Doao lucruri să cuvine a să arăta aici. Întâiu, cum că S. Scriptură easte de la Dumnezeu şi să se răspundă la ceale ce împrotivnicii împrotivă aruncă, arătând de nimic bârfealele lor. A doao, cum că Scriptura până la noi nevătămată şi nestrămutată au venit.
Sfânta Scriptură easte de la Dumnezeu.
Înainte de toate trebuie să arătăm cum că S. Scriptură easte de la Dumnezeu, şi aceaea, precum Dumnezeu o au dat, nestrămutată şi nevătămată până la noi au ajuns.
Părţile S. Scripturi sânt doao: Testamântul cel Vechiu şi cel Nou. Testamântul cel Vechiu, care Dumnezeu cu jidovii l-au făcut, cuprinde istoriia lucrurilor care cu ei înainte de venirea lui Hristos s-au întâmplat şi prorociile ceale ce mai înainte spunea venirea lui Hristos, şi împreună şi ceale ce sânt de lipsă la îndreptarea năravurilor. Testamântul cel Nou de la întruparea lui Hristos înceape şi să alcătuiaşte din patru Evanghelii, din Faptele Apostolilor şi din Scrisorile lor.
Zicem, dară, că Scriptura cu adevărat easte sfântă şi de la Dumnezeu însuflată, şi aceasta mai vârtos pentru aceaea că toţi haractirii şi toate seamnele şi însuşirile descoperirei ceii adevărate şi dumnezeieşti întru sine le are. Aceastea sânt temeiurile ceale mai dintâiu ale credinţei ceii adevărate, cum că easte un Dumnezeu, Carele toate le ocârmuiaşte, sufletul easte nemuritoriu şi omul are volnicie şi altele aseamenea, care de învăţătura cea sânătoasă nevătămată, drept, după legile firei ceale noao cunoscute să ţin. Minunile ceale înaintea a nenumărată mulţime de oameni făcute, care nici într-un chip nu să pot arăta mincinoase, de vreame ce Moisi pre tot norodul îl aduce mărturie a minunilor sale, ca nimic să nu zic de ceale ce Iisus Navi şi prorocii au făcut. Aceia cărora s-au făcut descoperirea au fost oameni fără prihană, cu viiaţă bună, neiubitori de mărire deşeartă, şi pentru aceaea nici un prepus nu poate să fie că au vrut să înşeale, ba încă sânt întru ei toate acealea care pot să facă credinţă.
S. Scriptură easte ca o carte trimisă de la Dumnezeu, prin mâinile prorocilor şi a apostolilor, care aiavea arată pre începătoriul său. Şi mai întru acel chip Scriptura Dumnezeiască să zice, cum şi cărţile împărăteşti să zic, ori cu mâna împăratului fie scrise, sau măcar de el adeverite şi cu peceate împărătească întărite, aşea Dumnezeiasca Scriptură, cum frumos zice S. Augustin, Cuv. 2 în Psalm 90: „Din cetatea aceaea de unde nemernicim, până la noi au venit”, cu peceate dumnezeiască sânt întărite, adecă cu nenumărate minuni şi prorocii. Pentru aceaea, acelaşi S. Părinte, cartea 12, De cetatea lui Dumnezeu, scrie: „Credinţa Scripturei minunată vrednicie de crezemânt cu bună vrednicie are în lume şi întru toate neamurile de care, cum că vor creade ei, întră altele care au zis, cu adevărată dumnezeire mai înainte au spus”. Scriptura însaşi agoniseaşte şie credinţă cu mărimea lucrurilor. Graiul easte tocma vreadnic de Dumnezeu, care şi cei învăţaţi şi cei neînvăţaţi pot a-l înţeleage: de tot ce easte rău să feresc, ceale ce sânt bune le poruncesc. Şi mai pre urmă, întră atâta osibire şi înălţime a lucrurilor minunată easte unirea a atâţa scriitori! Scrisorile apostolilor întăresc pre scrisorile prorocilor şi aşijderea a prorocilor pre ale apostolilor. Amândoao Scripturile aceastea, şi cea Veachie şi cea Noao, Dumnezeu în multe chipuri ale Sale le-au cunoscut, cu minuni şi întâmplări luminate le-au întărit.
Că cine nu să va minuna că lumea cea învăluită de neştiinţă şi de ceaţa deşeartei credinţă, fiindcă un norod carele era într-un unghiu întunecat al pământului, carele cum să cuvine cu cucernicie cinsteaşte pre Dumnezeu, şi tocma înalte cugetă de Dânsul şi de toată rătăcirea curate, carele întru sine are închipuită icoana faptei ceii cu adevărat bune, şi toate ceale bune de la Dumnezeu creade că le ia, legii Lui să supune, pre El povăţuitoriu Îl urmează? De unde au luat israilteanii această cunoştinţă a lui Dumnezeu şi în ce chip întru atâta vreame o au ţinut, atâta cât neamurile ceale vecine şi împăraţii cărora de multe ori au fost supuşi slujba şi închinăciunea unui Dumnezeu adevărat din inimile lor de tot nu o au putut ştearge? Au nu sânt aceastea mare dovedire cum că descoperirea cea dumnezeiască, de carea aici cercăm, unuia acestui norod au fost încredinţată? Pentru aceasta cărţile aceastea o dumnezeire suflă, nu părtinesc dezmierdărilor oamenilor, nu slujesc mândriei şi trufiei lor, nici ştiinţăi ceii deşearte, ci mai vârtos toate dezmierdările ceale necuvioase, trufiia şi poftele le gonesc. Despre Dumnezeu pururea cum să cuvine grăiesc, mărirea Lui o caută totdeauna şi pretutindinea învaţă şi poruncesc viiaţă cuvioasă şi de toată înşelăciunea curată, cucerniciia, dreptatea, înfrânarea, cumpătarea şi alte fapte bune. Scriitorii, carii în osibite vremi au scris aceaste cărţi, de la acelaşi Duh fiind însuflaţi, cu aceaeaşi întocmire a graiului au scris, îndemnând spre faptele ceale bune şi îngrozind de cătră ceale reale, nu cu teamere grăind, ca cum s-ar îndoi, ci cu stătornicie şi cu îndrăzneală, nici o îndoială având de credinţa sa, ca nişte organe şi slujitori a Sfântului Duh. Aceastea şi alte multe aşea dovedesc dumnezeirea Scripturei, cât omenească împreună şi dumnezeiască vârtute şi puteare au a face pre necredincioşi să crează.
