Dimensiunea fontului:

Evidențiază cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos

Sincronizează versetele

Biblia Regele Carol II

CARTEA A DOUA A LUI SAMUIL

Capitolul 13

Tamara, Amnon şi Absalom.

¹ Iar după acestea, Absalom, fiul lui David, având o soră prea frumoasă, care se chema Tamara, Amnon, tot fiul lui David, s’a îndrăgostit de ea.

² Şi Amnon era chinuit greu şi gata să cază bolnav, de dragul soră-si Tamara, căci ea era fecioară şi lui Amnon i se părea lucru cu neputinţă să apuce pe vre-o cale cu ea.

³ Ci Amnon avea un prieten, anume Ionadab, fiul lui Şimea, fratele lui David, şi Ionadab era om tare iscusit.

⁴ Deci el zise lui Amnon: «De ce eşti tu, o principe, atât de abătut, zi de zi? Nu vrei să-mi spui mie?» Răspuns-a lui Amnon: «Iubesc pe Tamara, sora lui Absalom, fratele meu.»

⁵ Atunci i-a spus Ionadab: «Culcă-te în patul tău, şi fă-te că eşti bolnav. Şi când tatăl tău va veni să te vază, să-l rogi: «Aş vrea să vină Tamara, soră-mea, ca să-mi dea ceva de mâncare. Şi să gătească mâncarea înaintea ochilor mei, ca să văd şi eu şi să mănânc din mâna ei!»

⁶ Şi Amnon s’a culcat şi s’a făcut că e bolnav şi, venind regele să-l vază, zis-a Amnon către rege: «Să vie Tamara, sora mea, şi să-mi pregătească sub ochii mei două turte, să mănânc din mâna ei!»

⁷ Atunci David a trimis în palat, după Tamara şi i-a poruncit: «Să te duci în casa fratelui tău Amnon şi să-i faci ceva de mâncare».

⁸ Şi astfel Tamara a venit în casă la Amnon, fratele ei, şi el era culcat. Ci ea a luat cocă şi a frământat-o şi a făcut turte înaintea ochilor lui şi a pus turtele la foc.

⁹ Apoi a luat tigaia şi a răsturnat-o înaintea lui. Însă el n’a voit să mănânce şi a strigat: «Să iasă toţi din faţa mea?. Şi au ieşit toţi de la el.

¹⁰ Zis-a Amnon către Tamara: «Adu-mi de mâncare în iatac, să mănânc din mâna ta». Şi Tamara a luat turtele pe care le făcuse şi le-a dus fratelui ei, Amnon, în iatac.

¹¹ Dar când a venit lângă el să-i dea să mănânce, el a prins-o şi i-a spus: «Vino! Culcă-te cu mine, sora-mea!»

¹² Răspuns-a ea: «Nu aşa, frate-meu! Nu mă lua cu sila, căci nu se face aşa în Israil! Nu săvârşi această ticăloşie!

¹³ Căci încotro mă voi duce eu cu ocara mea? Iar tu vei fi în Israil ca unul dintre netrebnici. Ci vorbeşte acum cu regele, căci el nu se va împotrivi să mă dea după tine.»

¹⁴ Însă el n’a voit să asculte de rugăminţile ei, ci fiind mai vârtos decât ea, a luat-o cu de-a-sila şi s’a culcat cu ea.

¹⁵ Şi Amnon simţi pentru ea o ură mare din cale afară, că era mai mare ura cu care o ura, decât dragostea cu care o iubise. Şi atunci Amnon a strigat la ea: «Scoală-te! Du-te!»

¹⁶ Şi ea a zis către el: «Nu, fratele meu, căci, dacă mă goneşti, mai mare este nelegiuirea aceasta decât cealaltă pe care ai săvârşit-o cu mine». Dar el n’a voit să-i dea nici o ascultare,

¹⁷ Ci a chemat pe copilul său de casă, care-l slujea, şi i-a poruncit: «Alungă-o pe aceasta de la mine, afară, şi închide uşa după ea.»

