×

Dimensiunea fontului:

Biblia de la Blaj 1795

CARTEA A TREIA A MACAVEILOR

Capitolul 6

Rugându-să Eleazar, preotul lui Dumnezeu, şi ieşind împăratul cu ostaşi şi cu fiiarăle întrarmate să piiarză pre jidovi, doi îngeri din ceriu, pogorându-să, au întors fierile asupra ostaşilor şi i-au omorât, şi Dumnezeu au întors inima împăratului cu bine asupra jidovilor şi cu rău asupra pârâtorilor.

1 Iară Eleazar, oarecarele om de treabă, unul din preoţii ţerâi, în vârsta bătrâneaţelor fiind, şi cu toată fapta vieţii ceii bune împodobit, potolind pre bătrânii cei dimpregiurul său, chemând pre Dumnezeu cel Sfânt, aceastea s-au rugat:

2 „Împărate mare, Ţiitoriule Preaînalte, Atotputearnice Dumnezeule, Cel ce toată zidirea ocârmuieşti, caută întru îndurări.

3 Caută spre sămânţa lui Avraam, spre fiii lui Iacov celui sfinţit, norodul moştenirii Tale ceii sfinte, cel ce easte nemearnic în pământ străin şi care făr’ de dreptate piiare, Părinte.

4 Tu pre Faraon, domnul Eghiptului acestuia, cel cu cară multe, cel ce s-au fost înălţat cu sumeţie făr’ de leage şi cu limbă mare grăitoare împreună cu oastea lui cea trufaşă, în mare înecaţi i-ai pierdut, cu lumina milii luminând pre neamul lui Israil.

5 Tu, pre Senahirim, cel ce cu nenumărate puteri s-au sumeţit, împăratul cel greu al asiriianilor, cel ce cu sabiia supunea tot pământul şi să râdica asupra sfintei Tale cetăţi cu mândrie şi cu îndrăzneală greale grăind, Doamne, l-ai înfrânt, luminat arătând neamurilor tăriia Ta cea multă.

6 Tu pre cei trei soţi în Vavilon, carii de bună-voie ş-au dat focului sufletul său ca să nu să închine celor deşearte, răcorind cuptoriul cel aprins i-ai mântuit, păzindu-le şi părul nevătămat, trimiţind para focului asupra tuturor vrăjmaşilor.

7 Tu pre Daniil, cel de pârârile ceale pline de pizmă lăpădat în pământ spre mâncare leilor, nevătămat l-ai scos la lumină.

8 Şi pre Iona, cel hrănit întru adâncime, carele făr’ de cruţare s-au topit în pântecele chitului, nevătămat la toţi ai lui l-ai arătat, o, Părinte.

9 Şi acum nu zăbovi, Mult-milostive, scăparea tuturor, degrab Te arată celor din neamul lui Israil, carele să ocăreaşte de neamurile ceale urâte şi făr’ de leage.

10 Iară de s-au spurcat viiaţa noastră, înstrăinându-să, scoţindu-ne pre noi din mâna vrăjimaşilor, oricum vei vrea, Stăpâne, piiarde-ne pre noi.

11 Ca nu cei ce cugetă ceale deşearte cu ceale deşearte să se laude pentru perirea celor iubiţi ai Tăi, zicând: «Nici Dumnezeul lor nu i-au mântuit pre ei».

12 Iară Tu, Cel ce toată tăriia şi toată putearea ai, Cel veacinic, caută acum şi ne miluiaşte pre noi, cei ce cu silnicie nedreaptă a celor făr’ de leage ca nişte tălhari ne omorâm.

13 Înfricoşează neamurile cu putearea Ta cea nebiruită astăzi, Cel ce poţi mântui pre neamul lui Iacov.

14 Ţie să roagă toată mulţimea pruncilor şi părinţii acestora, cu lacrămi.

15 Arătat să fie tuturor neamurilor, că cu noi eşti, Doamne, şi nu Ţ-ai întors faţa Ta de cătră noi, ci precum ai zis, că nici în pământul vrăjmaşilor pre ai Tăi i-ai trecut cu vedearea, aşea săvârşeaşte, Doamne”.

16 Iară Eleazar sfârşind rugăciunea, împăratul cu fierile şi cu tot sunetul puterii au venit la locul cel de alergarea cailor.

17 Şi, văzind jidovii, tare au strigat la ceriu, cât şi văile ceale de aproape împreună răsunând mare plângere au făcut în toată tabăra.

18 Atunci, Marele, Slăvitul, Atotţiitoriul şi Adevăratul Dumnezeu, arătând sfânta Sa faţă, au deşchis porţile ceale cereşti, dintru care doi slăviţi îngeri înfricoşeaţi la chip s-au pogorât, arătaţi la toţi, afară de jidovi.