Întru acest chip au făcut şi scriitorii cei vechi besericeşti şi au arătat că Scriptura face şie credinţă şi cum că cărţile Sfintei Scripturi de la Dumnezeu sânt însuflate, de vreame ce multe prorocii sânt în Scriptură, care de airea nu au putut să fie, ci numai de la Dumnezeu, pre care prorocii plinirea le-au întărit a fi adevărate.
Iară cum că S. Scriptură easte de la Dumnezeu însuflată din multe locuri ale Sfintei Scripturi să adevărează. Ci, pentru scurtarea vremii, noi aici numai trei vom aduce: 1) în Evangheliia Sfântului Luca, cap 1, stih 70, să ceteaşte: „Precum au grăit Dumnezeu prin gura sfinţilor celor din veac proroci a Lui”; 2) S. Pavel cătră Timoteiu 2, cap 3, stih 16, zice: „Toată Scriptura de Dumnezeu easte însuflată”; 3) S. Petru în cartea 2, cap 1, stih 21, aşea scrie: „Că nu prin voia oamenilor s-au făcut cândva prorocie, ci fiind luminaţi de Duhul Sfânt au grăit oamenii cei sfinţi a lui Dumnezeu”. Sfinţii Părinţi şi învăţătorii besearicii toţi cu un cuget şi cu o gură mărturisesc că Sfânta Scriptură easte cuvântul lui Dumnezeu şi de Dumnezeu însuflată, dintră carii aici numai pre trei vom numi: 1) S. Teofil, episcopul Antiohiei, cartea 2, Cătră Autolic, aşea scrie: „Oamenii lui Dumnezeu plini de Duhul Sfânt şi de la Dumnezeu însuflaţi… au fost organele lui Dumnezeu, de la Carele luând înţelepciune, au prorocit de zidirea lumii şi de cealealalte de toate”; 2) S. Atanasie, în Cuvântul de întruparea Cuvântului, scrie: „Cărţile ceale de Dumnezeu însuflate, scrise în multe locuri, învaţă aceastea”. Şi în Cartea cătră Marchelin, cap 2, zice: „Toată Scriptura noastră, o, fiiule, şi cea Veachie şi cea Noao, de la Dumnezeu easte însuflată”; 3) S. Grigorie Nisis, Cuv. 6 împrotiva lui Eunomie, scrie „Toate oricâte le grăiaşte S. Scriptură sânt cuvintele Duhului Sfânt. Drept aceaea, de la Dumnezeu fiind însuflaţi prorocii, cu putearea Duhului Sfânt să însuflă, pentru aceaea toată Scriptura de la Dumnezeu însuflată să zice”. Aceastea acum, despre însuflarea dumnezeiască cu carea s-au scris S. Scriptură, ajungă, numai atâta mai aduc aminte, cum că jidovii, de la care am luat noi, creştinii, cărţile Scripturei şi carii de atâtea veacuri le-au păzit, sânt vrăjmaşi numelui creştinesc şi lor mult le ajuta ca să acopere şi să şteargă cărţile prorocilor, care foarte mult îi arată pre ei rătăciţi, însă şi ei cărţile aceastea adevărate le cunosc şi în toată lumea le poartă şi le cinstesc.
Să arată cum că Scriptura până la noi nestrămutată şi nevătămată au venit.
Fiindcă necredincioşii nu pot tăgădui cum că în Dumnezeiasca Scriptură nu sânt toţi haractirii şi toate însuşirile dumnezeieştii descoperiri, zic că cu lungimea vremii s-au strămutat şi s-au stricat ceale cinci cărţi, şi cărţile ceale însemnate cu numele prorocilor nu sânt de Moisi sau de proroci scrise, de vreame ce cărţile lui Moisi şi ale prorocilor împreună cu besearica şi cu cetatea au ars, ci cărţile aceastea care acum le avem, după robiia Vavilonului, Esdra nu numai a doao oară, cum să creade, le-au scris şi în rând le-au aşezat, ci el le-au şi alcătuit întru acest chip cum acum sânt, şi aşea Esdra easte făcătoriul lor, nu Moisi, nu Iisus Navi sau David, au prorocii. Mai zic încă cum că pre vreamea împăratului Iosie nici o carte de a legii lui Moisi nu au fost, afară de una, carea Helchiia, arhiereul, în besearică o au aflat şi înaintea norodului o au cetit, şi doară din capul arhiereului aceluia scornită.
Cearcă încă cum poate fi ca cărţile aceastea întru atâta vreame întregi şi nestrămutate să fie rămas, mai ales după ce limba jidovească au încetat a fi mai mult în vorba cea de toate zilele, nu numai la norod, ci şi la cei învăţaţi. Şi zic că numai nişte fărmituri şi părticeale ale Scripturei au rămas, dar nu sânt întregi scripturile, care lucru din osibirea graiului şi din poftoririle ceale multe şi din povestirile ceale mutate din locul său să poate judeca. Fără de aceaea, sânt multe parintesuri care întunecă înţelesul şi alte graiuri multe de aceastea, care, de la osibiţi scriitori adaose, au strămutat înţelesul cel dintâiu.
Aceastea sânt armele ceale mai alease ale vrăjmaşilor, cu care să nevoiesc să înfrângă credinţa cea dumnezeiască a Sfintei Scripturi. Însă aceastea de multe ori de nimic le-au arătat oamenii cei învăţaţi şi evlavnici, cât aici nu ar fi lipsă să stăm a răspunde şi a le arăta mincinoase. Că ceaea ce zicea mai întâiu, adecă cum că Scriptura cu lungimea vremii au trebuit să se strămute, purtării de grije ceii dumnezeieşti mare strâmbătate fac, ca cum Dumnezeu nu ar fi avut grije să păzască descoperirea cea de lipsă oamenilor spre mântuire, întru carea stă capul cucerniciei. Nu ne teamem noi că iubirea de oameni cea dumnezeiască nu va purta grije de rânduiala cea hotărâtă firii, aşea nu ne teamem cum că dumnezeiasca înţelepciune va lăsa ca S. Cărţi, întru carea să cuprinde slujba lui Dumnezeu şi îndreptarea vieţii, să se ameastece şi să se strice cu pierzetoare şi urâte greşeale, şi, precum de adevărul Lui, aşea şi de bunătatea şi de înţelepciunea Lui nu putem să ne îndoim. Au, doară, S. Scriptură în greşeale şi în rătăciri pierzătoare ne duce pre noi, pre carii Dumnezeu au voit să ne înveaţe adevărul şi calea vieţii? Că întru acest loc nu grăim de greşeale mai mici, care nici credinţa, nici viiaţa cea bună nu o vatămă. Că ar fi trebuit de pururea şi necurmată minune să fie ca să nu să întâmple vreo greşeală şi mai mică, carea ori din neluarea-aminte a scriitorilor, ori din osibite scrisori sau dintr-alte pricini au putut să se întâmple. Drept aceaea, deaca parentesele, deaca însămnările ceale de la margini au întrat în S. Scriptură, deaca rândul vremilor aorea să veade turburat şi mutat, ori pentru că mai înainte să spun unele lucruri, ori pentru că să poftoresc, ci aceastea nimic din întregimea şi din curăţeniia şi adevărul Sfintelor Cărţi nu scad.
