Biblia Regele Carol II
FACEREA
Capitolul 41
Cele două vise ale lui Faraon. Iosif le tâlcueşte. Faraon îl face întîiul dregător al Egiptului.
1 După doi ani de zile, Faraon visă un vis; şi iată i se părea că stă pe malul Nilului.
2 Şi se făcea că din Nil ieşeau şapte vaci, frumoase la vedere şi grase la trup, şi ele păşteau prin păpurişte.
3 Dar iată că alte şapte vaci au ieşit din Nil, după cele dintâi, şi acestea erau urîte la vedere şi uscate la trup şi au stătut lângă celelalte pe ţărmul Nilului.
4 Şi mâncară vacile cele urîte la vedere şi uscate la trup pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase! – Şi Faraon se deşteptă.
5 Dar adormi din nou şi visă al doilea vis, şi iată i se părea că vede şapte spice, crescând din acelaşi pai, pline şi frumoase,
6 Şi iată că alte şapte spice, firave şi pârlite de vântul de răsărit, odrăsliră după cele dintâi,
7 Şi înghiţiră spicele cele firave pe cele şapte spice grase şi pline. Atunci Faraon se deşteptă şi văzu că fusese vis.
8 Iar a doua zi de dimineaţă, duhul lui fu în mare zbucium şi trimise să cheme pe toţi vracii Egiptului şi pe toţi înţelepţii şi Faraon le povesti visele sale, dar nimeni nu fu în stare să le tâlcuiască lui Faraon.
9 Atunci marele paharnic vorbi către Faraon astfel: «Astăzi trebue să-mi aduc aminte de greşelile mele!
10 Faraon se mâniase pe robii săi şi mă închisese în casa căpeteniei gărzii împărăteşti şi împreună cu mine şi pe marele pitar.
11 Şi în aceeaşi noapte am visat eu şi el câte un vis; am visat fiecare câte un vis cu tâlcuirea lui deosebită.
12 Şi se afla acolo cu noi un tânăr evreu, rob al căpeteniei gărzii împărăteşti. Şi i-am povestit ce visasem, iar el ne-a tâlcuit visele noastre dând visului fiecăruia tâlcul cuvenit.
13 Şi s’a întâmplat că precum el ne-a tâlcuit, aşa a şi fost: pe mine m’a pus Faraon iarăşi în dregătoria mea, iar pe marele pitar l-a spânzurat!»
14 Atunci Faiaon a trimis să cheme pe Iosif; şi l-au scos degrabă din închisoare; iar el s’a ras şi şi-a schimbat veşmintele şi a venit înaintea lui Faraon.
15 Deci Faraon a grăit lui Iosif: «Am visat un vis şi nimeni nu poate să mi-l tâlcuiască, dar eu am auzit despre tine spunându-se că dacă auzi un vis, poţi să-l tâlcueşti».
16 Atunci Iosif a răspuns lui Faraon şi i-a zis: «Nu eu! Dumnezeu va răspunde lui Faraon cele ce sunt de bine.»
17 Atunci a început Faraon să istorisească lui Iosif: «Se făcea, în visul meu, că stăteam pe ţărmul Nilului,
18 Şi am văzut ridicându-se din Nil şapte vaci grase la trup şi frumoase la făptură; şi ele păşteau prin păpu-rişte.
19 Dar iată, alte şapte vaci au ieşit după ele şi acestea erau slabe şi foarte urîte la vedere şi atât de ogârjite, că n’am văzut mai rele decât ele în toată ţara Egiptului.
20 Şi vacile cele uscate la trup şi urîte mâncară pe cele dintâi şapte vaci grase.
21 Dar cu toate că le mâncaseră, nu se cunoştea deloc că au intrat în pântecele lor, fiindcă ele erau la înfăţişare tot atât de urîte ca şi mai nainte. Atunci m’am deşteptat.
22 După aceea am văzut iar, în visul meu, şapte spice care se ridicau dintr’un singur pai, pline şi frumoase.
23 Şi iată şapte spice uscăţive, seci şi pârlite de vântul de la răsărit, odrăsliră după ele.
24 Şi spicele cele seci înghiţiră pe cele şapte spice pline! Şi am spus visele mele vracilor, dar nici unul nu mi-a dat nici un răspuns!»
25 Atunci Iosif a răspuns lui Faraon: «Visul lui Faraon este unul; Dumnezeu vesteşte lui Faraon ceea ce are de gând să facă.
26 Cele şapte vaci frumoase însemnează şapte ani şi cele şapte spice pline însemnează tot şapte ani. Visul este unul singur.
27 Apoi cele şapte vaci slabe şi urîte care au venit după cele dintâi sunt şi ele şapte ani şi, tot aşa, cele şapte spice seci, pârlite de vântul de răsărit: vor fi şapte ani de foamete.
