×

Dimensiunea fontului:

Biblia - Versiunea Bartolomeu Anania

Deuteronomul

Capitolul 23

Cei din adunarea Domnului.

1 Famenul şi scopitul nu vor intra în adunarea Domnului. 2 Cel născut din desfrânată nu va intra în adunarea Domnului. 3 Amonit şi moabit nu va intra în adunarea Domnului; chiar după al zecelea neam şi până’n veci, el nu va intra în adunarea Domnului, 4 pentru că ei nu v’au întâmpinat cu pâine şi cu apă când eraţi pe drum venind din Egipt, şi pentru că l-au plătit împotriva ta pe Balaam, fiul lui Beor, din Petorul Mesopotamiei, ca să te blesteme. 5 Dar Domnul, Dumnezeul tău, n’a voit să-l asculte pe Balaam; ci Domnul, Dumnezeul tău, a preschimbat blestemele în binecuvântare, pentru că Domnul, Dumnezeul tău, te-a iubit. 6 Cât vei trăi, în veci să nu le grăieşti cuvinte de pace sau de folos.

7 Pe edomit să nu-l urăşti, fiindcă el e fratele tăua; să nu-l urăşti pe egiptean, că străin ai fost în ţara luib. 8 Fiii ce li se vor naşte în cel de al treilea neam vor intra în adunarea Domnului.

9 Când vei ieşi cu oaste asupra duşmanilor tăi, fereşte-te de tot lucrul rău. 10 Dacă va fi la tine om care să nu fie curat de pe urma ispitirii lui în visul de noapte, acela să iasă afară din tabără, nu va intra în tabără, 11 ci spre seară să-şi spele trupul cu apă, iar după asfinţitul soarelui va intra în tabără.

12 Pentru nevoia de a ieşi afară să ai un loc în afara taberei. 13 Să ai la brâu un ţăruş cu care să sapi atunci când ieşi afară şi cu care să-ţi acoperi necurăţeniile; 14 că Domnul, Dumnezeul tău, umblă prin tabăra ta ca să te libereze şi să ţi-i dea pe duşmani la picioare; pentru aceea să fie tabăra ta sfântă, ca nu cumva, văzând El la tine ceva neruşinat, să-Şi întoarcă faţa de la tine.

15 Pe robul care a fugit de la stăpânul său la tine să nu-l dai [pe mâna] stăpânului său; 16 el va locui cu tine; între voi va locui, oriunde-i va plăcea lui; să nu-l necăjeşti.

17 Dintre fiicele lui Israel să nu fie desfrânatăc, nici desfrânat dintre fiii lui Israel. 18 Vrăjitoare să nu fie dintre fiicele lui Israel, nici descântător de vrajăd dintre fiii lui Israel.

19 Plata desfrânatei şi preţul câineluie să nu le aduci în casa Domnului, Dumnezeului tău, pentru vreo oarecare făgăduinţă, căci acestea amândouă sunt urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău. 20 De la fratele tău să nu iei camătă; nici camătă de la bani, nici camătă de la bucate, nici camătă de la orice lucru cu care-l împrumuţi. 21 De la cel străin, da, să iei camătă; dar de la fratele tău să nu iei camătă, pentru ca Domnul, Dumnezeul tău, să te binecuvinteze în tot ceea ce vei face tu în ţara’n care intri s’o moşteneşti. 22 Dacă te-ai legat faţă de Domnul, Dumnezeul tău, cu o făgăduinţă, să nu întârzii în a o plini, căci Domnul, Dumnezeul tău, nu va întârzia s’o ceară de la tine, şi păcat vei avea întru tine. 23 Dar dacă nu vei vrea să făgăduieşti, întru tine păcat nu va fi. 24 Pe cele ce ies de pe buzele tale să le păzeşti şi să le plineşti întocmai cum te-ai făgăduit Domnului, Dumnezeului tău, ele fiind un dar rostit cu gura ta. 25 Dacă vei intra în holda aproapelui tău, adună spice cu mâinile tale, dar secera să n’o pui în holda aproapelui tău. 26 Dacă vei intra în via aproapelui tău, poţi mânca struguri după poftă, până te saturi, dar în paner să nu pui.

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.