Însă şi pricini cuvioase sânt pentru care s-au făcut aceaste mutări, de să pot zice mutări. Că ceale ce mare ajutoriu aduc la mântuire mai adânc trebuie să se înfigă în minte, ca să nu să facă silă adevărului lor şi ca nu oamenii să zică că nu le-au putut şti, pentru aceaea de multe ori au fost lipsă să se poftorească. Parentesurile şi unele lucruri şi cuvinte dintr-un loc într-altul s-au mutat pentru mai bună înţeleagerea tuturor. Iară de easte sau să pare a fi în vremi sau în locuri vreo osibire, aceasta arată cum că ceale ce le-au scris scriitorii cei de Dumnezeu însuflaţi nu de la alţii le-au împrumutat, însă osibirea acestora lezne o împacă tălmăcitorii.
Iară în zădar cearcă cum au putut veni aceaste cărţi întregi şi nestrămutate până la noi, de vreame ce Dumnezeu ştie şi poate păzi facerea Sa, şi în multe chipuri au putut aceasta să fie. Că, întâiu, Sfintele Cărţi s-au pus în besearică şi cu bună pază s-au ţinut. A leviţilor detorie era ca să înveaţe pre norod leagea şi să o ţie, foarte cu mare grije şi luare aminte şi cu credinţă s-au scris, nu era cu putinţă şi leagea oprea pre ei ori a adaoge, ori a scădea, fără numai doară pentru tâlcuirea de s-au făcut aorea ceva aseamenea de la scriitori sfinţi şi de Dumnezeu însuflaţi, şi aceasta din porunca lui Dumnezeu. De ar fi îndrăznit cineva într-adins să strămute aceaste cărţi, îndată toţi ar fi năvălit asupra lui şi ca pre un amăgitoriu şi înşelătoriu l-ar fi pedepsit. Iară după împărăţiia lui Solomon, fiind israilteanii în doao părţi osibiţi, de ar fi ispitit o parte ceva a muta, ceaealaltă parte îndată ar fi strigat. Cu mai mare nevoinţă şi cinste era jidovii cătră Sfintele Cărţi decât împrotiva poruncii lui Dumnezeu să îndrăznească a le strămuta, atâtea cărţi pretutindinea împrăştiiate şi înaintea ochilor tuturor puse şi în mâinile tuturor nicidecum nu s-ar fi putut strămuta şi nimene să nu fie strigat împrotivă.
Iară ce zic de Esdra şi-şi închipuiesc cum că toate cărţile, la stricarea Ierusalimului şi a besearicii carea s-au făcut de Navohodonosor, au ars easte tocma de nimic şi fără de nici un temeiu. Au Ieremie, Iezechiil, Daniil şi cei trei coconi nu cetea Sfânta Scriptură? Au Zorovavel, carele au adus în Palestina pre cei robiţi şi au făcut oltariu după Leagea lui Moisi, nu au avut Cartea Legii? Ce, când Esdra înaintea norodului au cetit Cartea a doao Legii, au atunci au alcătuit el această carte? De unde, dară, easte aşea osibit graiu în Scripturi, deaca unul şi acelaşi au alcătuit şi au scris toate cărţile Scripturei? Drept aceaea, easte de râs vreadnică bârfirea celor ce zic cum că Esdra sau arhiereul Helchiia sau oricine altul au alcătuit toate cărţile Sfintei Scripturi. Ci măcar de le-am îngădui lor aceasta, ce ar face, de vreame ce haractirii şi însuşirile descoperirei dumnezeieşti întru acealea strălucesc, ori de cine fie alcătuite? Dar cum că Moisi easte alcătuitoriul şi scriitoriul celor cinci cărţi, care greceaşte să zic Pentateucos, David al psalmilor, măcar a celor ce să scriu supt numele lui, şi prorocii a cărţilor care numele lor au, easte lucru adeverit şi de sinagoga jidovilor, şi de besearica creştinească, şi din învăţătura cea de pururea, care lucru mai pre larg îl vom arăta când despre fieştecare carte deosebi vom grăi.
Şi cu adevărat şi cărţile altor scriitori, carii nu au fost de la Dumnezeu însuflaţi, nu de airea le ştim şi le creadem că sânt ale acelor ale cărora nume poartă, fără numai din consensul oamenilor celor ce pre vremile acealea când s-au scris, sau curând aproape, au trăit, carii cu o gură zic că sânt aceale scrisori ale acelora a cărora nume poartă. Aşea cărţile lui Aristotil şi ale lui Platon zicem că sânt ale lor, pentru că cei ce curând au fost după ei le-au cunoscut şi le-au ţinut că au fost ale lor, cum învaţă S. Augustin, cartea 31, Asupra lui Faustin, cap 6: „Nu de airea noi şi în cărţile păgâneşti ştim pre scriitori, fără numai din consensul cel de obşte şi din mărturisirea celor ce au fost înainte de noi. De unde ştiu oamenii că sânt cărţile lui Platon, ale lui Aristotil, ale lui Ciceron, fără numai din mărturisirea cea de pururea a vremilor care şieşi şi-au urmat”. Însă într-acest loc mare price avem noi cu înnoitorii. Că aceştia zic că trebuie să meargem la cea dinlăuntru mărturie a Sfântului Duh şi la însăşi Scripturile, şi din eale să ştim cum că cu adevărat cartea easte dumnezeiască. Ci niciodată pre aceia nu-i vor face să crează că Scriptura easte dumnezeiască, carii au îndoială de dumnezeirea aceasta, până când nu vor alerga la învăţătura şi la judecata besearicii.
Că nimene din singură Scriptura, după ce au chemat pre Duhul Sfânt, niciodată nu au judecat care sânt cărţi canoniceşti. Mărturisim noi că amândoao mărturisirile, adecă cea dinlăuntru, carea vine de la S. Duh, şi cea din afară, carea easte consensul besearicii şi învăţătura cea de pururea, trebuie împreună să se unească. De lipsă easte însuflarea Sfântului Duh, dar noi nu ştim aceaea fără numai când să uneaşte cu mărturisirea cea din afară, a besearicii. Aceaste mărturisiri nu strică una pre alta, ci întăreaşte, precum lumina cea firească cu carea osibim ce e adevărat de ce nu e adevărat, îndreptarea şi învăţătura cea din afară nu o lapădă, ci mai vârtos o pofteaşte.
