×

Dimensiunea fontului:

Biblia - Versiunea Bartolomeu Anania

Psalmii

Capitolul 112

PSALMUL 112 Aliluia.

1 Lăudaţi-L, copiia, pe Domnul,
numele Domnului lăudaţi-l.

2 Fie numele Domnului binecuvântat
de acum şi până’n veac.

3 Din răsărituri pân’la apusuri de soareb
lăudat fie numele Domnului.

4 Înalt este Domnul peste toate neamurile,
sus, peste ceruri, Îi este slava.

5 Cine este oare ca Domnul, Dumnezeul nostru,
Cel ce locuieşte întru cele înalte

6 şi spre cele smerite priveşte
în cer şi pe pământ?

7 El, Cel ce de la pământ îl ridică pe sărac
şi din gunoi îl urcă pe sărman

8 ca să-l aşeze laolaltă cu mai-marii,
cu mai-marii poporului Său;

9 El, Cel ce o face pe cea stearpă să locuiască în casă,
mamă să fie, veselindu-se asupra copiilor.

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.