×

Dimensiunea fontului:

Biblia - Versiunea Bartolomeu Anania

Epistola către Romani

Capitolul 13

Supunerea faţă de stăpâniri. Iubirea frăţească. Apropierea Zilei lui Hristos.

1 Tot sufletula să se supună înaltelor stăpâniri; că nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de la Dumnezeu sunt rânduite. 2 Ca atare, cel ce se împotriveşte stăpânirii, rânduielii lui Dumnezeu i se împotriveşte. Iar cei ce se împotrivesc îşi vor atrage osândă. 3 Că dregătorii nu pentru fapta bună sunt frică, ci pentru cea reab. Vrei dar să nu-ţi fie frică de stăpânire?: Fă binele şi vei avea laudă de la ea; 4 căci ea ţie îţi este slujitoare a lui Dumnezeu spre bine. Dar dacă tu faci rău, teme-te, că nu’n zadar poartă sabia; pentru că ea este slujitoare a lui Dumnezeu, răzbunare a mâniei Lui asupra celui ce săvârşeşte răul. 5 Pentru aceasta e nevoie să vă supuneţi, nu numai din pricina mâniei, ci şi în virtutea conştiinţei. 6 Că de aceea şi plătiţi dări; căci dregătorii sunt slujitori ai lui Dumnezeu, ca’ntru aceasta să stăruiască. 7 Daţi-le tuturor cele datorate: celui cu darea, darea; celui cu vama, vama; celui cu teama, teama; celui cu cinstea, cinstea.

8 Nimănui cu nimic să nu-i fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţă de altul; fiindcă cel ce-l iubeşte pe altul a plinit legea. 9 Pentru că porunca: să nu săvârşeşti adulter; să nu ucizi; să nu furi; să nu mărturiseşti strâmb; să nu pofteşti şi oricare alta se cuprind în acest cuvânt, adică: să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. 10 Iubirea nu-i face rău aproapelui; aşadar, iubirea e plinirea legii.

11 Şi aceasta, întrucât cunoaşteţi timpul; că de-acum e ceasul să vă treziţi din somn; că mântuirea este acum mai aproape de noi decât în clipa când am crezut. 12 Noaptea-i pe sfârşite, apropiatu-s’a Ziuac. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm în armura luminii. 13 Aşa ca’n plină zi, să umblăm cuviincios, nu în ospeţe şi’n beţii, nu în desfrânări şi’n fapte de ruşine, nu în ceartă şi’n invidie; 14 ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos, iar grija pentru trup să nu o faceţi spre pofte.

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.