Ci zic împrotivnicii: „Aşeadară, cel mai de jos judecă de cel mai de sus, şi credinţa noastră despre cărţile canoniceşti mai pre urmă razămă în mărturisirea besearicii, şi aşea credinţa noastră despre Scripturi omenească va fi, nu dumnezeiască”.
Iară noi tăgăduim aceasta, şi nu bine să închie, că singur adevărului dumnezeiesc, cum de la besearică ni să pune înainte, creadem, şi aceaeaşi îndreptare a creaderii avem carea prorocii şi apostolii au avut, carii credinţa sa o răzâma întru adevărul dumnezeiesc cel descoperit lor. Când să face price despre vreo carte, oare easte canonicească, au ba, vreadnică de credinţă dovedire şi mărturie despre aceaea din consensul şi din judecata besearicii să ia. Aceasta easte păzitoare credincioasă amânduror Testamânturilor, adecă a legăturii ceii dumnezeieşti, carea ei ca un odor s-au încredinţat şi s-au dat să o păzască. Pentru aceaea, frumos grăiaşte S. Augustin, cartea 18, De cetate, cap 4: „Scriitorii noştri, întru carii canonul Sfintelor Scripturi să sfârşeaşte şi să hotăreaşte, când au scris acealea, nu puţini în şcoale, cu pricitoare întrebări grăitori, ci în ţarini şi în oraşe, cu cei învăţaţi şi cu cei neînvăţaţi, atâtea şi aşea de multe noroade au crezut că Dumnezeu lor sau prin ei au grăit”.
Ci iarăşi cearcă în ce chip au putut şti besearica că această carte easte dumnezeiască şi canonicească, de vreame ce ceale ce să cuprind în Testamântul cel Vechiu aşea departe sânt de vremile noastre, cât nu să poate şti, oare, acealea într-atâta vreame întregi şi limpezi au venit la noi?
Răspundem: prin învăţătorii şi prin păstorii cărora s-au încredinţat îndreptarea şi învăţătura credincioşilor ni s-au făcut noao aceasta cunoscută. Şi măcar de besearicii nu să fac noao descoperiri, însă pentru aceaea poate şi după multă vreame să cunoască şi să ştie care sânt adevărate şi dumnezeieşti cărţi, precum şi mai înainte au ştiut, după ce lucrul cu deadinsul l-au cercat, şi din paradosis, adecă din trădaniia cea de pururea şi necurmată, au putut judeca cum că cărţile ceale deuterocanoniceşti sânt adevărat dumnezeieşti. Măcar că doară aceaste cărţi în vremile ceale de la începutul besearicii nu pretutindinea au fost numărate întră ceale canoniceşti, însă aceastea de la jidovi au venit la creştini, şi creştinii pre acealea ca pre nişte cărţi de tot eresul şi de toată rătăcirea slobode le-au priimit şi folositoare le-au judecat ca să se cetească în besearici, spre învăţătura şi zidirea credincioşilor.
Afară de aceasta, de la începutul besearicii creştineşti, mai toţi S. Părinţi dintr-însele, ca din nişte cărţi dumnezeieşti, au luat şi au adus mărturiie, ba încă şi însaşi toată besearica, ca nişte cărţi dumnezeieşti, împreună cu cealealalte dumnezeieşti Scripturi, au rânduit să se cetească în besearică, cum anume să va arăta unde să vor pune cărţile aceastea care să zic deuterocanoniceşti.
Cărţile Legii Vechi sânt scrise de la aceia carii au fost mărturii acelor ce au scris, cum sânt cărţile lui Moisi, a lui Iisus Navi, a lui Esdra, sau de cei ce au fost foarte aproape de vremile acealea în care s-au făcut lucrurile care le-au scris, precum toate alte istoriceşti cărţi. Nici au putut fi alt lucru mai luminat mărturie a dumnezeieştii descoperiri decât atâtea şi aşea de mari minuni care, înaintea norodului jidovesc, Moisi, Iisus Navi, Samuil şi prorocii le-au făcut. Însă cărţile Legii Vechi în osibite vremi sânt scrise, ca cu lungimea vremilor necredinţa norodului celui îndărătnic şi cu totul înecat întru lucrurile ceale văzute să se domolească prin minunile ceale multe şi prin prorociile cu care adevărurile ceale descoperite, şi mai vârtos ceale ce era despre venirea lui Mesie, să cădea să se întărească. Ci aceasta pururea au purtat de grije Dumnezeu, ca lucrurile pre aceale vremi să se scrie în care s-au făcut, sau curând după aceaea, când încă să ţinea aminte. Drept aceaea, aceia le-au scris şi le-au priimit, carii acealea bine le-au ştiut, şi aceia la cei după ei ca o moştenire scumpă le-au trimis. Testamântul cel Vechiu cu necurmată trădanie a norodului jidovesc, precum cel Nou cu a norodului creştinesc, au fost ţinut. Cărţile aceastea decât toate altele sânt mai vechi, aceastea singure sânt din toată vechimea, din care învăţăm cunoştinţa adevăratului Dumnezeu şi închinăciunea Lui cea adevărată. Aceaste cărţi norodul întreg totdeauna întru mare cinste le-au avut, că credea cum că întru acealea easte pusă mărirea şi fericirea neamului său. Acest unul norod au fost carele de la începutul său au cunoscut pre Dumnezeu, Făcătoriul ceriului şi a pământului. Cărţile, care eghipteanii, haldeii şi elinii le ţinea dumnezeieşti, cu vreame au perit, numai singuri jidovii temeiul legii şi al credinţii sale, precum de la început l-au avut, l-au ţinut. Încă şi acum, mai în toate părţile lumii râsipiţi, ţin şi poartă aceaste cărţi, măcar că aceaste cărţi foarte luminat părtinesc creştinilor. Ci despre dumnezeirea Scripturei, până acum. Să vedem acum oare în ce limbă s-au scris S. Scriptură?
În ce limbă s-au scris S. Scriptură?
Zicem că Sfânta Scriptură cea Veachie în limba jidovească s-au scris, afară de puţinteale cărţi care greceaşte s-au scris. Cea Noao greceaşte s-au scris. Că fiindcă jidovii osibită a sa limbă avea, şi Dumnezeu prin proroci lor le grăia, în limba jidovească carea ei o înţelegea le grăia. Această limbă jidovii până la vreamea robiei Vavilonului o au ţinut, apoi, în robie fiind mestecaţi cu haldeii şi supuşi lor, au priimit limba haldeiască. După aceaea, Alexandru cel Mare, împăratul grecilor, biruind pre Darie, împăratul perşilor, toată Asiia o au supus împărăţiei greceşti, şi pre vreamea împăraţilor greceşti, carii în tot chipul să nevoia să facă pre jidovi ca să vorbească greceaşte, jidovii, de nu tocma toţi, dar cea mai mare parte, au priimit limba grecească. Pentru aceaea să zice că cărţile Sfintei Scripturi, ceale pre vreamea aceaea scrise, greceaşte s-ar fi scris, nu jidoveaşte. Aşea easte Înţelepciunea lui Solomon şi cărţile Macaveilor.