28 Acesta este cuvântul pe care i l-am spus lui Faraon! Ceea ce Dumnezeu are de gând să facă i-a arătat lui Faraon.
29 Iată, vor veni şapte ani de mare belşug în tot Egiptul;
30 Iar pe urmă, urma-vor după ei şapte ani de foamete şi tot belşugul va fi uitat în ţara Egiptului, fiindcă foametea va secătui toată ţara,
31 Aşa încât, despre berechetul de mai nainte nu se va mai simţi nimic în ţară, faţă de foametea care va veni în urmă, căci ea va fi cumplită.
32 Iar fiindcă visul s’a arătat de două ori lui Faraon, aceasta însemnează că lucrul este hotărît în faţa lui Dumnezeu şi că Dumnezeu va zori ca să-l îndeplinească.
33 Deci acum Faraon să caute şi să aleagă un om priceput şi înţelept şi să-l pună peste ţara Egiptului.
34 Aceasta să facă Faraon; şi să aşeze ispravnici în ţară şi să ia a cincea parte, din bucatele ţării, în cei şapte ani de belşug.
35 Şi să adune toată pâinea acestor ani buni care vor veni, şi să strângă grâul sub mâna lui Faraon în jitniţele cetăţilor şi să-l pună sub pază.
36 Şi aceste bucate vor fi strânsură în ţară în cei şapte ani secetoşi care vor veni în ţara Egiptului, aşa încât ţara să nu piară de foame!»
37 Şi deslegarea aceasta fu bine primită înaintea lui Faraon şi înaintea tuturor curtenilor săi.
38 Deci Faraon grăi către curtenii săi: «Putea-vom oare să găsim un alt bărbat la fel cu acesta, întru care sălăşlueşte Duhul lui Dumnezeu?»
39 Şi s’a îndreptat Faraon către Iosif: «De vreme ce Dumnezeu ţi-a descoperit ţie toate aceste lucruri, nimeni nu este mai priceput şi mai înţelept decât tine!
40 Tu să fii cârmuitor peste casa mea şi de porunca ta să asculte tot poporul meu; numai cu tronul împărătesc voi fi mai mare decât tine!»
41 Şi a zis iar Faraon către Iosif: «Iată, te pun pe tine stăpân peste tot Egiptul!»
42 Atunci a scos Faraon inelul său din deget şi l-a pus în mâna lui Iosif şi a dat poruncă să-l îmbrace pe el în veşminte de vison şi i-a pus colan de aur împrejurul gâtului.
43 După aceea, a poruncit să-l sue pe el în a doua trăsură a sa, iar oamenii lui Faraon strigau înaintea lui: «In genunchi!» Astfel l-a pus pe el stăpân peste toată ţara Egiptului.
44 Şi a mai zis Faraon lui Iosif: «Eu sunt Faraon, însă fără voia ta nimeni să nu ridice mâna sa sau piciorul său în toată ţara Egiptului».
45 Şi Faraon l-a numit pe Iosif: Ţaf-nat-Paneah, şi i-a dat lui de soţie pe Asineta, fiica lui Putifar, preotul cetăţii On. Şi a ieşit Iosif ca să cerceteze ţara Egiptului.
46 Ci Iosif era în vârstă de treizeci de ani când se înfăţişă înaintea lui Faraon, împăratul Egiptului. Apoi Iosif purcese din faţa lui Faraon şi străbătu tot Egiptul.
47 Şi pământul a rodit în cei şapte ani de berechet, mare belşug de bucate.
48 Deci Iosif strânse în cei şapte ani toate bucatele care se făcură în ţara Egiptului şi adună pâinea în jitniţele cetăţilor, anume grămădind pâinea holdelor din jurul fiecărei cetăţi acolo în cetate.
49 Astfel Iosif adună grâu mult foarte, ca nisipul mării, încât nu-i mai ţinu socoteala, fiindcă nu se mai putea măsura.
50 Şi mai nainte ca să vie întâiul an de foamete, lui Iosif i se născură doi fii, pe care îi născu Asineta, fata lui Putifar, preotul din cetatea On.
51 Şi Iosif a pus celui dintâi născut al său numele Manase, căci, zicea el, Dumnezeu m’a ajutat să uit tot zbuciumul meu şi toată casa părintelui meu;
52 Iar pe cel de al doilea fiu l-a numit Efraim, căci, a zis Iosif, Dumnezeu mi-a dat roadă în pământul obijduirii mele.
53 Şi după ce s’au isprăvit cei şapte ani de belşug care fuseseră în ţara Egiptului,
54 începură cei şapte ani de secetă, după cum prevestise Iosif, şi foametea se înteţi în toate ţările, însă numai în tot ţinutul Egiptului era pâine.
55 Dar când şi tot Egiptul începu să flămânzească, poporul începu să strige după pâine, înaintea lui Faraon. Iar Faraon zise către toţi Egiptenii: «Duceţi-vă la Iosif şi cum vă va porunci el, aşa faceţi!»
56 În vremea aceea foametea bântuia pe toată faţa pământului. Atunci Iosif îşi deschise toate jitniţele şi vându bucate Egiptenilor. Şi foametea se înteţi şi mai mult în ţara Egiptului.
57 Iar toată lumea porni înspre Egipt, la Iosif, ca să cumpere grâu, căci foametea bântuia crâncen peste tot pământul.
