×

Dimensiunea fontului:

Biblia - Versiunea Bartolomeu Anania

Cartea a doua Paralipomena

Capitolul 9

Vizita reginei de Saba. Bogăţiile lui Solomon.

1 Iar regina de Saba, auzind de numele lui Solomon, a venit să-l pună pe Solomon la încercare prin cuvinte cu subînţelesuri. Şi a venit în Ierusalim cu foarte mare slavă şi cu cămile care purtau mulţime de mirodenii şi aur şi pietre scumpe; şi a intrat la Solomon şi i-a spus tot ce avea pe suflet. 2 Iar Solomon i-a dat răspunsuri la toate întrebările ei; n’a fost întrebare la care Solomon să nu fi răspuns. 3 Şi a văzut regina de Saba toată înţelepciunea lui Solomon şi casa pe care el o zidise 4 şi bucatele de la mesele lui şi locuinţa slugilor lui şi rânduiala servilor săi şi îmbrăcămintea acestora şi pe paharnicii săi cu fireturile lor şi arderile-de-tot pe care el le aducea în casa Domnului. Şi, minunându-se, i-a zis regelui: 5 „Adevărat este tot ceea ce eu am auzit în ţara mea despre faptele tale şi despre înţelepciunea ta. 6 Şi n’am crezut în spusele lor până când am venit şi până când ochii mei au văzut; şi, iată, nici pe jumătate nu mi s’a spus din bogăţia înţelepciunii tale; tu ai întrecut tot ceea ce eu am auzit. 7 Fericiţi sunt oamenii tăi şi fericite sunt aceste slugi ale tale care de-a pururi îţi stau înainte şi-ţi aud înţelepciunea. 8 Binecuvântat fie Domnul, Dumnezeul tău, Cel ce a binevoit întru tine, ca să te aşeze pe tronul Său să-I fii rege Domnului, Dumnezeului tău. De vreme ce Domnul, Dumnezeul tău, l-a iubit pe Israel ca să-l întărească în veci, te-a făcut pe tine rege peste el, ca să faci judecată şi dreptate”. 9 Şi i-a dat regelui o sută douăzeci de talanţi de aur şi foarte multe mirodenii şi pietre scumpe; şi [nicăieri] nu se aflau mirodenii ca acelea pe care regina de Saba i le-a dat regelui Solomon. 10 Servii lui Solomon şi servii lui Hiram îi aduceau lui Solomon aur de Ofir şi lemn de pin şi pietre scumpe. 11 Din lemnul de pin a făcut regele trepte la casa Domnului şi la casa regală, precum şi harpe şi alăute pentru cântăreţi, aşa cum niciodată nu se mai văzuse în ţara Iudei. 12 Iar regele Solomon i-a dat reginei de Saba tot ceea ce ea a vrut şi a cerut, cu mult mai mult decât tot ceea ce ea îi adusese regelui Solomon; aşa s’a întors ea în ţara ei.

13 Greutatea aurului care i se aducea lui Solomon într’un singur an era de şase sute şaizeci şi şase de talanţi de aur, 14 în afară de dările supuşilor şi ale negustorilor de mărfuri şi ale tuturor regilor Arabiei şi ale guvernatorilor ţării; toţi aceştia îi aduceau regelui Solomon aur şi argint. 15 Şi a făcut regele Solomon două sute de scuturi de aur ciocănit; pe fiecare scut erau şase sute de sicli de aur curat; 16 de asemenea, trei sute de scuturi de aur ciocănit, pe fiecare scut fiind câte trei sute de sicli de aur curat; şi le-a pus regele în Casa Pădurii Libanului. 17 A făcut regele şi un mare tron de fildeş şi l-a ferecat cu aur lămurit. 18 Tronul avea şase trepte îmbrăcate în aur; două rezemători pentru coate, de-o parte şi de alta a scaunului, şi doi lei şezând lângă rezemători 19 şi doisprezece lei şezând pe cele şase trepte, de-o parte şi de alta. Aşa ceva nu se afla în nici un alt regat.

20 Vasele casei regale erau, toate, de aur; iar vasele din Casa Pădurii Libanului erau, toate, suflate cu aur; argintul nu era luat în seamă în zilele lui Solomon. 21 Căci flota regelui mergea la Tarsis cu servii lui Hiram; la fiecare trei ani îi veneau regelui, de la Tarsis, corăbii încărcate cu aur, argint, dinţi de elefant şi maimuţe.

22 Solomon i-a întrecut pe toţi regii în slavă, în bogăţie şi în înţelepciune. 23 Toţi regii pământului căutau să-l vadă pe Solomon, ca să-i audă înţelepciunea pe care Dumnezeu i-o pusese în inimă. 24 Şi fiecare îşi aducea, anual, darurile lui: vase de argint, vase de aur, îmbrăcăminte, miruri şi mirodenii, cai şi catâri.

25 Avea Solomon patru mii de iepe pentru carele lui şi douăsprezece mii de călăreţi, pe care i-a aşezat în cetăţile unde-şi avea carele de luptă, precum şi pe lângă rege, în Ierusalim.

26 El era domn peste toţi regii, de la Râu până la ţara Filistenilor şi la hotarele Egiptului. 27 El a făcut ca aurul şi argintul să fie [tot atât de preţuit] în Ierusalim ca şi pietrele, iar cedrii să fie ca duzii care se înmulţesc în voie pe câmp. 28 Caii i se aduceau lui Solomon din Egipt şi din toate ţările.

29 Celelalte fapte ale lui Solomon, de la cele dintâi până la cele din urmă, sunt scrise în Cartea profetului Natan, în Cartea lui Ahia Şilonitul şi în Vedeniile lui Ido văzătorul despre Ieroboam, fiul lui Nabat. 30 Solomon a domnit peste întregul Israel vreme de patruzeci de ani. 31 Şi a adormit Solomon împreună cu părinţii lui şi l-au îngropat în cetatea lui David, părintele său; iar în locul lui a domnit Roboam, fiul său.

Se caută tâlcuiri ale Sfinților Părinți la versetul selectat ...

cautare talcuire

Din păcate nu există încă comentarii adăugate pentru acest verset.
Momentan doar la Epistolele Sfântului Apostol Pavel au fost adăugate comentarii (Romani - Evrei)
Pe viitor, cu ajutorul Domnului, vom adăuga și alte comentarii.