Testamântul cel Nou în limba grecească s-au scris, care limbă pre vremile acealea şi la răsărit şi la apus de obşte era. Vreau unii cum că Evangheliia Sfântului Mateiu şi Cartea Sfântului Pavel cătră evrei ar fi scrise jidoveaşte. Ci de s-au şi scris jidoveaşte, care lucru deplin nu să dovedeaşte, izvodul cel jidovesc au perit şi acum numai cel grecesc easte.
Cărţile Legii Vechi, cu mulţi ani înainte de venirea lui Hristos, de pre limba jidovească s-au tălmăcit pre limba grecească, a căriia tălmăciri istorie o scrie Aristeiu, boiariu mare a lui Filadelf, împăratul Eghiptului, carele, cum unii socotesc, însuşi ca cel ce au fost de faţă tot lucrul l-au văzut. Acesta scrie că împăratul Eghiptului, Ptolomeiu Filadelf, căutând tot fealiul de cărţi de pretutindinea ca să-şi împodobească biblioteca sa la Alexandriia, Dimitrie Falereu, pre carele-l puseasă mai mare preste bibliotecă, l-au îndemnat să trimiţă la Eleazar, arhiereul jidovilor, solie de cinste cu cărţi şi cu daruri, ca să-i trimiţă Sfintele Cărţi la el, împreună cu bărbaţi înţelepţi şi învăţaţi, carii să le poată tălmăci în limba elinească. Eleazar, cu cinste, cum să cuvinea, priimind soliia împăratului de la Eghipt, au adunat săbor şi, din fieştecare neam alegând şease bărbaţi învăţaţi, împreună cu Sfintele Cărţi au trimis la împăratul în Eghipt şeaptezeci şi doi de dascali, carii şi limba jidovească şi cea elinească foarte bine o ştiia.
Împăratul cu mare bucurie i-au priimit şi în şeapte zile tot i-au ospătat şi, puindu-le întrebări învăţate, au ispitit înţelepciunea lor. După aceaea i-au trimis în ostrovul Faros, carea era departe de la Alexandriia cale de şeapte zile, unde fără de învăluială şi fără de gâlceavă să poată săvârşi tălmăcirea Sfintei Scripturi. Acolo, cum scrie S. Iustin, din porunca împăratului, ca să cunoască adevărul tălmăcirei, fieştecarele în osibită chilie au fost închis şi, în şeaptezeci şi doao de zile în care au săvârşit tălmăcirea, unul cu altul n-au vorbit. După aceaea, împăratul, chemând pre preoţii şi pre boiarii jidoveşti (că foarte mulţi jidovi era în Eghipt) ca să judece oare bine şi cu credinţă au tălmăcit, s-au aflat că toţi într-un chip şi tocma cu acealeaşi cuvinte au tălmăcit, şi jidovii de pre izvodul acela şi-au scris şie Scriptura, iară izvodul cel de cei 72 de dascali tălmăcit împăratul în biblioteca sa l-au pus să se ţie, iară pre tălmăcitori, cu mari daruri dăruindu-i, i-au slobozit să meargă acasă.
Această istorie nu cu mult mai târziu o au spus şi Aristovul, om jidov, în cartea 1, Cătră Ptolomeiu Filomitor, cap 4, după aceaea Iosif Flavie, în cartea 12, De lucrurile ceale vechi ale jidovilor, cap 2, Filo, în cartea 2, De viiaţa lui Moisi, Talmud şi mulţi rabini. Întră creştini: S. Iustin Mucenicul; S. Ireneu, cartea 3, Asupra eresurilor, cap 25; Tertulian, în Apolog., cap 18; S. Climent Alexandreanul, în cartea 1, A Stromateon; S. Chiril Ierusalimneanul, Catih. 4; Eusevie Chesăreanul, cartea 8, De gătirea Evangheliei, cap 1; S. Epifanie, De măsuri şi de cumpeni; S. Ioan Gură de Aur, Cuv. 4 în Facere; S. Augustin, în cartea 2, De învăţătura creştinească, cap 14, şi în cartea 18, De cetat., cap 42; Teodoret, în Cuvânt înainte la Cartea Psalmilor. Iară unora mai dincoace li să pare cum că această istorie nu ar fi fost aşea, ci oricine au tălmăcit Sfânta Scriptură de pre limba jidovească pre limba elinească, carea tălmăcire cetindu-o şi ispitindu-o Sinedrionul, adecă săborul cel mare al jidovilor, carea era din 72 de oameni mai de frunte şi învăţaţi, o au aflat dreaptă şi credincioasă şi, întărindu-o, o au dat jidovilor carii greceaşte vorbea, ca cu aceaea să se folosească. Iară s-au zis Bibliia celor şeaptezeci de dascali ai săborului, pentru că aceia o au adeverit.
Cearcă unii să ştie, oare tot Testamântul cel Vechiu, care jidoveaşte era scris, s-au tălmăcit cu acest prilej, au numai ceale cinci cărţi ale lui Moisi. Ci cei mai mulţi şi mai învăţaţi zic că toată Scriptura jidovească o au tălmăcit, măcar de să zice că Leagea o au tălmăcit, că prin Leage să înţeleg toate cărţile Scripturei care sânt în canonul jidovesc. Aşea zic Iustin, Ireneu, Tertulian, Climent Alexandreanul, Eusevie, Teodoret.
Ci oricum să fie fost tălmăcirea aceasta, aceasta cu adevărat să ştie că s-au făcut cu mult mai înainte de venirea lui Hristos, aceasta o cetea jidovii carii să zicea elineşti, pentru că elineaşte vorbea. Apostolii, mărturiile care din Testamântul cel Vechiu le aduc, dintr-această a celor şeaptezeci de dascali tălmăcire o scriu. Aceasta besearica la săboarăle a toată lumea o au cetit şi, ca dintru o adevărată S. Scriptură, dogmele credinţei le-au adeverit şi le-au întărit, aceasta S. Părinţi o au cetit şi o au tâlcuit şi cu aceasta au adeverit şi au întărit învăţăturile sale, aceasta toate neamurile creştine, la începutul Legii Noao, ca pre o adevărată dumnezeiască Scriptură în limbile sale o au tălmăcit, aceasta easte Scriptura carea toată besearica Răsăritului pururea o au ţinut şi astăzi o ţine.
