×

Dimensiunea fontului:

Biblia - Versiunea Bartolomeu Anania

Cartea a treia a Macabeilor

Capitolul 1

Ptolemeu Filopator încearcă să profaneze templul.

1 Filopatora, aflând de la cei ce se întorseseră că Antioh s’a înstăpânit în locurile care erau ale lui, a trimis porunci către toţi pedestraşii şi călăreţii, a luat-o cu sine pe sora sa Arsinoe şi a mers până în părţile Rafiei, unde se afla tabăra lui Antioh şi a oastei sale. 2 Iar un oarecare Teodot, vrând să-şi împingă înainte un plan ascuns, a luat cu sine pe cei mai viteji ostaşi ai lui Ptolemeu, care fuseseră cândva sub porunca lui, şi s’a furişat noaptea la cortul lui Ptolemeu, ca să-l omoare el însuşi, pe seama lui, şi astfel să pună capăt războiului. 3 Dar Dositei, numit fiul lui Drimilos, care era iudeu prin naştere, dar care, între timp, se lepădase de legile şi de dogmele patriei, l-a scos pe Ptolemeu afară, iar în locul său l-a culcat, în cort, pe un necunoscut care trebuia să păţească ceea ce ar fi trebuit să i se întâmple celuilalt. 4 Apoi a început o bătălie crâncenă; cum însă oamenii lui Antioh se dovedeau mai puternici, Arsinoe umbla fără’ncetare în susul şi’n josul liniilor de bătaie, cu părul despletit, cu ochii în lacrimi, cerându-le ostaşilor să se lupte bărbăteşte pentru ei înşişi, pentru copiii şi nevestele lor; şi le-a făgăduit că, dacă vor ieşi învingători, îi va da fiecăruia câte două mine de aur.b 5 Şi aşa s’a întâmplat că mulţi duşmani au fost nimiciţi prin hărţuială corp la corpc iar mulţi au fost robiţi. 6 Dejucând această uneltire, regele s’a hotărât să meargă la cetăţile învecinate, ca să le încurajeze. 7 Făcând aceasta şi împărţind daruri pentru capişti, a sporit încrederea supuşilor săi. 8 Iudeii au trimis şi ei la el câţiva din sfatul lor şi dintre bătrânii lor. Salutările, darurile şi mulţumirile pentru trecut aduse de ei i-au sporit dorinţa de a merge să vadă şi cetatea lor. 9 Sosit în Ierusalim, a adus jertfă şi prinoase de mulţumire întrutotmarelui Dumnezeu şi a dăruit tot ceea ce mai era de trebuinţă pentru sfinţenia locului, după care a intrat în curtea dinlăuntru; 10 acolo a fost atât de izbit de măreţia locului, pe care o vedea nemijlocit, şi atât de uimit de bunele orânduieli ale sfântului locaş, încât şi-a pus în minte să intre chiar în sfânta-sfintelor. 11 Iar când ei i-au spus că aşa ceva e de neîngăduit, că nimeni din neamul lor, şi nici chiar preoţii nu aveau voie să intre acolo, ci doar marele preot – dar, chiar şi acela, numai o dată pe an –, el nici n’a vrut să audă de aşa ceva.† 12 Atunci ei i-au citit legea; dar el s’a îndârjit în a-şi face gândul să biruie, pretinzând că lui trebuie să i se îngăduie, şi zicând: „Fie ei lipsiţi de această cinste!, dar eu, nu!” 13 Şi a pus această întrebare: De ce, atunci când el a intrat în toate templele, nici unul din preoţii ce se aflau de faţă nu l-au oprit? 14 Iar unul, un oarecare nesăbuit, i-a răspuns: „Rău au făcut!” Asta, ca să se fălească el. 15 Iar [regele] a zis: „De vreme ce-am făcut aşa ceva, oricum ar fi, oare nu voi intra eu aici, cu sau fără consimţământul vostru?” 16 Şi când preoţii, îmbrăcaţi în veşminte, au căzut cu faţa la pământ cerându-I întru tot marelui Dumnezeu să vină şi să-i ajute la vreme de nevoie şi să-l îndepărteze pe vrăjmaşul acesta înverşunat, şi după ce au umplut templul cu plânset şi lacrimi, 17 atunci cei rămaşi în cetate s’au speriat şi au dat fuga într’acolo, neştiind ce se întâmplă. 18 Fecioarele – de obicei închise în cămările lor – au ieşit împreună cu mamele, presărându-şi pe cap ţărână şi cenuşă şi umplând străzile de strigăte. 19 Femeile tinere, de curând închise în cămările lor de nuntă, aşa cum se găseau, lăsând sfiala la o parte, au prins a alerga de-a valma prin cetate. 20 Mamele şi doicile, lăsându-şi pruncii pe care-i vegheau, ieşeau unele de ici, altele de dincolo, de prin case sau de pe câmp, şi cu o ardoare nemaiîntâlnită se îmbulzeau în preasfântul templu. 21 Felurite erau rugăciunile înălţate de către cei ce se adunaseră în locul acesta, aduşi de ceea ce nelegiuitul avea de gând să facă. 22 Împreună cu ei se aflau şi o seamă de cetăţeni care prinseseră curajul de a nu se supune îndârjirii cu care acesta voia să-şi ducă gândul până la capăt. 23 Făcând chemare la arme, şi gata să-şi dea viaţa, ca nişte viteji, pentru apărarea legii părinţilor lor, au stârnit o mare zarvă în locul acela, şi cu mare greutate au fost împinşi îndărăt de către vârstnici şi bătrâni, la locul de rugăciune în care fuseseră. 24 În acest timp, mulţimea nu înceta să se roage. 25 Iar bătrânii din preajma regelui se străduiau în toate chipurile să-i abată gândul cel trufaş de la planul pe care şi-l făcuse. 26 Dar el, în încăpăţânarea lui, nesimţitor la toate stăruinţele, se apropia tot mai mult, închipuindu-şi că-şi poate duce planul până la capăt. 27 Văzând aceasta, până şi propriii săi dregători li s’au alăturat Iudeilor în a-L chema pe Cel ce are toată puterea, să vină în ajutorul acelei clipe de necaz şi să nu închidă ochii asupra unei asemenea semeţe nelegiuiri.† 28 Atât de mari erau noianul şi înflăcărarea strigătelor pe care le scotea mulţimea adunată, încât totul s’a prefăcut într’un clocot de nedescris. 29 Nu numai oamenii, dar şi zidurile şi pardoseala păreau că strigă, totul voind mai degrabă moartea decât să vadă cum sfântul locaş e pângărit.

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

    Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
    Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
    Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.