¹⁸ Şi Tamara avea pe ea o haină lungă, cu mâneci, fiindcă aşa se îmbrăcau înainte vreme fiicele regelui, cât erau fecioare. Deci slujitorul a dat-o afară şi a închis uşa după ea.

¹⁹ Atunci Tamara şi-a pus cenuşă pe cap şi haina cea lungă de pe ea, cea cu mâneci, a sfâşiat-o şi s’a apucat cu mâinile de cap şi a pornit să meargă şi să ţipe pe când mergea.

²⁰ Ci a întrebat-o Absalom, fratele ei: «Nu cumva Amnon, fratele tău, a fost cu tine? Dar acum, sora mea, linişteşte-te, căci e fratele tău. Nu-ţi fie inima rea pentru aceasta.» Deci Tamara rămase nemângâiată în casa fratelui ei Absalom.

²¹ Şi auzind regele David de toată această întâmplare, se mânie foarte.

²² Absalom însă nu vorbi cu Amnon nici în rău, nici în bine, dar Absalom ura pe Amnon, pentru cuvântul că smerise pe soră-sa Tamara.

²³ După doi ani de zile, Absalom puse să-i tundă oile, la Baal-Haţor lângă Efraim, şi Absalom pofti pe toţi fiii regelui,

²⁴ Anume ducându-se la rege şi spunându-i: «Iată că robul tău are tunzători la tunsul oilor. Binevoiască regele să vie cu curtenii săi, la robul său.»

²⁵ Însă regele i-a răspuns lui Absalom: «Ba nu, fiul meu! Să nu mai venim toţi, ca să te împovărăm.» Totuşi Absalom a stăruit pe lângă rege, dar regele n’a voit să meargă şi l-a binecuvântat să plece.

²⁶ Atunci grăit-a Absalom: «Dacă nu, să meargă cu noi cel puţin Amnon, fratele meu!» Ci regele răspunse: «De ce să meargă cu tine?»

²⁷ Dar Absalom s’a ţinut de rege până când i-a dat voie lui Amnon şi tuturor fiilor regelui să vie la el.

²⁸ Şi Absalom a poruncit slugilor sale şi le-a spus: «Băgaţi de seamă: când Amnon va începe să se înveselească de vin şi eu voi rosti către voi: «Loviţi pe Amnon!», voi să-l omorîţi. Să nu vă fie teamă! Căci eu sunt cel ce vă poruncesc. Fiţi curajoşi şi dovediţi-vă viteji!»

²⁹ Şi slugile lui Absalom făcură cu Amnon precum le poruncise Absalom. Atunci toţi fiii regelui se sculară şi încălecară fiecare pe catârul său şi fugiră.

³⁰ Şi pe când ei erau încă pe drum, sosi la David zvonul acesta: «Absalom a înjunghiat pe toţi fiii regelui şi n’a mai rămas dintre ei nici unul!»

³¹ Şi s’a sculat regele şi şi-a sfâşiat veşmintele şi s’a culcat la pământ; şi toţi casnicii din jurul lui stăteau cu veşmintele sfâşiate.

³² Dar Ionadab, fiul lui Şimea, fratele lui David, se ridică şi grăi: «Să nu gândească stăpânul meu că au fost omorîţi, toate odraslele, fiii regelui, fiindcă numai Amnon trebue să fi murit, căci după capul lui Absalom nenorocirea aceasta era hotărîtă, din ziua când Amnon a umilit pe soră-sa Tamara.

³³ Deci acum, stăpânul meu, regele să nu pună la inimă gândul acesta şi să creadă că au murit toţi principii, ci numai Amnon singur trebue să fi murit!»

³⁴ Însă Absalom fugise. Şi ridicându-şi ochii ostaşul care era de strajă şi uitându-se, iată că gloată multă venea pe povârnişul de la Horonaim la vale.