În câte părţi să împărţeaşte S. Scriptură?
Cărţile Sfintei Scripturi mai întâiu să împart în doao părţi, precum şi mai înainte s-au zis, adecă în Testamântul cel Vechiu şi în cel Nou. Testamântul cel Vechiu cuprinde toate cărţile Legii Vechi, până la venirea lui Hristos, care cărţi ale Legii Vechi jidovii după numărul slovelor sale doaozeci şi doao le număra, cum scrie S. Ieronim, în Cuvântul înainte la Cartea Împăraţilor, cu aceaste cuvinte: „Cum că la jidovi sânt doaozeci şi doao de slove şi limba sirilor şi a haldeilor mărturiseaşte” ş.c., drept aceaea, cum doaozeci şi doao de slove sânt ş.c., aşea şi doaozeci şi doao de cărţi să numără ş.c. şi aşea sânt a Legii Vechi doaozeci şi doao, adecă:
I. A lui Moisi cinci 1. Facerea 2. Ieşirea 3. Leviticul 4. Numerii 5. A doao Leage | II. Ale prorocilor opt 1. Iisus Navi 2. Judecătorii şi Rut 3. Samuil sau 1 şi 2 a Împăraţilor 4. A Împăraţilor 3 şi 4 5. Isaiia 6. Ieremiia 7. Iezechiil 8. Doisprăzeace proroci | III. Ale aghiografilor noao 1. Iov 2. David sau Psalmii 150 3. Pildele lui Solomon 4. Eclisiastul 5. Cântările Cântărilor 6. Daniil 7. Paralipomena 1 şi 2 8. Esdra 1 şi 2 9. Estir. |
Testamântul cel Nou cuprinde toate cărţile Legii Noao, adecă patru Evanghelii: de la Mateiu, de la Marcu, de la Luca, de la Ioan; Faptele Apostolilor de S. Luca scrise; patrusprăzeace cărţi ale Sfântului Pavel: Cătră romani 1, Cătră corinteani 2, Cătră galateani 1, Cătră efeseani 1, Cătră filipiseani 1, Cătră coloseani 1, Cătră tesaloneani 2, Cătră timoteiu 2, Cătră Tit 1, Cătră Filimon 1, Cătră evrei 1; şeapte cărţi săborniceşti: a Sfântului Iacov 1, a Sfântului Petru 2, a Sfântului Ioan 3, a Sfântului Iuda 1 şi Apocalipsul Sfântului Ioan Apostol.
Cărţile Legii Vechi jidovii în trei părţi le împărţea, după cum mărturiseaşte şi S. Ieronim, în Cuvântul înainte la Cartea lui Daniil, unde aşea grăiaşte: „Aceasta zic, cum că la jidovi Daniil nu să pune întră proroci, ci întră cei ce au scris Aghiografa; în trei părţi toată Scriptura o împart ei: în Leage, în Proroci şi Aghiografa”. De această împărţire întră alţii şi S. Epifanie pomeneaşte, Împrotiva eresurilor, cartea 1, eresul 29, cap 7, unde aşea scrie: „Să cetesc la ei toată Leagea şi Prorocii şi Aghiografa, adecă cărţile acealea care cu stihuri sânt osibite”. Această împărţală în trei părţi şi Domnul Hristos să veade a o însemna, când toate care s-au scris în Leagea lui Moisi şi în proroci şi în Psalmi de mine”. Întră ceale Aghiografe în locul cel mai dintâiu jidovii punea Psalmii, şi mai de multe ori prin Psalmi înţelegea toate scripturile ceale Aghiografa. Iară S. Ioan Damaschin, De credinţa pravoslavnică, cartea 4, cap 18, după ce şi el aceasta mărturiseaşte, arată şi pricina pentru ce unele cărţi le împreună jidovii şi din doao numără una. Cuvintele lui Damaschin aceastea sânt: „Cade-să a şti cum că doaozeci şi doao de cărţi sânt ale Legii Vechi, adecă atâtea câte slove are limba jidovească. Că jidovii doaozeci şi doao de slove au, dintru care cinci să îndoiesc, şi aşea doaozeci şi şeapte sânt. Că îndoită easte slova kaf şi mem şi nun şi pe şi sade. Dintru carea să face ca şi cărţile doaozeci şi doao să se numere, însă să se afle doaozeci şi şeapte, adecă pentru că cinci sânt îndoite, de vreame ce Cartea Rut cu Cartea Judecătorilor să împreună şi o carte la jidovi să numără. Aşijderea, şi întâia şi a doao Carte a Împăraţilor o carte easte. Şi a treia şi a patra a Împăraţilor o carte easte. Şi întâia şi a doao Paralipomenon o carte easte, şi mai pre urmă întâia şi a doao a lui Esdra o carte easte”. După aceaea, în patru părţi împărţeaşte cărţile Legii Vechi şi zice: „Întru acest chip toate cărţile în patru Pentateuchi sau cinci cărţi să închiiaie, şi mai sânt încă alte doao, şi aşea sânt cărţile ceale priimite în canon. A Legii cinci sânt: Facerea, Ieşirea, Leviticul, Numerii, A doao Leage. Aceastea sânt ceale dintâiu cinci cărţi, care şi Leage să numesc. Urmează apoi al doilea Pentateuc sau cinci cărţi, care Grafia, adecă scrisori, şi de la unii Aghiografa, scrisori sfinte să numesc. Iară aceastea sânt: Iisus Navi, Judecătorii împreună cu Rut, o carte, a Împăraţilor întâia şi a doao, o carte, şi a treia cu a patra, o carte. Ai al doilea Pentateuc, sau cinci cărţi. Iară al treilea Pentateuc sânt cărţile ceale cu stihuri scrise, adecă Cartea lui Iov, Psaltirea, Pildele lui Solomon, Eclisiastul şi Cântările Cântărilor. Al patrulea Pentateuc cuprinde cărţile prorocilor: cei doisprăzeace proroci, o carte, şi Isaiia, Ieremiia, Iezechiil, Daniil. La aceastea să adaogă amândoao cărţile lui Esdra, care întru o carte să cuprind, şi Estir”.
Dintru aceastea închiem cum că în besearica jidovească mai înainte de naşterea lui Hristos cu număr hotărât au fost canonul sau catastihul scripturilor, care era din Cărţile Legii, din ale prorocilor şi din ceale aghiografe, din care cărţi, ca din nişte cărţi de la Dumnezeu însuflate, era slobod a aduce mărturii în lucrurile credinţii.