19 Şi au stătut împrotivă şi putearea vrăjmaşilor o au umplut de gâlceavă şi de frică şi cu obezi o au legat, din care nu s-au putut mişca.

20 Şi supt frică au fost şi trupul împăratului şi îndrăznirea lui cea cu grea mănie uitare au luat.

21 Şi s-au întors fierile asupra puterii ceii întrarmate, carea dinapoi vinea şi-i călca pre ei şi-i pierdea.

22 Şi s-au întors măniia împăratului spre jeale şi spre lacrămi, pentru ceale ce mai înainte au fost meşteşugit.

23 Că, auzind strigarea şi văzindu-i pre toţi cu faţa la pământ, spre perire lăcrămând, el cu mânie pre priiatini îi mustra, zicând:

24 „Alăturea cu mine împărăţiţi şi pre tirani i-aţi covârşit cu tirăniia şi pre mine însumi, cel ce sânt al vostru de bine făcătoriu, vă ispitiţi să mă lipsiţi de domnie şi de suflet, întru ascuns meşteşugind ceale ce nu folosesc împărăţiei.

25 Cine au strâns aici pre cei ce cu credinţă au ţinut noao tăriile ţării, de la casele lor depărtându-i pre fieştecarele, făr’ de socoteală?

26 Cine aşea, făr’ de cuviinţă, au cuprins cu munci pre cei ce sânt din început cu bun cuget cătră noi, neamurile care cu totul sântem osibiţi şi de multe ori foarte reale primejdii au priimit, mai mult decât toţi oamenii?

27 Dezlegaţi, dezlegaţi aceaste nedreapte legături şi cu pace îi sloboziţi la casele lor, rugându-vă să se iarte ceale mai înainte făcute.

28 Sloboziţi pre fiii Atotţiitoriului, cerescului Dumnezeu cel viu, Carele, de la strămoşii noştri până acum, neîmpiedecată şi cu mărire, bună stare dă lucrurilor noastre”.

29 Deci, acesta aceastea au zis, iară ei, îndată cât s-au dezlegat, pre Sfântul Dumnezeu, Mântuitoriul său, au binecuvântat atunci, după ce de moarte au scăpat.

30 După aceaea, împăratul în cetate mergând, chemând pre cel ce era preste venituri, au poruncit vinuri şi alte care sânt de lipsă la ospăţ jidovilor, să le dea pre şeapte zile, judecând ca, în locul în care li s-au părut că vor peri, într-acela să prăznuiască cu toată veseliia zi de mântuire.

31 Atunci cei mai înainte ocărâţi şi aproape de iad, şi mai vârtos întru el întraţi pentru moartea cea amară, şi cu rea jeale, desfătare de mântuire făcând în locul cel gătit de perirea şi de îngropăciunea lor, cu şedeare l-au împărţit, plini de bucurie.

32 Şi, părăsind glasul plângerii, cel cu totul lăcrămos, au luat cântare părintească lăudând pre Mântuitoriul şi făcătoriul de minuni, Dumnezeu, şi toată plângerea şi vaietul lăpădând, danţuri de veselie au împreunat, semn de pace.

33 Aşijderea şi împăratul, pentru aceastea mare ospăţ făcând, neîncetat mărturisire înălţa la ceriu, cu mare cuviinţă, pentru mântuirea cea minunată ce s-au făcut.

34 Iară cei ce mai înainte la perire şi mâncare pasărilor îi punea să fie, şi-i rânduia cu bucurie, au suspinat cu ruşine, îmbrăcându-se, şi îndrăznirea cea înfocată fără de cinste stânsă fiind.

35 Iară jidovii, precum mai înainte am zis, întru veselie şi întru desfătare, cu mărturisiri bune şi cu cântări petrecea.

36 Şi obiceaiu, de obşte pentru aceastea rânduind preste toată nemerniciia lor, întru neamuri au pus a ţinea aceaste zile de veselie, care mai înainte s-au zis, nu pentru beutură şi pentru lăcomie, ci pentru mântuirea cea prin Dumnezeu făcută lor.

37 Şi s-au rugat împăratului, cerându-şi slobozenie acasă.

38 Iară scrisoarea lor s-au făcut din doaozeci şi cinci ale lui pahon, până în patru ale lui epif, în patruzeci de zile, şi din cinci ale lui epif până la şeapte, în trei zile s-au pus ca să-i piiarză pre ei.

39 Întru care şi cu mare mărire arătând mila Sa, Stăpânul tuturor negreşiţi i-au mântuit pre ei, totodată.

40 Şi să ospăta toate, de la împăratul dându-li-se până la a patrasprăzeacea zi, întru carea şi rugăciunea au făcut pentru slobozeniia sa.

41 Şi împreună lăudându-i pre ei împăratul, mai-marilor cetăţilor această carte ce urmează mai jos, carea cuprinde mare nevoinţa sufletului, au scris.

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.