Biblia - Versiunea Bartolomeu Anania
Cartea întâi a Macabeilor
Capitolul 10
Întrecerea dintre Alexandru şi Demetru I. Ionatan, mare preot. îmbierile lui Demetru I faţă de Iudei, pe care aceştia nu le primesc, luând partea lui Alexandru. Alianţa lui Alexandru cu Egiptul şi apoi cu Ionatan. Înfrângerea lui Apoloniu.
1 În anul o sută şaizeci, Alexandru, fiul lui Antioh Epifan, s’a ridicat şi a luat Ptolemaida; primit de popor, acolo a început să domnească. 2 Aflând aceasta, regele Demetru a adunat oştiri foarte numeroase şi a pornit împotriva lui să se bată. 3 Demetru i-a trimis lui Ionatan o scrisoare cu vorbe de pace şi cum că ar vrea să-l ridice pe treptele cinstirii; 4 căci, îşi zicea el: „Să ne grăbim să facem pace, noi mai întâi, cu oamenii aceia, înainte ca [Ionatan] s’o facă cu Alexandru împotriva noastră; 5 căci el îşi va aduce aminte de toate relele pe care noi i le-am făcut, şi lui, şi fraţilor săi, şi neamului său”. 6 Aşa că i-a dat împuternicire de a ridica oşti, de a-şi face arme, de a se numi aliatul său, şi a poruncit să-i fie daţi înapoi ostaticii ce se aflau în Cetăţuie. 7 Ionatan a venit la Ierusalim şi a citit scrisoarea în auzul întregului popor şi al celor din Cetăţuie. 8 Aceştia din urmă au fost cuprinşi de mare frică aflând că regele îi dăduse împuternicire de a ridica oaste. 9 Oamenii din Cetăţuie i-au dat lui Ionatan ostaticii, iar acesta i-a dat părinţilor lor. 10 Ionatan locuia în Ierusalim şi s’a pornit să rezidească şi să reaşeze cetatea. 11 Le-a poruncit lucrătorilor să rezidească zidurile şi împrejmuirea muntelui Sion cu pietre cioplite în patru muchii, ca să le întărească, iar ei au făcut aşa. 12 Străinii ce se aflau în cetăţile zidite de Bacchide au luat-o la fugă; 13 fiecare şi-a lăsat baltă locul pe care-l avea şi a plecat în ţara lui. 14 Numai în Betţur au rămas câţiva din cei ce părăsiseră legea şi poruncile, căci acolo era locul lor de scăpare. 15 Regele Alexandru a aflat de făgăduinţele pe care Demetru i le trimisese lui Ionatan; i s’a povestit si despre luptele şi faptele viteze pe care acesta le făcuse, el şi fraţii lui, şi despre suferinţele pe care le înduraseră. 16 Si a zis: „Oare vom afla noi vreodată un om care să-i semene? Să facem deci din el un prieten şi aliat”. 17 Aşa că a scris şi a trimis o scrisoare alcătuită după cum urmează: 18 „Regele Alexandru către fratele său Ionatan, salutare! 19 Am auzit despre tine că eşti un războinic viteaz, foarte potrivit să devii prietenul nostru. 20 Iată de ce te rânduim astăzi să fii marele preot al neamului tău şi-ţi dăruim treapta de prieten al regelui – totodată el i-a trimis o tunică de porfiră şi o coroană de aur –, pentru ca tu să fii părtaşul nostru şi să-ţi păstrezi prietenia cu noi”. 21 Ionatan şi-a pus pe el veşmintele sfinţite în cea de a şaptea lună a anului o sută şaizeci, la sărbătoarea Corturilor; şi a ridicat oşti şi a făurit arme multe. 22 Aflând aceasta, – Demetru s’a întristat foarte şi a zis: 23 „Ce-am făcut noi acolo, că Alexandru ne-a luat-o înainte făcând prietenie cu Iudeii spre a-şi dobândi sprijin? 24 Aşadar, şi eu le voi scrie şi le voi vorbi de ajutor, de înălţare în cinste şi de daruri spre a-i câştiga de partea noastră”. 