³⁵ Atunci Ionadab zise către rege: «Iată, fiii regelui sosesc. Precum a zis robul tău aşa s’a şi întâmplat!»

³⁶ De abia isprăvise cuvântul şi, iată, fiii regelui sosiră şi ridicând glasurile lor plânseră, şi la fel şi regele şi toţi curtenii lui au pornit să plângă cu jale mare.

³⁷ În vremea aceasta Absalom fugise, şi s’a dus la Talmai, feciorul lui Amihud, regele din Gheşur. Însă David era în mare tristeţe toată vremea, din pricina feciorului său.

³⁸ Astfel Absalom fugind şi ajungând la Gheşur a stat acolo trei ani;

³⁹ Iar duhul regelui conteni cu mânia lui împotriva lui Absalom, căci se mângâiase acum de moartea lui Amnon.

Facerea (întâia carte a lui Moise)

Ieşirea (a doua carte a lui Moise)

Leviticul (a treia carte a lui Moise)

Numerii (a patra carte a lui Moise)

Deuteronomul (a cincea carte a lui Moise)

Cartea lui Iosua Navi

Cartea judecătorilor

Cartea Rut

Cartea întâi a regilor

Cartea a doua a regilor

Cartea a treia a regilor

Cartea a patra a regilor

Cartea întâi Paralipomena (sau cartea întâi a cronicilor)

Cartea a doua Paralipomena (sau cartea a doua a cronicilor)

Cartea întâi a lui Ezdra

Cartea lui Neemia (sau a doua Ezdra)

Estera

Cartea lui Iov

Psalmii

Pildele lui Solomon

Ecclesiastul

Cântarea cântărilor

Isaia

Ieremia

Plângerile lui Ieremia

Iezechiel

Daniel

Osea

Ioil

Amos

Avdie

Iona

Miheia

Naum

Avacum

Sofonie

Agheu

Zaharia

Maleahi

Cartea lui Tobit

Cartea Iuditei

Cartea lui Baruh

Epistola lui Ieremia

Cântarea celor trei tineri

Cartea a treia a lui Ezdra

Cartea înţelepciunii lui Solomon

Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Eclesiasticul)

Istoria Susanei

Istoria omorârii balaurului şi a sfărâmării lui Bel (luată de la sfârşitul cărţii lui Daniel)

Cartea întâi a Macabeilor

Cartea a doua a Macabeilor

Cartea a treia a Macabeilor

Rugăciunea regelui Manase

Descriere

Biblia sau dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi a Noului Testament tradusă după textele originale ebraice şi greceşti de preoţii profesori Vasile Radu şi Gala Galaction din înalta iniţiativă a majestăţii sale regelui Carol II. Ediţia a 2-a tipărită în 1939 la Bucureşti.

Prefață

PREA ÎNĂLŢATULUI
ŞI BINE CREDINCIOSULUI NOSTRU STĂPÂN,
MAJESTĂŢII SALE REGELUI CAROL II

MAJESTATE,

Un cărturar englez, vorbind de Biblia poporului său, spune următoarele: «Când cineva mi-aduce această Biblie engleză, cumpărată cu câţiva bani, eu o văd stropită de lacrimi şi tipărită nu cu slove obişnuite de tipar, ci cu viul sânge al unora dintre cei mai nobili şi mai buni fii ai Angliei».

