×

Dimensiunea fontului:

Biblia de la Blaj 1795

SFÂNTA EVANGHELIE A DOMNULUI IISUS HRISTOS DE LA MATEIU

Capitolul 28

Făcându-să cutrămur de pământ şi înfricoşându-să străjarii. Îngerul vesteaşte muierilor înviiarea lui Hristos, Carele, arătându-Li-se, le porunceaşte (precum şi îngerul poruncisă) să vestească ucenicilor că vor vedea pre Domnul în Galileea. Ostaşii, străjarii mormântului, cu bani amăgiţi fiind, zic a fi furat trupul lui Hristos. Ucenicii, văzând în Galileea pre Domnul, li să porunceaşte a mearge şi a învăţa şi a boteza toate limbile.

1 Iară în seara sâmbetii, carea lumina spre zioa cea dintâiu a săptămânii, venit-au Mariia Magdalina şi ceaealaltă Marie să vază mormântul.

2 Şi, iată, cutrămur mare s-au făcut, că îngerul Domnului, pogorându-să din ceriu şi venind, au răsturnat piiatra de pre uşe şi au şezut deasupra ei.

3 Şi era faţa lui ca fulgerul şi veşmântul lui alb ca zăpada.

4 Şi de frica lui, străjarii s-au spăimântat şi au fost ca morţi.

5 Şi, răspunzând, îngerul au zis muierilor: „Nu vă teameţi, voi ştiu că pre Iisus cel răstignit căutaţi.

6 Nu easte aici, că S-au sculat cum au zis; veniţi de vedeţi locul unde au zăcut Domnul.

7 Şi, degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că s-au sculat din morţi şi, iată, mearge înaintea voastră în Galileea, acolo Îl veţi vedea pre Dânsul. Iată, am spus voao”.

8 Şi, ieşind curând de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare, au laergat să spuie ucenicilor Lui.

9 Şi, mergând eale să spuie ucenicilor Lui şi, iată, Iisus le-au întâmpinat pre eale, zicând: „Bucuraţi-vă!” Iară eale, apropiinsu-să, au cuprins picioarele Lui şi s-au închinat Lui.

10 Atunci au zis Iisus lor: „Nu vă teameţi, meargeţi, vestiţi fraţilor Miei ca să meargă în Galileea şi acolo Mă vor vedea”.

11 Iară mergând eale, iată, unii din străjeari venind în cetate au spus arhiereilor toate ceale ce s-au făcut.

12 Şi, adunându-să împreună cu bătrânii şi sfat făcând, arginţi mulţi au dat ostaşilor.

13 Zicând: „Ziceţi că ucenicii Lui, noaptea venind, L-au furat, dormind noi.

14 Şi de se va auzi aceasta la deregătoriul, noi vom îmblânzi pre el şi pre voi fără de grijă vă vom face”.

15 Iară ei, luând arginţii, au făcut cumu-I învăţase şi s-au vestit cuvântul acesta întră iudei până astăzi.

16 Iară cei unsprăzeace ucenici au mers în Galileea, în muntele unde le-au poruncit lor Iisus.

17 Şi, văzându-L pre El, s-au închinat Lui, iară unii s-au îndoit.

18 Şi, apropiindu-Să Iisus, le-au grăit lor, zicând: „Datu-Mi-s-au Mie toată puterea în ceriu şi pre pământ.

19 Drept aceaea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-I pre ei în numele Tatălui şi al Fiiului şi al Sfântului Duh.

20 Învăţându-i să păzască toate câte am poruncit voao; şi, iată, Eu cu voi sânt, în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin!”

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.