25 Si le-a trimis o scrisoare alcătuită aşa:„Regele Demetru către neamul Iudeilor, salutare! 26 De vreme ce aţi păzit legămintele făcute cu noi şi aţi stăruit în prietenia noastră şi nicidecum n’aţi trecut de partea duşmanilor noştri, am aflat şi ne-am bucurat. 27 Mergeţi deci mai departe în a vă păstra credincioşia faţă de noi, iar noi vă vom răsplăti pentru ceea ce faceţi în folosul nostru. 28 Vă vom dărui numeroase scutiri şi vă vom înmâna daruri. 29 Începând chiar de acum, vă scutesc şi vă eliberez, pe toţi Iudeii, de dajdii, de vama pe sare şi de dările către coroană;† 30 şi a treia parte din seminţe şi jumătatea din roadele pomilor, ce mi se cuveneau mie, sunt iertate începând de astăzi, aşa încât ele să nu mai fie luate din ţara lui Iuda, şi nici din cele trei ţinuturi ce i s’au adăugat de la Samaria şi Galileeaa, începând cu ziua de azi şi cât va dura timpul.† 31 Ierusalimul să fie sfânt şi scutit, cu toate hotarele lui, de zeciuială şi de biruri. 32 De asemenea, mă lipsesc de orice putere asupra Cetăţuii Ierusalimului şi i-o trec marelui preot, pentru ca să aşeze acolo oamenii pe care el îi va alege ca s’o păzească. 33 Şi oricărui iudeu care a fost dus ca rob din ţara lui Iuda în oricare parte din cuprinsul regatului meu îi dau libertatea fără nimic în schimb. Şi toţi să fie scutiţi de dări, chiar şi pentru vitele lor. 34 Şi toate sărbătorile şi zilele de odihnă şi zilele de lună nouă şi zilele anume rânduite şi cele trei zile de dinaintea unei sărbători şi cele trei de după ea, toate să fie zile de scutire şi de libertate pentru toţi Iudeii care se află în regatul meu 35 şi nimeni nu va avea căderea de a pretinde ceva de la vreunul din ei sau de a-l supăra pentru ceva. 36 În ostile regelui vor fi înscrişi dintre Iudei ca la treizeci de mii de oameni, care vor primi aceeaşi plată ca toţi ceilalţi din ostile regelui. 37 Dintre ei, unii vor fi aşezaţi în cetăţile întărite ale regelui, iar unii dintre aceştia vor fi rânduiţi peste trebile de încredere ale regatului. Comandanţii şi dregătorii lor vor fi dintre ei, iar aceştia vor trăi după legile lor, aşa cum regele a poruncit pentru ţara lui Iuda. 38 Cât despre cele trei ţinuturi din provincia Samaria care au fost alipite la Iudeea, ele să rămână alipite de Iudeea şi socotite ca ale ei, pentru ca, având aceeaşi supuşenie, să nu asculte de vreo altă stăpânire în afară de aceea a marelui preot. 39 Iar Ptolemaida, cu ţinuturile ei, o dau în dar templului din Ierusalim pentru acoperirea cheltuielilor legate de sfântul locaş. 40 Din partea mea, dau în fiecare an câte cincisprezece mii de sicii de argint din veniturile ce i se cuvin regelui în locurile sfinte. 41 Tot prisosul de bani, pe care cei ce strâng dările nu l-au vărsat în anii trecuţi, va fi dat de acum pentru nevoile templului. 42 Pe deasupra, se face scutire şi pentru cei cinci mii de sicii de argint care erau luaţi anual din veniturile templului, pentru ca ei să le revină preoţilor slujitori. 43 Toţi cei ce vor fugi a scăpare în templul din Ierusalim şi în toate ţinuturile lui din pricina unei datorii faţă de vistieria regală şi pentru oricare altă pricină vor fi eliberaţi cu tot ceea ce au ei în cuprinsul regatului meu. 44 Pentru lucrările de zidire şi prenoire ale templului, cheltuielile vor fi date, de asemenea, din veniturile regelui. 