Cugetând la Sfânta noastră Scriptură românească şi la obârşiile ei, amintirile şi icoanele pe care ea ni le rechiamă nu urcă până la acele culmi zbuciumate şi tragice ale trecutului Bibliei engleze. Printr’o deosebită binecuvântare a Dumnezeului părinţilor noştri, noi Românii, păstrând cu scumpătate sfintele cărţi bisericeşti şi predaniile ortodoxe, n’am cunoscut certurile şi războaiele religioase. Cu toate că, bisericeşte, neamul nostru a fost multă vreme stăpânit întâi de limba slavonă şi mai târziu de limba grecească, totuşi strădania noastră de neatârnare a fost paşnică şi fără silnicii. Luptătorii pentru românizarea Bisericii noastre au dus luptă de cărturari, în chiliile mănăstirilor, în cămările vlădicilor şi în preajma întâielor tiparniţe întemeiate în ţările româneşti. Coresi, vlădica Simion Ştefan, stolnicul Constantin Cantacuzino şi fraţii Greceni, însuşi ieromonahul unit Samuil Micu… au îndeplinit migăloasa lor lucrare în atmosfera tihnită şi neştiutoare de răzvrătire a Bisericii strămoşeşti.

Mai târziu, Mitropolitul Gavriil Bănulescu al Basarabiei, Episcopul Filotei al Buzăului, Mitropolitul Andrei Şaguna al Ardealului au îndemnat la retipărire şi au retipărit una şi aceeaşi Biblie, moştenită de la părinţi şi pe care, pe ici pe colo, o mai potriveau vlădicii editori sau sfetnicii lor teologi. Poporul românesc, închinându-se de la începutul veacului al XVIII-lea în două biserici, a trăit mai departe o viaţă bisericească nebântuită de turburări iscate din pricina credinţei, cinstind şi citind aceeaşi Sfântă Scriptură, şi nemolipsit de propaganda sectelor protestante şi neoprotestante.

După marele război, prefaceri adânci s’au arătat pe toate tărâmurile vieţii popoarelor şi prefaceri adânci au început să se arate şi pe tărâmul sufletesc şi bisericesc al obştiei româneşti. Viaţa bisericească patriarhală de altădată a neamului nostru, cu una şi aceeaşi credinţă ecumenică, cu aceeaşi constituţie episcopală şi cu acelaşi Jertfelnic, a rămas în amurgul istoriei. Zguduirile şi schimbările aduse de marele război, revărsarea neamurilor peste neamuri şi împestriţarea credinţelor (lucru de neînlăturat la glorioasa închegare a României actuale) ne-au adus o situaţie nouă bisericească, aprig caracterizată prin rivalităţile confesionale, prin zeloasa activitate a sectelor neoprotestante şi prin pasiunea pentru citirea şi răspândirea Bibliei. Noua lume, pasionată de Biblie, dar răzvrătită faţă de dogmele şi de tradiţiile Sfintei Biserici şi constituită în corporaţii sectare protivnice, şi-a făurit o nouă traducere a Cărţii Sfinte, pe care o răspândeşte cu mare belşug în toate straturile poporului.

Biserica naţională ortodoxă, dându-şi seama de schimbarea vremilor şi de zămislirea primejdiilor, a căutat să stăvilească propaganda sectaro-protestantă, retipărind Biblia noastră tradiţională, întemeiată pe versiunea elinească a Celor Şaptezeci, după ce a trecut-o printr’o temeinică revizuire şi, în bună parte, printr’o largă muncă de traducere nouă. Patriarhul ţării, Sanctitatea Sa D. D. Dr. Miron, a pus la lucru încercata destoinicie de cărturar biblic a I. P. S. Sale Mitropolitul Moldovei şi Sucevei D. D. Nicodim, cum şi strădania mai jos semnaţilor servitori ai Majestăţii Voastre, şi a tipărit întreaga Sfântă Scriptură (după câteva tipărituri parţiale, mai vechi) în trecutul an 1936.

În împrejurările încurcat împletite ale ceasului de faţă, silinţele, munca şi opera Sfintei noastre Biserici aveau nevoie de ajutor şi de întregire. În lupta deschisă cu sectanţii mai vechi şi de ultimă oră, Biblia retipărită de Biserică va fi prea puţin folosită, atât de sectanţi cât şi de misionarii noştri ortodocşi. Sectanţii nu primesc cercetări şi discuţii decât pe baza textului biblic tălmăcit din originalul ebraic, iar misionarii noştri sunt constrânşi, spre marea lor părere de rău, să se slujească tot de textul sectanţilor.

