×

Dimensiunea fontului:

Biblia - Versiunea Bartolomeu Anania

Ioil

Capitolul 3

Prezenţa şi lucrarea Duhului lui Dumnezeu.*

1 Şi fi-va că după acestea
Eu voi turna din Duhul Meu
peste tot trupul;
şi fiii voştri şi fiicele voastre
vor profeţi,
bătrânii voştri vise vor visa
şi tinerii voştri vedenii vor vedea.

2 Şi’n zilele acelea
Eu peste robi şi peste roabe
voi revărsa din Duhul Meua;

3 şi minuni voi face sus în cer
şi semne jos pe pământ:
sânge şi foc şi fumegare de fum;

4 soarele se va schimba în întuneric
şi luna’n sânge
înainte de a veni ziua Domnului
cea mare şi năprasnică;

5 şi fi-va că oricine va chema
numele Domnului, se va mântui.
Că’n muntele Sion şi în Ierusalim
va fi cel mântuit
– aşa cum a zis Domnul –
şi binevestitoriib
pe care Domnul i-a chemat.

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.