45 Pentru ridicarea zidurilor Ierusalimului şi pentru întărirea lor de jur-împrejur, cheltuielile vor fi, de asemenea, luate din veniturile regelui, ca şi pentru ridicarea zidurilor în Iudeea. 46 Când Ionatan şi poporul au auzit cuvintele acestea, nu le-au dat crezare şi nici nu le-au primit, fiindcă îşi aduceau aminte de marile rele pe care acela i le pricinuise lui Israel şi de marile suferinţe cu care îi necăjise. 47 Le-a plăcut însă de Alexandru, de vreme ce el fusese primul care le-a îmbiat cuvinte de pace şi cu care făcuseră o alianţă statornică. 48 Regele Alexandru a adunat oştiri numeroase şi şi-a rânduit tabăra împotriva lui Demetru. 49 Şi dacă cei doi regi s’au încleştat în luptă, oastea lui Demetru a luat-o la fugă, iar Alexandru l-a urmărit şi l-a adus la ai săi. 50 Războiul însă s’a înteţit până la apusul soarelui, iar Demetru, în ziua aceea, a fost ucis.b 51 Alexandru a trimis soli la Ptolemeu, regele Egiptuluic, ca să-i vorbească aşa: 52 „Iată că eu m’am întors în regatul meu şi m’am aşezat pe tronul părinţilor mei; am dobândit puterea, l-am zdrobit pe Demetru şi m’am înstăpânit asupra ţării noastre; 53 m’am războit cu el şi l-am zdrobit, pe el şi oastea lui, şi ne-am aşezat pe tronul său regal. 54 Acum, aşadar, să legăm prietenie noi între noi; acum, aşadar, dă-mi-o pe fiica ta de soţie; eu voi fi ginerele tău şi-ţi voi da – şi ţie, şi ei – daruri vrednice de tine”. 55 Iar regele Ptolemeu i-a răspuns după cum urmează: „Fericită e ziua în care tu te-ai întors în ţara părinţilor tăi şi în care te-ai aşezat pe tronul lor regal! 56 Acum, aşadar, voi face aşa cum ai scris; vino să ne întâlnim la Ptolemaidad, ca să ne vedem unul pe altul, şi te voi face ginerele meu, aşa cum ai spus”. 57 Ptolemeu a plecat din Egipt, el şi fiica sa, Cleopatra. şi a venit la Ptolemaida în anul o sută şaizeci şi doi, 58 iar regele Alexandru i-a ieşit în întâmpinare; el i-a dat-o acestuia pe Cleopatra, fiica sa, şi a făcut nunta în Ptolemaida, cu mare alai, aşa cum obişnuiesc să facă regii. 59 Regele Alexandru i-a scris lui Ionatan să vină să-l întâlnească. 60 Acesta a venit cu mare alai la Ptolemaida şi s’a întâlnit cu cei doi regi, cărora le-a dat – ca şi prietenilor lor – argint, aur, daruri numeroase, şi le-a atras bunăvoinţa. 61 Atunci s’au strâns împotriva lui nişte oameni de nimic din Israel, din cei certaţi cu Ieşea, şi l-au pârât, dar regele nu i-a luat în seamă. 62 Mai mult, regele a poruncit ca Ionatan să fie dezbrăcat de hainele lui şi îmbrăcat în porfiră, şi aşa s’a făcut. 63 Regele l-a aşezat lângă el şi le-a zis dregătorilor săi: „Ieşiţi cu el în mijlocul cetăţii şi spuneţi cu glas mare: Nimeni să nu ridice vreo plângere împotriva lui, de nici un fel, şi nimeni să nu-l tulbure pentru vreo pricină oarecare!” 64 Şi când pârâşii lui au văzut cinstirile ce i se aduceau, cuvintele poruncii, şi pe el însuşi îmbrăcat în porfiră, şi-au luat cu toţii tălpăşiţa. 65 Iar regele i-a făcut cinstea de a-l înscrie printre prietenii de frunte şi l-a rânduit strateg şi meridarhe. 66 Iar Ionatan, după aceea, s’a întors la Ierusalim cu pace şi bucurie. 