×

Dimensiunea fontului:

Biblia - Versiunea Bartolomeu Anania

Psalmii

Capitolul 85

PSALMUL 85 O rugăciune a lui David.

1 Pleacă-Ţi, Doamne, auzul şi ascultă-mă,
că sărac şi lipsit sunt eu;

2 păzeşte-mi sufletul, că sfânta sunt eu;
Dumnezeul meu, mântuieşte-l pe robul Tău,
pe cel ce nădăjduieşte’n Tine.

3 Miluieşte-mă, Doamne, că spre Tine voi striga toată ziua;

4 veseleşte sufletul robului Tău,
că spre Tine, Doamne, mi-am ridicat sufletul.

5 Că Tu, Doamne, eşti bun şi blând
şi mult-milostiv tuturor celor ce Te cheamă.

6 Ascultă-mi, Doamne, rugăciunea
şi ia aminte la glasul rugii mele.b

7 Spre Tine am strigat eu în ziua necazului,
fiindcă Tu m’ai auzit.

8 Nimeni nu-i asemenea Ţie între dumnezei,c Doamne,
şi nici oricare alte fapte nu sunt ca faptele Tale.

9 Toate neamurile pe care le-ai făcut vor veni
şi se vor închina înaintea Ta, Doamne,
şi vor preamări numele Tău,

10 că mare eşti Tu, Cel ce faci minuni,
numai Tu singur eşti Dumnezeu.

11 Călăuzeşte-mă, Doamne, pe calea Ta
şi voi umbla întru adevărul Tău;
veselească-se inima mea, ca să se teamă de numele Tău.

12 Mărturisi-mă-voi Ţie, Doamne, Dumnezeul meu, cu toată inima mea
şi’n veac voi preamări numele Tău.

13 Că mare este mila Ta spre mine,
sufletul mi l-ai izbăvit din iadul cel mai de jos.

14 Dumnezeule, călcătorii de lege s’au ridicat împotrivă-mi
şi adunarea celor tari a căutat după sufletul meu;
şi nu pe Tine Te-au pus înaintea lor.

15 Dar Tu, Doamne, Dumnezeule, Tu eşti îndurat şi milostiv,
îndelung-răbdător, mult-milostiv şi adevărat.

16 Caută spre mine şi mă miluieşte,
tăria Ta dă-i-o slugii Tale
şi mântuieşte-l pe fiul slujnicei Tale.

17 Fă cu mine semn spre bine,
ca să vadă cei ce mă urăsc şi să se ruşineze,
că Tu, Doamne, m’ai ajutat şi m’ai mângâiat.

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.