Majestatea Voastră, Regele drept credincios al României Mari, reînviind purtările de grijă, drepturile şi pildele vechilor noştri voevozi iubitori de carte şi iubitori de biserică, aţi adus Bisericii româneşti sprijinul Vostru regal şi i-aţi dăruit un dar pe care numai Majestatea Voastră avea dreptul şi puterea să-l ordone şi să-l pogoare până la noi.

Ne-aţi poruncit să încordăm din nou energiile noastre şi să pregătim pentru Fundaţia pentru Literatură şi Artă «REGELE CAROL II» această Biblie. Am împlinit porunca Maiestăţii Voastre. Ne-am întors la lucru, am recercetat în amănunţime partea noastră de traducere, încăpută în Biblia din 1936, şi am tradus din nou, din textul original ebraic, toate acele cărţi care până acum fuseseră tălmăcite numai din Septuaginta. Regele de azi repeta, norocos şi consecvent, porunca dată de către Principele Carol, în anul 1923, la întemeierea Fundaţiei «Principele Carol», unuia din noi mai jos semnaţii, ca să-I lucreze o nouă traducere a întregii Sfinte Scripturi.

Cu Biblia de azi, dăruiţi un dar cu adevărat regesc studenţimii noastre teologice şi îndeobşte preoţilor noştri licenţiaţi în teologie. Programul facultăţilor de teologie din România impune studenţilor învăţământul limbii ebraice şi exegeza Vechiului Testament, făcută după textul original. Studenţii teologi se deprind de la început să vadă în Vechiul Testament ebraic depozitul cel adevărat al revelaţiunii vechi-testamentare, iar pe toate celelalte versiuni (adică traduceri vechi şi noi ale Vechiului Testament) să le aşeze mai prejos decât Biblia Ebraică. Alcătuitorii programului Facultăţilor de Teologie, adică înaltele autorităţi şcolare, în înţelegere cu înaltele autorităţi bisericeşti, au socotit — la noi ca şi aiurea — că studenţii teologi trebue să pornească, în studiul exegetic al Vechiului Testament, de la textul de obârşie. Dar ştiut este că în Facultăţile noastre teologice studiul limbii ebraice nu este împins atât de departe, încât să facă pe studenţi destul de familiari cu limba ebraică. Ieşind din facultate, tânărul teolog, chiar când are dispoziţii filologice, rar se mai întoarce la gramatica ebraică şi la dicţionarul lui Gesenius. El rămâne încredinţat că adevărata Biblie a Vechiului Testament este Biblia Ebraică, pe care învăţământul teologic i-a propus-o cu întâietate, dar, în acelaşi timp, rămâne cu părerea de rău că între el şi textul ebraic nu există nici legătură directă, nici tălmaci ortodox. Mai târziu, când, în viaţa lui de preot sau în cariera lui de profesor de religie, va avea nevoie să stabilească starea de obârşie a vre-unui loc biblic, el va fi constrâns să alerge la una din traducerile (în circulaţie universală) franceză, engleză, germană sau, în cazul cel mai umil, la una din Bibliile româneşti, aduse nouă de prozelitismul protestant… Iar în cugetul lui va rătăci mereu nedomirirea că textul ebraic al Vechiului Testament n’a găsit la noi, până astăzi, nici un traducător, teolog ortodox.

Îndeplinind zi de zi porunca pe care ne-aţi dat-o, am întrevăzut o perspectivă şi o speranţă de sub cerurile viitorului. Un gând bun şi românesc, o adăstare, astăzi de abia cu lumină de candelă, au nălucit înaintea sufletului nostru. Şi Majestatea Voastră aţi sporit această lumină şi aţi făcut să tresară de nădejde inima noastră, rostind la Blaj, la serbările «Astrei», în ziua de 20 Septemvrie 1936, aceste cuvinte, vrednice să fie păstrate pe table de aramă:

«… toţi cei ce simt româneşte şi creştineşte să-şi întindă mâna peste nevoile, peste micile deosebiri ale zilei şi să lucreze la plămădirea sufletului acestui popor, care, fie el ortodox, fie el unit, tot popor creştin şi tot popor român este».