67 În anul o sută şaizeci şi cinci, Demetru, fiul lui Demetruf, a venit din Creta în ţara părinţilor săi. 68 La această veste, regele Alexandru a tresărit şi s’a întors la Antiohia. 69 Demetru i-a încredinţat comanda ostăşească lui Apoloniu, care era guvernatorul Celesirieig; acesta a adunat o mare oştire şi şi-a aşezat tabăra lângă Iamnia şi a trimis să i se spună lui Ionatan, marele preot: 70 „Tu, care eşti cu desăvârşire singur, te ridici împotriva noastră, în timp ce eu, din pricina ta, m’am făcut de râs şi de batjocură; atunci, de unde până unde îţi iei tu libertatea de a ne înfrunta în munţi? 71 Acum, aşadar, dacă te bizui pe ostile tale, coboară către noi în câmpie, şi acolo să ne măsurăm unul cu altul; căci eu am cu mine ostile cetăţilor. 72 Întreabă şi află cine sunt eu şi cine sunt ceilalţi care ne vin într’ajutor. Ei spun că voi nu sunteţi în stare să staţi pe picioare’n faţa noastră, de vreme ce părinţii tăi de două ori au fost puşi pe fugă în ţara lor. 73 Cu atât mai puţin vei fi tu în stare acum să ţii piept călărimii, şi nici vreunei oşti asemănătoare în câmpie, unde nu e nici piatră, nici pietricică, şi nici loc pe unde să fugi”. 74 Când a auzit Ionatan cuvintele lui Apoloniu, s’a gândit cu chibzuinţă şi a ales zece mii de oameni şi a ieşit din Ierusalim; iar Simon, fratele său, i s’a alăturat într’ajutor. 75 Şi şi-au rânduit tabăra în apropiere de Ioppe, dar oamenii cetăţii au închis porţile, fiindcă acolo, în Ioppe, se afla un corp de pază al lui Apoloniu. Dar ei s’au pornit la luptă, 76 iar oamenii cetăţii, cuprinşi de spaimă, au deschis, aşa încât Ionatan a pus stăpânire pe Ioppe. 77 La această veste, Apoloniu a pus în linie de bătaie trei mii de călăreţi şi o numeroasă pedestrime şi s’a îndreptat spre Azot, ca şi cum ar fi vrut să străbată [ţara], în timp ce, totuşi, înainta în câmpie, căci el avea o foarte numeroasă călărime pe care se bizuia. 78 Ionatan l-a urmărit spre Azot, şi cele două oşti s’au încleştat în luptă. 79 Apoloniu lăsase o mie de călăreţi ascunşi înapoia duşmanului. 80 Ionatan a aflat că în spatele lui se află o oaste la pândă. Călăreţii i-au învăluit oastea şi au împroşcat-o cu săgeţi de dimineaţa până seara. 81 Oastea s’a ţinut bine, aşa cum poruncise Ionatan, în timp ce caii acelora oboseau. 82 Atunci Simon şi-a ridicat oastea şi a lovit falanga, căci călărimea era istovită; [Sirienii], zdrobiţi sub loviturile lui, au luat-o la fugă. 83 Călăreţii s’au risipit în câmpie şi au fugit în Azot şi au intrat în Bet-Dagon, capiştea idolului lor, ca să-şi afle acolo scăparea. 84 Ionatan a aprins Azotul şi cetăţile dimprejur, le-a luat prăzile, a ars Bet-Dagonul şi pe cei ce fugiseră în el.† 85 Numărul celor căzuţi sub sabie şi al celor arşi a fost ca la opt mii de oameni. 86 Plecând de acolo, Ionatan şi-a rânduit tabăra aproape de Ascalon, iar oamenii cetăţii l-au întâmpinat cu mare alai. 87 Apoi s’a întors Ionatan la Ierusalim împreună cu oamenii lui, încărcaţi cu mare belşug de prăzi. 88 Şi, de îndată ce regele Alexandru a aflat de aceasta, l-a încărcat pe Ionatan cu şi mai multă cinste 89 şi i-a trimis o agrafă de aur – ceea ce li se dă, de obicei, rudelor regelui – şi i-a dat în stăpânire Ecronul şi toate hotarele lui.