Însă acum, mai ales sholasticii, toate cărţile Scripturii în patru părţi le împart şi zic că unele sânt Cărţile Legii, cum în Testamântul cel Vechiu sânt ceale cinci cărţi ale lui Moisi, adecă Facerea, Ieşirea, Numerii, Leviticul, A doao Leage. În Testamântul cel Nou sânt ceale patru Evanghelii: de la Mateiu, de la Marco, de la Luca, de la Ioan.
A doilea fealiu de cărţi sânt proroceşti, care mai cu samă prorocii cuprind. Aşea sânt în Testamântul cel Vechiu cei patru proroci mai mari, carii, pentru că mai mari cărţi au scris, să chiiamă mai mari şi sânt aceştia: Isaiia, Ieremiia, Iezechiil şi Daniil. Apoi cei doisprăzeace proroci mai mici, carii, pentru că mai puţin au scris, să zic mici şi sânt: Osie, Ioil, Amos, Avdie, Iona, Miheia, Naum, Avacum, Sofonie, Agheiu, Zaharie şi Malahie. A Testamântului cel Nou easte Apocalipsul Sfântului Ioan.
Al treilea fealiu de cărţi sânt ceale moraliceşti sau înţelepţeşti, care învaţă pre om înţelepciune şi îndreptarea năravurilor. Aceastea în Testamântul cel Vechiu sânt Psalmii, Pildele, Eclisiastul, Cântările Cântărilor, Înţelepciunea lui Solomon şi a lui Iisus Sirah. În Testamântul cel Nou sânt ceale patrusprăzeace cărţi ale Sfântului Pavel şi ceale şeapte cărţi săborniceşti a Sfântului Iacov, a Sfântului Petru, a Sfântului Ioan şi a Sfântului Iuda.
Al patra fealiu de cărţi sânt istoriceşti, care istoriia şi întâmplarea lucrurilor cuprind. Aşea sânt în Testamântul cel Vechiu: Iisus Navi, Judecătorii, Rut, patru cărţi ale Împăraţilor şi 2 Paralipomenon, Esdra, Neemiia, Iov, Estir, Iudit, Tovit şi 2 ale Macaveilor. În Testamântul cel Nou sânt Faptele Apostolilor. Aceastea sânt toate cărţile ceale adevărate şi ghenuine ale S. Scripturi, care S. Soborniceasca şi Apostoleasca besearică de Dumnezeu însuflate le cunoaşte şi le ţine. Însă măcar de să împart într-acest chip cărţile S. Scripturi, tot şi în Cărţile Legii să află prorocii, înţelepciune şi istorie, precum şi în ceale proroceşti să află porunci a Legii şi înţelepciune şi istorie, şi în ceale de înţelepciune să află porunci de a Legii, prorocii şi istorii, şi în ceale istoriceşti să află porunci de a Legii, înţelepciune şi prorocii.
Despre înţelesul S. Scripturi.
Întru aceaste cărţi ale S. Scripturi doao fealiuri de înţeles să află, unul care să zice al slovei, sau după slovă, care prin cuvinte să însămnează şi să spune, altul misticesc sau duhovnicesc, care nu prin cuvinte, ci prin lucrurile care le însămnează cuvintele să arată, că aceasta osibit are S. Scriptură, ca întru ea nu numai cuvintele, ci şi lucrurile alte lucruri să însămneaze. Înţălesul cel după slovă şi acesta easte dedoao fealiuri. Unul easte osibit, al slovei, când cuvântul întru însămnarea sa cea osibită sau proprie să ia, ca cum easte la începutul Cărţii Facerii, unde să zice că Dumnezeu în şease zile au făcut lumea. Altul easte metaforicesc, adecă mutat de la înţelesul cel osibit, care easte după slovă, la alt lucru a înţăleage, cum easte când Hristos zice de Sine că va şedea de-a dreapta Tatălui, că prin cuvântul dreaptei nu mâna cea dreaptă, care easte mădulariu al trupului, ci cinstea şi mărirea cea întocma cu a Tatălui să însămnează.
1. Înţălesul cel misticesc easte de trei fealiuri: alegoricesc, tropologhicesc şi anagoghicesc, care înţăles din Evanghelie şi din scripturile apostolilor să poate culeage. Alegoricesc să zice când lucrurile ceale ce s-au făcut în Leagea Veachie închipuiesc pre ceale ce era să fie în Leagea cea Noao, adecă pre besearica lui Hristos.
Tâlcul alegoricesc ne-au învăţat Mântuitoriul nostru, Mateiu, 17, 12, grăind de Mergătoriul Înainte: „Ilie au venit şi nu L-au cunoscut pre Dânsul”. S. Pavel Apostolul în multe locuri îl are, dară mai ales în Cartea cătră galateani, cap 14, stih 22: „Scris easte că Avraam doi feciori au avut ş.c.”, că lucrul în Leagea Veachie făcut închipuiaşte pre cel ce era să fie în Leagea Noao, adecă prin fiiul din slujnică să înţăleage Leagea Veachie, iară prin fiiul din slobodă Leagea Noao, carea easte a lui Hristos. 1 Carte cătră corint., cap 10, stih 11, zice Apostolul: „Aceastea toate chipuri s-au tâmplat lor”.
2. Înţălesul tropologhicesc easte acela care ceale zise şi făcute în Scripturi le întoarce spre îndreptarea vieţii de acum şi a năravurilor, sau care îndreptează năravurile şi învaţă pre om cum să umble pre calea faptelor bune.
Acest tâlc tropologhicesc încă-l culeagem din cuvintele Mântuitoriului nostru, Mat. 12, stih 41-42, când pocăinţa niniviteanilor şi venirea împărăteasii Austrului ca să audă pre Solomon aduce înainte jidovilor, împutând necredinţa şi năravurile ceale reale a lor: „Bărbaţii niniviteani să vor scula la judecată cu neamul acesta şi-l vor osindi ş.c.”. Aşa Apostolul, 1 Cătră corint., [10], stih 1, 3, 4, 5, istoriia evreilor carii în pustie au perit spre îndreptarea năravurilor o întocmeaşte: „Părinţii noştri toţi au trecut marea ş.c.”, iară cap 9, stih 9 cuvintele de la 2 Leage, cap 25, stih 4: „Să nu legi gura boului ce trieră”, spre slujitorii Evangheliei le întocmeaşte.