Este sfioasa şi negrăita năzuinţă a servitorilor Majestăţii Voastre ca această Biblie a ostenelilor lor să ajungă într’o zi – după ce va fi cunoscută, discutată, verificată – Biblia neamului nostru întreg şi a viitoarei noastre reîntâlniri bisericeşti.

MAJESTATE,

Ne-aţi chemat la Fundaţia pentru Literatură şi Artă «REGELE CAROL II» şi ne-aţi întovărăşit cu falanga culturală care se strădueşte să institue în poporul nostru întâietatea cărţii româneşti. Sfânta Scriptură este Cartea Revelaţiunii Divine, Opera Sfântului Duh, insuflată marilor profeţi ai Vechiului şi ai Noului Testament, dar este totdeodată şi un măreţ monument literar, un cedru din Libanul literaturii universale, cu rădăcini înfipte în stâncile Egiptului, ale Arabiei şi ale Canaanului şi cu mistica-i cunună revărsată peste cetăţile din primul veac al creştinătăţii: Ierusalimul, Antiohia şi Corintul, Efesul, Alexandria şi Roma. Sfânta Scriptură, prin minunată şi multiplă binecuvântare, a odrăslit şi odrăsleşte pururea, ca toiagul lui Aaron, prima frunte de flori în toate literaturile naţionale creştine. Printre literaturile europene, literatura engleză şi literatura germană au început primăvara lor cu traducerea Sfintei Scripturi. Biblia engleză precede opera lui Shakespeare. Biblia lui Luther deschide cale lui Klopstock şi lui Goethe.

La noi Românii, deşi Biblia principelui Şerban Cantacuzino este cu aproape două sute de ani mai veche decât Alecsandri, Odobescu şi Eminescu, Creangă, Caragiale şi Coşbuc, totuşi, pentru anumite pricini proprii stării noastre bisericeşti şi culturale, nu se poate dovedi că ea a avut asupra lor o înrâurire prea statornică şi hotărîtoare. Cu atât mai mare cuvânt simţim azi cu toţii că Sfânta Scriptură trebue să-şi îndeplinească, la noi, rodnica ei menire şi să pătrundă ca o reţea de apă vie ogoarele inimii şi ale literaturii româneşti.

Aţi hotărît, Majestate, ca între atâtea cărţi pe care Fundaţiile Regale le pun la îndemâna cititorilor români să fie – ca Operă Eternă şi ca Prima Carte din lume – şi Sfânta Scriptură. Înţelegem prea bine că «Regele Culturii» nu putea să lase afară din amfiteatrul său cultural blocul Sfintei Scripturi, cel ce, cu altă lature a lui, formează perete în Biserica străbună. Aşteptăm cu bucurie acest dar august, dăruit neamului nostru şi menit să se răspândească şi în colibe şi în palate, şi pe mesele cărturarilor şi pe pupitrele studenţilor, şi printre iubitorii cucerniciei şi printre căutătorii poeziei.

