce simt româneşte şi creştineşte să-şi întindă mâna peste nevoile, peste micile deosebiri ale zilei şi să lucreze la plămădirea sufletului acestui popor, care, fie el ortodox, fie el unit, tot popor creştin şi tot popor român este».

Este sfioasa şi negrăita năzuinţă a servitorilor Majestăţii Voastre ca această Biblie a ostenelilor lor să ajungă într’o zi – după ce va fi cunoscută, discutată, verificată – Biblia neamului nostru întreg şi a viitoarei noastre reîntâlniri bisericeşti.

MAJESTATE,

Ne-aţi chemat la Fundaţia pentru Literatură şi Artă «REGELE CAROL II» şi ne-aţi întovărăşit cu falanga culturală care se strădueşte să institue în poporul nostru întâietatea cărţii româneşti. Sfânta Scriptură este Cartea Revelaţiunii Divine, Opera Sfântului Duh, insuflată marilor profeţi ai Vechiului şi ai Noului Testament, dar este totdeodată şi un măreţ monument literar, un cedru din Libanul literaturii universale, cu rădăcini înfipte în stâncile Egiptului, ale Arabiei şi ale Canaanului şi cu mistica-i cunună revărsată peste cetăţile din primul veac al creştinătăţii: Ierusalimul, Antiohia şi Corintul, Efesul, Alexandria şi Roma. Sfânta Scriptură, prin minunată şi multiplă binecuvântare, a odrăslit şi odrăsleşte pururea, ca toiagul lui Aaron, prima frunte de flori în toate literaturile naţionale creştine. Printre literaturile europene, literatura engleză şi literatura germană au început primăvara lor cu traducerea Sfintei Scripturi. Biblia engleză precede opera lui Shakespeare. Biblia lui Luther deschide cale lui Klopstock şi lui Goethe.

La noi Românii, deşi Biblia principelui Şerban Cantacuzino este cu aproape două sute de ani mai veche decât Alecsandri, Odobescu şi Eminescu, Creangă, Caragiale şi Coşbuc, totuşi, pentru anumite pricini proprii stării noastre bisericeşti şi culturale, nu se poate dovedi că ea a avut asupra lor o înrâurire prea statornică şi hotărîtoare. Cu atât mai mare cuvânt simţim azi cu toţii că Sfânta Scriptură trebue să-şi îndeplinească, la noi, rodnica ei menire şi să pătrundă ca o reţea de apă vie ogoarele inimii şi ale literaturii româneşti.

Aţi hotărît, Majestate, ca între atâtea cărţi pe care Fundaţiile Regale le pun la îndemâna cititorilor români să fie – ca Operă Eternă şi ca Prima Carte din lume – şi Sfânta Scriptură. Înţelegem prea bine că «Regele Culturii» nu putea să lase afară din amfiteatrul său cultural blocul Sfintei Scripturi, cel ce, cu altă lature a lui, formează perete în Biserica străbună. Aşteptăm cu bucurie acest dar august, dăruit neamului nostru şi menit să se răspândească şi în colibe şi în palate, şi pe mesele cărturarilor şi pe pupitrele studenţilor, şi printre iubitorii cucerniciei şi printre căutătorii poeziei.

Sarcina pe care ne-aţi dat-o şi care a însemnat o culminaţie în străduinţele noastre şi în munca noastră ştiută şi neştiută, începută de câteva decenii, ne-a pus statornic înainte problema limbii literare cuvenite unei traduceri a Sfintei Scripturi. Ne-am silit să ţinem, în traducerea aceasta, o cale mijlocie, nelăsăndu-ne înduplecaţi nici de cei ce doreau să regăsească în noua Biblie toate arhaismele şi tot graiul traducătorilor Bibliei de la 1688, nici de progresiştii şi neolatiniştii de azi, care ar voi să şteargă din limba noastră toate dovezile lungului nostru trai laolaltă cu alte neamuri fără de obârşie romană. Este un adevăr pe care îl întărim cu smerenie în faţa Majestăţii Voastre: graiul omului are în el nestatornicia şi fluiditatea a tot ce este omenesc şi pământesc. După cum în moravuri, în port, în traiul zilnic, în diferitele aspecte ale vieţii sociale, totul se mişcă şi se schimbă, cu paşi de ani sau de veacuri, după amestecate şi felurite înrâuriri şi după mersul vieţii universale, întocmai aşa este şi cu graiul dintre noi. Oamenii înţelepţi au observat şi au spus de mult că vorba omului îndeplineşte o slujbă în unele privinţe asemănătoare cu slujba îndeplinită de monetă. Cuvântul este un mijloc de contact, de schimb şi (ca şi la bani) de adunare de comori. Cui i-a trecut prin gând, vreodată, că s’ar putea înveşnici un sistem monetar? Care om cuminte poate să ne ceară să oprim în loc şi să proclamăm «Ne varietur» cutare vârstă sau cutare fază a unei limbi, încă vie şi în necontenită transformare?

Dar graiul nostru cel neodihnit şi evolutiv poate să fie oprit în loc şi lăsat moştenire celor ce ne vor urma: pe plăci de aramă, pe ziduri de temple şi de mausolee, în operele poeţilor de geniu şi în traducerile Sfintei Scripturi. Sfânta Scriptură are, de trei mii de ani, puterea să fixeze, pe calea popoarelor şi în viaţa limbilor, unele etape ale lexicului şi ale sintaxei. Când şi când, Biblia înscrie, prin traducerea ei, în istoria neamurilor iubitoare de Christos, mari momente religioase şi literare. Ne-am dat osteneala, Majestate, să umplem sacrele măsuri ale Cărţii Eterne cu lamura limbii româneşti, aşa cum am deprins-o din gura mamei, aşa cum am învăţat-o din cărţile clasicilor români şi aşa cum ne-o impune astăzi, către mijlocul secolului al XX-lea, treapta ei de dezvoltare şi de îmbogăţire. Pentru graiul pus de noi în Sfânta Carte, Vă aducem chezăşie, Majestate, unul: Vrancea tinereţii lui şi lunga lui deprindere cu limba cărţilor bisericeşti, iar celălalt: patruzeci de ani de activitate literară, încununată deunăzi chiar de mâna Majestăţii Voastre.

Cu voinţă rectilinie, necurmat aceeaşi de cel puţin paisprezece ani, Majestatea Voastră aţi voit, aţi poruncit, aţi făcut să crească din sârguinţa noastră de cărturari bisericeşti, profesori de Exegeza Vechiului şi Noului Testament, mobilizaţi la Fundaţia pentru Literatură şi Artă «REGELE CAROL II», această nouă traducere a Cărţii Eterne, îngăduiţi traducătorilor acestei Biblii să salute adânc steaua Voastră regală şi să fericească pe Majestatea Voastră că V’a ajutat Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Christos să aşezaţi numele Vostru în rând cu numele Regilor de sfântă pomenire din Israil, cei ce ctitoreau şi împodobeau Casa Viului Dumnezeu, cei ce porunceau ca Legea-I Sfântă să fie împrospătată în inima poporului.

MAJESTATE,

Înaintea celor de faţă şi a celor viitori, daţi-ne Augusta Voastră împuternicire să chemăm Biblia aceasta, pentru ca astfel să-i rămână numele şi astfel să se pomenească, în neam de neamul nostru:

BIBLIA REGELE CAROL II.

Suntem, Majestate, ai Majestăţii Voastre
prea smeriţi ostenitori
Pr. VASILE RADU şi GALA GALACTION

Bucureşti, Octombrie 1937.

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.