3. Înţălesul anagoghicesc acela easte, care ne face să nădăjduim făgăduinţele ceale dumnezeieşti şi ne rădică la ceriu şi la fericirea cea veacinică. Prorocii, când făgăduiesc jidovilor creaşterea şi înmulţirea a tuturor bunătăţilor, adeaseori vestesc înainte tuturor credincioşilor dobândirea vieţii de veaci. Apostolul Cătră evrei, cap 11: „Pământul cel sfânt care părinţilor s-au făgăduit spre făgăduinţa măririi ceii viitoare întocmeaşte”. Aorea tustreale înţălesurile aceastea într-un cuvânt să află, cum easte în cuvântul acesta, Ierusalim, care, afară de aceasta că însămnează cetatea care era mitropoliia şi capul împărăţiei jidovilor, aorea să pune ca să însămneaze şi închipuiaşte au besearica, au sufletul omului, au împărăţiia ceriurilor.
4. În tâlcul Scripturii, după slovă easte vestit S. Ieronim, în tâlcul alegoricesc şi anagoghicesc, Orighen şi Ambrosie, iară în tâlcul tropologhicesc, S. Ioan Gură de Aur şi S. Grigorie.
5. Drept aceaea, nu trebuie ascultaţi înnoitorii, carii împrotiva vredniciei apostolului zic că numai un înţăles, a slovei, are Scriptura şi acel înţăles easte tuturor cunoscut, încă şi norodului celui neînvăţat. Pravoslavnicii în tâlcuirea locurilor acelora care duhovniceaşte trebuie a le înţăleage nu să sârguiesc, că ştiu cum că Scriptura cu înţălesul său cel adevărat şi ghenuin au venit la besearică, au săboară, au înţeleagerea cea dimpreună a S. Părinţi şi trădaniia. Când înţălesul misticesc easte firesc şi de lipsă, dintru acela să pot aduce întăriri spre dovedirea şi arătarea dogmelor credinţii, iară nu când numai după voinţă să gândeaşte acel tâlc, de nu să va găsi chiiar întru alte locuri a Scripturii.
Mai pre urmă, aducem aminte cum că S. Scriptură într-unele locuri easte chiiară şi luminată, iară într-alte locuri întunecată şi cu anevoie a să înţeleage, care lucru vine şi din adâncimea lucrurilor ce să cuprind într-însa, şi aorea vine pentru că, în limba aceaea în carea la început s-au fost scris şi pre vremile acealea când s-au scris, aşea au fost obiceaiu a vorbi. S. Ioan Gură de Aur, Cuvânt 44, în capul 23 a Evangheliei lui Mateiu, arată pricinile pentru ce easte întunecată S. Scriptură şi zice: „Pricina întunecării de multe fealiuri easte… Întâiu, pentru că Dumnezeu au vrut ca alţii să fie dascali, alţii ucenici. Iară deaca toţi toate ar şti, dascalul nu era de lipsă, şi aşea rândul lucrurilor ar fi turburat… Apoi, întunecată easte cunoştinţa adevărului, ca nu cum să află de folos să fie şi nebăgată în samă. Că nebăgată în samă easte deaca să înţeleage de la aceia de la carii nici să iubeaşte, nici să păzeaşte. Drept aceaea, nu easte ascuns adevărul în Scripturi, ci easte întunecat, nu ca să nu-l afle cei ce-l caută, ci ca să nu-l afle cei ce nu voiesc să-l caute, ca acelora să fie spre mărire carii îl caută, pentru că l-au dorit şi l-au căutat şi l-au aflat, iară acelora spre osândă, carii nu-l află, pentru că nici l-au dorit, nici l-au căutat, nici l-au aflat”.
2Tim 3,16: „Drept aceaea, toată Scriptura easte de la Dumnezeu însuflată şi foarte folositoare, pentru aceaea (sânt cuvintele S. Ioan Damaschin, cartea 4, De credinţa pravoslavnică, cap 18) foarte bine şi de folos mântuirei sufletelor easte a cerca Dumnezeieştile Scripturi”.Că Psal. 1,3 ca un pom sădit lângă izvoarăle apelor, aşea sufletul cel adăpat cu Dumnezeieştile Scripturi să îngraşe şi rod copt, adecă credinţa cea adevărată rodeaşte, şi pururea cu frunză vearde, adecă cu fapte lui Dumnezeu priimite să împodobeaşte. Aceasta aduc Sfintele Scripturi, ca şi la faptele ceale bune, şi la privirea cea curată să ne întocmească. Că întru acealea easte a afla şi îndemnare spre toată fapta bună, şi desmântare de cătră tot lucrul rău. Pentru aceaea, de ne vom nevoi, multă învăţătură ne vom agonisi, că cu nevoinţa şi cu osteneala şi cu darul dătătoriului Dumnezeu toate să fac. Că cel ce ceare ia, şi cel ce caută află, şi celui ce bate să va deşchide. Drept aceaea, să batem la preafrumoasa… Însă nu cu leane să batem, ci cu strădanie statornică, ca să nu ne ostenim bătând, că aşea şi noao ni se va deşchide, deaca o dată şi mai de multe ori vom ceti, şi de nu vom înţăleage ceale ce am cetit, să nu slăbim, ci să rămânem întru acealea, să cugetăm şi să întrebăm.
Că zice: 2Leag 32,7 „Întreabă pre tatăl tău şi-ţi va vesti ţie şi pre mai-marii tăi şi-ţi vor spune ţie”, că nu a tuturor easte ştiinţa. Iară sfântul şi a toată lumea dascăl, Ioan Gură de Aur, în Cuvântul 3 de Lazar, aşea grăiaşte: „Ia cartea în mână, ceteaşte toată istoriia, şi ceale ce le înţelegi le ţine aminte, iară ceale ce sânt întunecate şi nu le înţelegi mai de multe ori le ceteaşte. Iară deaca nici cu cetirea cea de multe ori nu vei afla ceaea ce zice, mergi la cel mai înţelept, mergi la învăţătoriu, împărtăşeaşte cu aceştia ceale ce sânt scrisă, arată mare nevoinţă şi, de va vedea Dumnezeu atâta dor şi nevoinţă a sufletului tău, nu va urgisi priveghiiarea şi nevoinţa ta, şi măcar de nici un om nu ţ-ar spune ceaea ce întrebi, El Însuşi îţi va deşchide. Adu-ţi aminte de famenul împărăteasii etiopilor”. Şi în Cuvântul 2 al capului 1 de la Mateiu, scrie: „Nu sânt călugăr, zice, am muiare şi prunci şi port grije de casă. Că aceasta easte carea toate ca o boală le strică, pentru că socotiţi cum că a ceti Sfintele Scripturi numai a călugărilor detorie easte, de vreame ce cu mult mai vârtos voao decât lor easte de lipsă a le ceti. Că cei ce petrec în mijloc şi în toată zioa să rănesc au mai mare lipsă de leacuri”.
Şi aceastea acum de ajuns să fie.