Sarcina pe care ne-aţi dat-o şi care a însemnat o culminaţie în străduinţele noastre şi în munca noastră ştiută şi neştiută, începută de câteva decenii, ne-a pus statornic înainte problema limbii literare cuvenite unei traduceri a Sfintei Scripturi. Ne-am silit să ţinem, în traducerea aceasta, o cale mijlocie, nelăsăndu-ne înduplecaţi nici de cei ce doreau să regăsească în noua Biblie toate arhaismele şi tot graiul traducătorilor Bibliei de la 1688, nici de progresiştii şi neolatiniştii de azi, care ar voi să şteargă din limba noastră toate dovezile lungului nostru trai laolaltă cu alte neamuri fără de obârşie romană. Este un adevăr pe care îl întărim cu smerenie în faţa Majestăţii Voastre: graiul omului are în el nestatornicia şi fluiditatea a tot ce este omenesc şi pământesc. După cum în moravuri, în port, în traiul zilnic, în diferitele aspecte ale vieţii sociale, totul se mişcă şi se schimbă, cu paşi de ani sau de veacuri, după amestecate şi felurite înrâuriri şi după mersul vieţii universale, întocmai aşa este şi cu graiul dintre noi. Oamenii înţelepţi au observat şi au spus de mult că vorba omului îndeplineşte o slujbă în unele privinţe asemănătoare cu slujba îndeplinită de monetă. Cuvântul este un mijloc de contact, de schimb şi (ca şi la bani) de adunare de comori. Cui i-a trecut prin gând, vreodată, că s’ar putea înveşnici un sistem monetar? Care om cuminte poate să ne ceară să oprim în loc şi să proclamăm «Ne varietur» cutare vârstă sau cutare fază a unei limbi, încă vie şi în necontenită transformare?

Dar graiul nostru cel neodihnit şi evolutiv poate să fie oprit în loc şi lăsat moştenire celor ce ne vor urma: pe plăci de aramă, pe ziduri de temple şi de mausolee, în operele poeţilor de geniu şi în traducerile Sfintei Scripturi. Sfânta Scriptură are, de trei mii de ani, puterea să fixeze, pe calea popoarelor şi în viaţa limbilor, unele etape ale lexicului şi ale sintaxei. Când şi când, Biblia înscrie, prin traducerea ei, în istoria neamurilor iubitoare de Christos, mari momente religioase şi literare. Ne-am dat osteneala, Majestate, să umplem sacrele măsuri ale Cărţii Eterne cu lamura limbii româneşti, aşa cum am deprins-o din gura mamei, aşa cum am învăţat-o din cărţile clasicilor români şi aşa cum ne-o impune astăzi, către mijlocul secolului al XX-lea, treapta ei de dezvoltare şi de îmbogăţire. Pentru graiul pus de noi în Sfânta Carte, Vă aducem chezăşie, Majestate, unul: Vrancea tinereţii lui şi lunga lui deprindere cu limba cărţilor bisericeşti, iar celălalt: patruzeci de ani de activitate literară, încununată deunăzi chiar de mâna Majestăţii Voastre.

Cu voinţă rectilinie, necurmat aceeaşi de cel puţin paisprezece ani, Majestatea Voastră aţi voit, aţi poruncit, aţi făcut să crească din sârguinţa noastră de cărturari bisericeşti, profesori de Exegeza Vechiului şi Noului Testament, mobilizaţi la Fundaţia pentru Literatură şi Artă «REGELE CAROL II», această nouă traducere a Cărţii Eterne, îngăduiţi traducătorilor acestei Biblii să salute adânc steaua Voastră regală şi să fericească pe Majestatea Voastră că V’a ajutat Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Christos să aşezaţi numele Vostru în rând cu numele Regilor de sfântă pomenire din Israil, cei ce ctitoreau şi împodobeau Casa Viului Dumnezeu, cei ce porunceau ca Legea-I Sfântă să fie împrospătată în inima poporului.

MAJESTATE,

Înaintea celor de faţă şi a celor viitori, daţi-ne Augusta Voastră împuternicire să chemăm Biblia aceasta, pentru ca astfel să-i rămână numele şi astfel să se pomenească, în neam de neamul nostru:

BIBLIA REGELE CAROL II.

Suntem, Majestate, ai Majestăţii Voastre
prea smeriţi ostenitori
Pr. VASILE RADU şi GALA GALACTION

Bucureşti, Octombrie 1937.

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.